La o zi dupa ce medicii care s-au ocupat de cazul baietelului mort in luna octombrie a anului trecut la Sanador au primit o mustrare din partea Colegiului Medicilor, spitalul a luat masuri.
Mai exact, reprezentantii unitatii medicale au decis sa suspende activitatea chirurgicala a doctorilor sanctionati.
"Mentionam ca Spitalul Clinic Sanador a reziliat imediat dupa decesul copilului contractele de colaborare cu medicii din echipa operatorie principala", a anuntat Sanador intr-un comunicat de presa.
Reprezentantii spitalului au precizat ca activitatea sectiei de Pediatrie, dar si a celor 18 linii de garda permanenta se desfasoara in parametrii normali.
"Ca oameni si profesionisti, suntem recunoscatori pentru fiecare viata salvata, fiecare clipa castigata, fiecare batalie cucerita in fata suferintei. Pierderea unei vieti, si cu atat mai mult pierderea unei vieti de copil, este cel mai critic eveniment din viata oricarui medic salvator si a oricarui spital care trateaza cazuri medicale complexe, asa cum se intampla zilnic la Spitalul Clinic Sanador.
Cercetarea interna realizata de managementul spitalului indica faptul ca nevoile medicale intra si post-operatorii ale pacientului nostru au fost adresate in acord cu practicile curente din chirurgia pediatrica internationala si au tinut cont de toate afectiunile pacientului anterioare internarii in spital, asa cum rezulta din Foaia de Observatie, singurul document care inregistreaza in mod obiectiv evolutia pacientului.
Ne exprimam intreaga disponibilitate si deschidere de colaborare cu institutiile statului implicate in cercetarea acestui caz si dorim sa punem la dispozitia acestora toate documentele medicale si informatiile care sa ajute la determinarea exacta a evenimentelor", se mai arata in comunicatul de presa transmis de Sanador.