Nicotina din laptele matern tulbura somnul sugarului

| | Actualizat: 2007-09-06 10:42:59

 

Conform unui nou studiu, nicotina din laptele matern perturba programul de somn al sugarilor si scurteaza perioada de somn cu o treime, relateaza Medline Plus. Per total, bebelusii petrec mai putin timp dormind, si se trezesc din somn mai devreme cand mamele lor fumeaza inainte sa ii alapteze. Cercetatorii spun ca multe femei care se lasa de fumat in timpul sarcinii, reiau acest obicei in timpul alaptarii.

Specialistii au analizat programul de mese si somn al unor 15 bebelusi care erau hraniti prin alaptare. Bebelusii aveau varste cuprinse intre 2 si 7 luni. Toate mamele fumau cand a fost realizat studiul, dar se abtinusera de la fumat timp de 12 ore inainte de perioadele de observare. Ele si-au alaptat copiii si apoi i-au lasat sa doarma intr-un patut. In mostrele de lapte matern, luate inainte de fiecare alaptare, cercetatorii au descoperit urme de nicotina.

Copiii ale caror mame au fumat inainte sa ii alapteze au dormit timp de 53 de minute spre deosebire de copiii ale caror mame nu au fumat si care au dormit 84 de minute.

Studii anterioare au aratat ca nicotina ajunge in laptele matern la 30 pana la 60 de minute dupa ce mama a fumat si ramane in laptele matern timp de 3 ore. Totusi, cercetatorii spun ca sunt necesare studii aditionale pentru a determina exact cum ii afecteaza nicotina pe bebelusi.

Alina Sica
Redactor Copilul.ro
6 Septembrie 2007

Citeste si despre