Modul in care zambim sau in care ne incruntam sprancenele la suparare l-am primit ca mostenire genetica de la parinti. Acest fenomen a fost observat de toata lumea: copiii au expresii ale fetei asemanatoare celor ale parintilor lor, relateza cotidianul polonez Rzeczpospolita.
Cand sunt suparati, concentrati sau bucurosi, fiii si fiicele isi stramba gura sau isi umfla obrajii la fel ca tatii si mamele lor. Cum se intampla acest lucru? Numerosi oameni de stiinta erau de parere pana acum ca aceste grimase caracteristice sunt deprinse atunci cand traim impreuna cu parintii. Cercetatorii israelieni au demonstrat ca explicatia este alta: grimasele parintesti se mostenesc pe cale biologica. Atunci cand venim pe lume, ele sunt deja codificate in noi.
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Haifa au analizat 21 de familii, care nu au fost alese la intamplare si care aveau in comun faptul ca in fiecare dintre ele exista o persoana nevazatoare din nastere. Cercetatorii au purtat discutii cu persoanele nevazatoare, provocand in acest timp pe fetele interlocutorilor reactii de tristete, suparare, bucurie, concentrare, surprindere si aversiune.
Discutii similare au fost purtate cu rudele nevazatorilor. S-a dovedit ca mimica de pe fetele persoanelor nevazatoare in timpul convorbirilor era la fel cu aceea a rudelor lor. Bineinteles ca nevazatorii nu ar fi putut invata aceste expresii observandu-i pe membrii mai varstnici din familiile lor si nici atingand fetele acestor rude. Dupa cum scriu cercetatorii israelieni, nevazatorii ating permanent fetele altor oameni doar in filmele de la Hollywood.
Oamenii care nu vad considera ca atingerea fetelor altor oameni este foarte neplacuta. Din moment ce nevazatorii nu au putut invata grimase specifice nici prin intermediul vazului si nici prin cel al auzului, mai ramane o explicatie: s-au nascut cu capacitatea de a prelua aceste expresii ale fetei si nu altele.
In studiul publicat in ultimul numar al revistei "Proceedings of the National Academy of Sciences", cercetatorii israelieni au stabilit ca modificarile de expresie ale fetei umane sunt determinate biologic in cel mai inalt grad. Ei au apreciat si comparat activitatea diferitilor muschi ai fetei in cazul anumitor grimase observate la nevazatori si la rudele acestora. S-a dovedit ca expresia inscrisa cel mai durabil in genele noastre este cea a starii de frica. O mostenim biologic in proportie de 75%. In mai mica masura sunt determinate de gene grimasele surprinderii (69%), aversiunii (66%), bucuriei (60%), tristetii (59%) si concentrarii (54%).
Genele influenteaza, de asemenea, si frecventa cu care apar pe fetele noastre anumite modificari ale fetei, prin urmare cat de vioaie este mimica noastra. Faptul ca mimica fetei este mostenita biologic era cunoscut dinainte. Toti oamenii, indiferent de cultura in care au crescut, rad si se intristeaza intr-un mod asemanator. Expresii ale fetei apropiate de cele umane apar si la primate. In cercetarile descrise mai sus este vorba insa despre grimase mai subtile, caracteristice doar membrilor unei singure familii. Dispozitia pentru exprimarea prin mimica fetei a anumitor stari este legata, asa cum au dovedit cercetarile anterioare, de o constructie speciala a muschilor si nervilor fetei.
Un exemplu caracteristic al diferentelor de mimica ce exprima acelasi tip de emotie este dat de cele doua moduri de a zambi. Primul, numit zambetul lui Duchenne, consta in ridicarea in sus a colturilor gurii si contractarea muschilor din jurul ochilor. Al doilea mod este cel care se limiteaza doar la ridicarea colturilor gurii. Un amanunt caracteristic al zambetului sunt gropitele din obraji. Ele apar in urma cresterii activitatii muschiului ridicator al buzei superioare. Acestea sunt doar doua exemple, caci exista mai multe diferente individuale la nivelul activitatii diferitilor muschi si de aceea zambetele se diferentiaza atat de mult. La fel este si in cazul grimaselor care exprima alte emotii.
Expresiile fetei sunt unele dintre datele esentiale datorita carora diferentiem oamenii intre ei - ele sunt unul dintre pilonii individualitatii noastre, conchide autorul articolului.
Sursa: Rompres