Alimentatia sugarului

/ / Modificat: 2012-01-10
Alimentatia sugarului
Intrebare:

- Am un bebe de 5 saptamani si nu reusesc sa-l alimentez suficient la san. Lapte este din abundenta, dar adoarme si nu mai pot sa-l trezesc; chiar daca ii schimb pampersul, ciupit, ridicat sau altfel. Ce e mai rau, e ca nu se satura cu ce suge pana sa adoarma: suge 5 min si doarme 20 min. Ce ma invatati sa fac?

Raspuns:




 

Durata unui supt este variabila de la un sugar la altul, fiind in medie de 15 minute; daca acesta suge mai putin de 5 minute este foarte probabil ca acesta sa primeasca o cantitate insuficienta de lapte, insa nici aceasta nu poate fi considerata o regula absoluta.

Trebuie tinut cont si de ritmul de dezvoltare si de  cresterea in greutate a sugarului; daca sugarul nu creste suficient in greutate trebuie sa va adresati fie medicului de familie fie pediatrului, pentru a depista impreuna cu acesta cauzele care interfera alimentatia la san.

Este posibil sa inghita prea mult aer, care sa-i determine senzatia de satietate pe moment. In acest caz poate fi de ajutor daca-l puneti sa eructeze de cateva ori in timpul suptului, insa numai daca acest lucru nu deranjeaza sugarul; unii nu mai vor sa suga daca sunt intrerupti.

Sau este posibil sa se fi obisnuit sa adoarma la sanul mamei: acesti sugari de obicei adorm imediat dupa ce sunt pusi la san, iar daca sunt asezati in patut se trezesc imediat; de aceea sugarul nu trebuie lasat sa doarma la san.

Nu-l puneti la san cand este somnoros; daca observati ca e pe cale sa adoarma in timp ce suge, incercati sa-i scoateti mamelonul din gurita sau sa-l ciupiti usor de obraz, fara insa a insista prea mult sau prea brutal.

Daca totusi adoarme luati-l de la san si asezati-l imediat in patut, pentru a relua alaptarea cand va fi treaz.

Sunt si sugari ca sunt mai lenesi, mai somnolenti, cel mai frecvent cei care s-au nascut prematur, au greutate mica sau in timpul icterului fiziologic; altii sunt mai somnolenti de felul lor sau se satura repede, fara a avea vreo problema de sanatate, mama trebuind sa dea dovada de multa rabdare si perseverenta, pentru a nu renunta la alimentatia naturala.

Daca insa medicul va constata insa ca sugarul nu ia in greutate si din diverse motive nu poate suge eficient, poate recomanda eventual mulgerea sanilor si oferirea laptelui matern cu pipeta, lingurita sau biberonul. In nici un caz insa nu se va renunta la alimentatia naturala: aceasta trebuie mentinuta cat mai mult posibil.

Alina Pop-Began

- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-


Detalii specialist

Articole recomandate

Citeste si despre