Fumatul in timpul alaptarii

/ / Modificat: 2010-11-22
Fumatul in timpul alaptarii

Fumatul in alaptare este la fel de daunator ca fumatul in sarcina. Ideal este sa te lasi cat mai devreme posibil, insa cu unele precautii. Fumatul este periculos atat pentru mama, cat si pentru copil, in perioada sarcinii si dupa nastere, deoarece poate duce la multe complicatii in cazul amandurora.

Unele toxine raman in corpul fumatorului, ceea ce inseamna ca, chiar daca te lasi dupa nastere, acestea pot fi prezente si in laptele matern. Insa acesta nu este cel mai ingrijorator aspect.

Fumatul in sarcina si in alaptare

Daca fumezi, ideal pentru tine si bebelusul tau ar fi sa te lasi cat de curand posibil. Daca nu poti sa renunti la fumat, este mai bine sa alaptezi in continuare deoarece laptele matern diminueaza riscul ca bebelusul sa aiba probleme respiratorii si sindromul mortii subite.

Din circulatia sangvina, in timpul sarcinii aceste substante ajung prin placenta la fat, iar in timpul alaptarii prin lapte se transmit la sugar. Asadar se poate spune ca daca mama fumeaza si fatul, respectiv sugarul fumeaza.


Daca nu vei renunta nici in timpul alaptarii la fumat, nou-nascutul va deveni fumator pasiv, fapt care ii va afecta dezvoltarea in continuare. Acelasi lucru este valabil si daca bebelusul este expus la fum de tigara de la alti fumatori care ii sunt aproape, de exemplu tatal.

Pe de alta parte, si renuntarea brusca la fumat imediat dupa nastere iti va afecta bebelusul. El va simti lipsa aportului de nicotina cu care organismul sau era obisnuit in perioada intrauterina si va suferi efectele acestei lipse.

Precautii in alaptare pentru mamele fumatoare

Majoritatea bebelusilor de mame fumatoare sunt predispusi problemelor de invatare si de comportament si au un coeficient de inteligenta relativ scazut.


Copiii fumatoarelor se nasc mai frecvent cu greutate mica la nastere, sunt mai vulnerabili la probleme respiratorii, fac mai frecvent infectii respiratorii, au un risc mai mare de moarte subita, au mai frecvent tulburari de crestere staturo-ponderala in copilarie si riscul de a deveni dependenti de fumat la varsta adulta este semnificativ crescut.

Nu fuma aproape de bebelus si schimba-ti hainele des pe a nu-l supune pe bebelus la chimicalele din fumul de tigara.

Desi unele mamici au fumat in sarcina si in alaptare si spun ca bebelusul a crescut sanatos, acest lucru nu poate fi cert decat prin analize. In plus, efectele aportului de nicotina la bebelusi se pot vedea si dupa mai mult timp, cand exista sanse sa se apuce de fumat (la varste fragede).

Efectele tigarilor fumate de mama asupra copilului

Fumatul, indiferent sub ce forma, activ sau pasiv, are aceleasi efecte nocive asupra tuturor. Este nociv atat prin nicotina cat si prin eliberarea de monoxid de carbon si a altor substante (gudroane) rezultate din arderea tutunului, care ajung in aparatul respirator si circulatia sangvina atat a celui care fumeaza cat si a persoanelor din jur, care inhalaeaza fumul de tigara.


Efectele sunt multiple, dependente de doza si de perioada de expunere, unele dintre ele nefiind inca foarte bine cunoscute.

Se stie insa azi, cu certitudine, ca nicotina este factor favorizant pentru cancerul pulmonar si ca monoxidul de carbon, legandu-se de hemoglobina in detrimentul oxigenului, scade gradul de oxigenare al sangelui si consecutiv al tuturor tesuturilor.

Copiii pot dezvolta probleme cu inima si plamanii

Tesuturile au nevoie de oxigen pentru toate reactiile chimice care au loc la nivelul lor, inclusiv pentru cresterea si dezvoltarea lor. Scaderea oxigenarii la nivelul tesuturilor are in principal doua consecinte: o dezvoltare insuficienta si o stimulare suplimentara a cordului si a aparatului respirator pentru a aduce mai mult oxigen., ceea ce se poate traduce clinic prin cresterea ritmului cardiac si a frecventei respiratorii.


In acelasi timp substantele toxice inspirate din fumul de tigara, ajung la nivelul cailor respiratorii determinand o iritatie la acest nivel pe de o parte, iar pe de alta parte inhiba mecanismele de aparare antiinfectioase ale cailor respiratorii. Aceasta este doar o redare schematica a efectelor nocive ale fumatului, in realitate mecanismele si efectele fumatului fiind mult mai complexe.

Taguri Alaptarea si fumatul

Articole recomandate

Citeste si despre