Alimente periculoase in alaptare?

/ / Modificat: 2017-08-07
Alimente periculoase in alaptare?

Alaptatul la san are caracteristici speciale care trebuie respectate de mamici. Cand incepi sa-ti hranesti sugarul la san, ai o responsabilitate foarte mare, dar trebuie sa retii ca acesta NU este afectat de alimentele pe care le consumi in timp ce alaptezi. "Nu exista alimente interzise, care sa dauneze copilului, atata timp cat nu ii creeaza stari de disconfort mamei", spune Ramona Pirtea, Consultant in lactatie si alaptare certificat international (IBCLC) in cadrul Centrului ProMAMA.

"Perioada alaptarii este o etapa fiziologica normala pentru orice femeie sanatoasa, iar dieta in aceasta perioada este la fel de importanta ca si in perioada de sarcina, moment in care o mare parte dintre femei acorda o atentie crescuta modului in care se alimenteaza", mai adauga Ramona Pirtea.

Alimente de evitat in alaptare - mit si adevar

"Chiar daca nu este perfecta in fiecare zi, o alimentatie sanatoasa, echilibrata si variata iti va asigura necesarul de nutrienti si in acelasi timp starea in care te simti si actionezi. Nu sunt necesare modificari extreme, cum ar fi eliminarea unor grupe intregi de alimente sau diete speciale", mentioneaza consultantul in lactatie Ramona Pirtea.

Mirodenii picante

E cunoscuta printre mamici ideea conform careia condimentele picante: usturoiul, chili, piper, scortisoara schimba gustul laptelui, iar cel mic ar putea refuza sa mai suga de la san sau ar putea avea colici.

Ce spune consultantul in alaptare: "Uleiurile esentiale regasite in alimente precum usturoiul, ceapa, anumite condimente pot influenta aroma laptelui, dar nu e cazul sa renunti la ele. In momentul diversificarii bebelusului ii va fi mai usor sa le accepte, pentru ca va fi deja obisnuit cu o mai mare varietate de arome."

Citrice

In mod gresit, se crede ca fructele care contin vitamina C in exces si care fac parte din categoria citricelor trebuie evitate de obicei, fiind asociate cu iritatii (eczeme) ale funduletului bebelusului. Mamicile pot consuma aceste fructe fara grija ca bebelusul va avea aceste reactii adverse.

Alimente si bauturi care contin cafeina

Cafeaua, ceaiurile si alimentele care contin multa cafeina se pot consuma in cantitati mici. Este important insa sa te hidratezi corect si sa bei apa.

"Cafeaua sau produsele ce contin cafeina (cacao, ciocolata) pot fi consumate in cantitate limitata: o cafea dimineata, 3-4 patratele de ciocolata etc. Lichidele, in special apa, ar trebui consumate zilnic intre 2 si 3 litri, cand iti este sete. Poti consuma si sucuri de fructe si legume. Mai multe lichide nu inseamna mai mult lapte, iar lichidele consumate in exces pot duce chiar la scaderea lactatiei (eliminarea imediata a acestora de catre organism prin urina sau diaree). Ceaiurile pentru stimularea lactatiei pot fi consumate fara restrictie", subliniaza Ramona Pirtea.

Alimente asociate cu balonarea

Fasole, broccoli, varza, conopida, ceapa, napi, castraveti, mazare - toate pot fi consumate in siguranta. Atat timp cat nu ii fac rau mamei, nu vor avea niciun efect nici asupra bebelusului.

Alimente cu grad alergenic mare

Daca ai alergii alimentare, vei sti sa te feresti de produsele respective si in timpul alaptarii. In rest, poti consuma in siguranta orice aliment posibil alergen: soia, nuci, arahide, prune, mango, grau, oua, porumb, seminte etc.

Lactate

Laptele, branza, iaurtul si tot ce inseamna lactate ar fi bine sa fie prezente in cantitate limitata in alimentatia ta pentru ca se pare ca pot produce colici bebelusului.

Recomandarile consultantului in alaptare

Redam mai jos si alte recomandari importante privind alimentatia mamei in alaptare, asa cum le-am primit de la Ramona Pirtea, Consultant in lactatie si alaptare certificat international (IBCLC).

"Desi consumul energetic este mai mare in perioada in care alaptezi, rezervele de energie stocate sub forma de tesut adipos in timpul sarcinii vor fi mobilizate, ajutand la revenirea greutatii  din perioada pregestationala.

In acelasi timp, daca consumi mai multe alimente procesate, dulciuri, prajeli, este foarte probabil ca vei lua in greutate. Totusi, in cazul unei mame foarte tinere, a unei mame cu gemeni sau tripleti, a unei mame insarcinate care alapteaza sau a unei mame care alapteaza in tandem se recomanda o crestere a cantitatii de alimente consumate zilnic (se poate mari portia sau numarul de mese).

Principiile unei alimentatii corecte in perioada alaptarii

  • Cat timp alaptezi consuma alimente variate, in cantitate echilibrata, impartite in 3 mese principale si 2-3 gustari.
  • Alimentatia ta zilnica ar trebui sa contina 50-60% glucide (cereale integrale, orez brun, legume, fructe), 12-15% proteine (carne, peste, oua, leguminoase, lactate - in cantitate limitata, se pare ca pot fi responsabile pentru colicii bebelusului) si 20-30% lipide (peste, uleiuri presate la rece, oleaginoase).
  • Majoritate nutrientilor din laptele matern nu sunt influentati de alimentatia mamei, dar vitaminele hidrosolubile acizii grasi esentiali si cateva minerale se transfera in lapte: Vit. A, Vit. C, B1, B2, B6 si B12, Seleniu, Iod (legume verzi si portocalii, salata, oleaginoase, carne rosie si organe, peste, oua, alge marine, uleiuri presate la rece de canepa, masline, susan). Cantitatile de Calciu, Fier, Zinc, Cupru, Vit. B9, Vit. D, glucide, proteine, lipide din laptele matern nu se preiau din alimentatia mamei, ci din rezerve si se regasesc in lapte in cantitate optima.  

Alimentele care se recomanda a fi evitate in perioada alaptarii sunt aceleasi ca in cazul oricarei persoane ce doreste sa se mentina sanatoasa:

  • alcoolul (se regaseste in lapte in aceeasi cantitate in care este prezent in sangele mamei; un pahar de vin sau de bere este metabolizat de catre organismul matern in aproximativ 2 ore de la consum), 
  • prajelile, 
  • dulciurile concentrate, 
  • fumatul.

Sportul foarte solicitant poate schimba gustul laptelui din cauza acidului lactic secretat intr-o cantitate mai mare. Se recomanda evitarea curelor de slabire sau medicatia pentru slabire, iar pentru mamele alergice, consumul de alimente alergizante (capsuni, peste, oua, nuci, ciocolata, ardei iute, lactate etc.).

Mamele vegane, cu alergii, intolerante sau boli alimentare, obeze ar trebui sa primeasca consiliere nutritionala adecvata.

Tinand cont ca starea emotionala a mamei este extrem de importanta, mai ales in aceasta perioada de dupa nastere, in care au loc foarte multe schimbari, apare nesomnul si oboseala, este important sa mananci din cand in cand si ceea ce iti place, chiar daca asta inseamna o prajitura, cartofi prajiti, un pahar de vin etc.  Important este sa le consumi intr-o cantitate limitata si nu zilnic."

Taguri Alaptare san Alimente alaptare san Alimentatie alaptare

Articole recomandate

Citeste si despre