Daca faci un copil si nu il alaptezi, toata lumea tinde sa te judece. Dau din cap dezaprobator, iti spun ca nu ai insistat suficient, iti fac tot felul de recomandari si iti dau sfaturi de cele mai multe ori nesolicitate. Te fac sa te intrebi ce fel de mama esti daca nu iti hranesti copilul la piept. Nu se gandesc o secunda la motivele pe care le ai si nu se intreaba nimeni daca, oare, doar asta te face mama.
Scrisoarea unei femei care nu si-a alaptat copilul spulbera toate prejudecatile din jurul acestui aspect:
“Inainte sa am copii imi spuneam mereu ca atunci cand voi fi mama ii voi alapta. Era ceva firesc si mi se parea cel mai frumos lucru posibil. Eram convinsa ca doar asa se creeaza acea legatura indestructibila dintre mama si bebelus. In plus, ce aliment e mai bun pentru un bebelus decat laptele matern? Am auzit mereu asta de la mama, de la bunica, de la matusi, am citit-o in carti, reviste, mi-au explicat-o medicii. La primul copil asa a si fost. Dar la al doilea... A fost imposibil! Nu stiu si nu voi sti niciodata de ce nu am putut alapta dupa a doua nastere, dar a fost o experienta dura, care mi-a schimbat radical viziunea. De fapt prejudecatile”
Uitati de prejudecatile privind alaptarea!
“Nimic nu te face sa empatizezi cu alte femei care au trecut prin asa ceva, decat sa simti pe propria piele durerea si deceptia provocata de imposibilitatea de a-ti hrani copilul la san, «asa cum a lasat Dumnezeu», asa cum e «normal». Si nimic nu te invata mai bine decat aceasta experienta sa nu iti mai dai cu parerea despre actiunile si deciziile altora.
Sa alaptezi un copil nu e chiar asa usor, indiferent ce ar spune altii. Si mama, si bebelusul trebuie sa invete impreuna despre aceasta experienta. Chiar si atunci cand nu esti la primul copil, tot e ceva nou. Pentru ca fiecare bebelus e diferit, chiar daca teoria e aceeasi. Trebuie sa stii cum sa tii copilul, sa ai o pozitie corecta ca sa nu te doara spatele, sa te asiguri ca micutul inghite, nu doar molfaie. Altfel se lasa cu urlete care transforma aceasta experienta pretioasa intr-una dureroasa si stresanta”.
Strangi din dinti si iti spui ca nu esti singura!
“Crezi ca esti singura mama care trece prin chinurile alaptarii? Ei bine, nu! Si iti repeti asta de cate ori simti nevoia. Iti stergi lacrimile si iti spui ca asa e la inceput si ca o sa treaca, iti promiti ca o sa te obisnuiesti, iti amintesti ca e datoria ta sa iti hranesti copilul. Iar apoi vine si momentul in care pediatrul iti spune ca, desi tu crezi ca bebe suge suficient, la fiecare san, cantarul arata ca nu ia in greutate; sau, mai rau, ca a slabit...
Sa nu mai vorbim de mastita, de febra, de durerile uneori insuportabile. Sau de situatiile in care pierzi laptele dupa doar cateva zie, lasandu-te aproape in depresie pentru ca nu iti poti face datoria de mama”.
De ce este alaptatul o datorie?
“De ce o mama care nu alapteaza trebuie sa se simta ca o ciudatenie a naturii? De ce trebuie sa i se spuna ca bebelusul ei nu se va dezvolta normal nici fizic, nici afectiv? Si, mai ales, de ce o mama care alapteaza este mai respectata decat una care nu o face?
Lumea ar face bine sa inteleaga ca nu trebuie sa isi bage nasul unde nu-i fierbe oala; in special in «oalele» cu chestiuni private si cu decizii personale. Iar una dintre «oalele» astea este alaptarea, o chestiune intima si pe care fiecare femeie o gestioneaza in felul ei. Cand am nascut al doilea copil, alaptarea a fost un chin. Durerile erau teribile, o adevarata tortura, dar ma gandeam ca daca nu suport, nu imi fac datoria de mama. Intr-o zi am ajuns cu bebe la Urgenta. Vomitase un lichid maro si m-am speriat ingrozitor. Medicii l-au consultat si mi-au spus ca nu e nimic grav si ca voma maro era de fapt sangele pe care copilul il inghitise odata cu laptele. Atunci am decis sa renunt la alaptat. M-am gandit, evident, ca poate nu sunt o mama buna, ca nu voi fi niciodata, ca e nedrept; apoi am facut tot felul de scenarii in minte legate de cum va evolua copilul si relatia mea cu el.
Ca sa nu o iau razna, ma gandeam ca e normal ca o femeie sa isi puna astfel problema cand nu alapteaza fie din motive de sanatate, fie pentru ca nu poate, fie pentru ca nu vrea. M-am torturat zile la rand, iar apoi am ajuns la o concluzie: Nu e nici normal si nici macar logic”.
Nu trebuie sa alaptezi doar pentru ca asa ai invatat ca e bine
“E ideal sa alaptezi, dar daca nu se poate, nu se poate si gata! Alaptarea trebuie sa fie un act natural, care aduce satisfactie si mamei, si copilului. Cand devine un cosmar sau o corvoada impusa de conventii, mai bine renunti. Pentru ca nu vrei nici sa ai sani distrusi, nici ca bebe sa fie hranit incorect, nici sa ramai cu aceasta amintire oribila pentru toata viata.
Dupa ce am decis să renunt la alaptat, pe langa dureri si mastita, am avut de a face cu un adevarat tir de pareri. "Avizate", evident. Soacra imi spunea ca e mai bine asa, pentru ca si asa fata nu lua in greutate. Mama si sora insistau sa mai incerc, ca sa nu regret mai tarziu. Medicul imi spunea sa ma mulg ca sa nu apara complicatii si ca sa aman cat mai mult posibil trecerea la lapte formula. Nu am simtit niciodata atat de multa presiune pe umerii mei. Fiecare parere era ca un bolovan pe care cineva mi-l atarna de gat. Si unde m-au dus toate astea? La o stare de nesiguranta uriasa, la o tristete coplesitoare si la o teama imensa ca nu sunt in stare sa fac ce e mai bine pentru bebelusul meu; la o depresie din care am iesit cu greu. Dar am iesit!”
Daca nu alaptezi, nu inseamna ca nu iti iubesti copilul
“Fie ca nu alaptezi pentru ca nu poti, fie ca nu vrei sa o faci, nu inseamna ca nu iti iubesti copilul sau ca-l neglijezi. Pentru toti cei care gandesc asa, am un mesaj: inainte de a comenta, intreaba-te daca nu gresesti tu punand etichete. A fi mama nu inseamna doar sa hranesti un copil la san pentru cateva luni, un an, un an si ceva. Devotamentul, dragostea, grija, protectia sunt lucruri pe care o mama nu le pierde niciodata, indiferent ce mananca copilul ei!”
