Gripa de tip A face victime in Romania, iar medicii recomanda oamenilor vaccinarea. La data de 6 ianuarie erau vaccinate aproximativ 1.200.000 de persoane.
Cine are dreptul la vaccin antigripal gratis
Medicul de familie este obligat sa faca vaccinul antigripal gratuit persoanelor din grupa de risc - bolnavi cronic, copii si femei gravide. Pacientii care nu fac parte din categoria de risc trebuie sa-si achizitioneze singuri vaccinul.
Presedinta Asociatiei Medicilor de Familie din Bucuresti, dr. Sandra Alexiu, a spus ca medicii de familie au epuizat deja stocurile de vaccinuri antigripale gratuite distribuite de Ministerul Sanatatii.
"Am discutat cu cei de la Asistenta Medicala din cadrul Ministerului Sanatatii si am solicitat cererile concrete pe care medicii de familie le-au facut sau le vor face in continuare directiilor de sanatate publica. La inceputul sezonului gripal, numarul de doze de vaccin antigripal a fost suplimentat cu 300.000. Daca se constata sau exista estimari care sa ma faca sa suplimentez aceste doze, astept cererile", a declarat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, potrivit Digi24.
Cat costa vaccinul antigripal?
Vaccinul antigripal trivalent costa in jur de 26 de lei, iar cel tetravalent are un pret de 56-60 de lei.