Biscuitii pentru bebelusi sunt o gustare nemaipomenita la aceasta varsta, dar si o metoda practica de a-i tine manutele ocupate sau de a-i potoli foamea cand esti plecata cu el si nu ai la-ndemana mancarica lui. Biscuitii pentru bebelusi vin pe piata in diverse sortimente si arome, insa nu toti sunt recomandati la aceasta varsta. Iata sfaturile si recomandarile mamicilor!
Mamicile sunt cele mai in masura sa ofere sfaturi in ceea ce priveste alegerea biscuitilor pentru bebelusi. Ele sunt cele care s-au vazut puse fata in fata cu aceasta dilema si au reusit sa opteze pentru sortimente care sa le creasca copiii frumosi si sanatosi.
Afla cele mai importante informatii si recomandari de biscuiti pentru bebelusi, precum si varsta la care trebuie dati sau retete pentru prepararea lor in casa, de la mamicile din comunitatea Copilul.ro.
Biscuiti cu sau fara gluten?
Avand in vedere ca daca este administrat la varste foarte mici, glutenul poate produce dereglari intestinale, este indicat sa astepti cel putin pana dupa 6 luni, poate si mai tarziu, pentru a-i da micutului produse cu gluten, printre care si biscuiti.
Inainte de aceasta varsta este bine sa alaptezi exclusiv copilul, iar daca incepi diversificarea alimentatiei, sa optezi pentru cereale fara gluten.
Iata recomandarile mamicilor
Miha-Gabrian: Mie mi-a zis doctorul ca glutenul nu e indicat pana pe la 7 luni. Dupa, nu mai e niciun pericol. Am cautat si eu biscuti fara gluten, dar n-am gasit. Pana si cei de la Nestle sunt cu gluten.
Alinutzapopa: Eu stiu ca nu sunt biscuiti fara gluten. Sunt biscuiti pentru bebelusi, dar au gluten. Cei de la Hero sunt indicati peste 6 luni si cei de la Nestle peste 8 luni. Din pacate, cel mai bine e sa asteptati pana la 6 luni ca sa le puteti da bebelusilor biscuiti. Pana atunci le puteti da cereale care nu contin gluten. Sunt de la Milupa si de la Humana.
Georgilivia: Poti sa folosesti in loc de biscuiti un praf de orez de la Nutriben. Nu are gluten. Asta ca sa mai amani introducerea biscuitilor cu gluten. Eu i-am dat abia dupa 7 luni biscuiti Petite Beurre, de la RoStar.
Lizuc: Eu i-am dat baietelului meu biscuiti de la Hero, dupa 7 luni. Pana atunci a papat doar cereale fara gluten.
Recomandari de biscuiti pentru bebelusi
Claudiapostol7: Eu ii cumpar biscuiti Delma, dar nu abuzez de ei pentru ca am inteles ca nu este foarte bine sa dai biscuiti la bebelusi.
Cotuca: Noi folosim biscuiti populari. Am mai gasit in comert Baby Star de la RoStar, gen biscuiti de casa. Sunt buni, dar mai sfaramiciosi. Am incercat si alt tip de biscuiti. Am vazut recent in magazin biscuiti BEBE, cutie mare de 800 g, gen piscotele la 8,50 RON.
Anda.Danilea: Noi am folosit la inceput biscuiti Delma, iar dupa 8 luni Baby Star de la RoStar si Petit Biscuits de la Nestle. Sunt foarte buni.
Morcovel: Eu recomand biscuitii speciali pentru copii: Herro sau Nestle (care se gasesc la noi), iar pentru bebelusi mai mari Liebniz Zoo sub forma de animalute (se gasesc mai greu in Romania) sau Liebniz obisnuiti sau cu cereale (sunt mai inchisi la culoare din cauza taratelor).
Retete de biscuiti pentru bebelusi
Mami Camicata1976 considera ca cei mai buni biscuiti sunt cei facuti in casa si ofera mamicilor o reteta din care sa se inspire in alimentatia bebelusului.
Ingrediente:
* 530 g faina;
* 250 g zahar pudra;
* 250 ml lapte;
* 60 g unt;
* un varf de cutit de bicarbonat.
Toate acestea se amesteca si se framanta un aluat din care se va face o foaie si se vor taia biscuitii in formele dorite. Se pun la cuptor intr-o tava unsa si tapetata cu faina.
Eu fac pesmet din acesti biscuiti pe care il amestec cu lapte, iaurt sau cu fructe.
Mami Missrosu ne impartaseste si ea o reteta de biscuiti de casa pentru bebelusii de 6-7 luni, pe care ea o prepara pentru micutul ei, Eric.
Ingrediente:
* 1 ou;
* 4-5 linguri zahar;
* 1 pachet unt;
* 4-5 linguri lapte;
* faina cat cuprinde.
Mod de preparare:
Se amesteca ingredientele pana se obtine o coca manevrabila. Se dau prin forme. Se pun in tavi si se baga apoi la cuptor la foc mic pana se rumenesc. Dupa coacere se dau prin zahar pudra, optional.