Cariile de biberon apar in cazul copiilor care abuzeaza de biberon, chiar si atunci cand acesta este gol, dar si de suzeta.
Ce sunt cariile de biberon
Cariile de biberon sunt cele care apar in cazul dintilor de lapte, in special in primii ani ai copilariei, din momentul in care incep sa se formeze dintii.
Aparitia cariilor de biberon, dupa cum le spune si denumirea, este strans legata de abuzul de biberon si suzete, dar si de o slaba igiena orala.
Aparitia cariilor de biberon este depistata de mame, de obicei, cand acestea sunt deja avansate si ii produc disconfort copilului. Copilul refuza mancarea, face grimase sau are frisoane fara a fi racit.
O buna sanatate orala trebuie sa reprezinte o prioritate pentru mame, inca din prima zi de viata a copilului, deoarece de aceasta depinde dezvoltarea micutului. O igiena incorecta favorizeaza aparitia cariilor de biberon.
Prin urmare este esential ca micutul sa fie incurajat sa adopte obiceiuri sanatoase de igiena dentara, pentru a diminua pe cat posibil aparitia cariilor de biberon sau a altor probleme dentare. In plus, este important sa stii ca aparitia cariilor de biberon influenteaza starea de spirit si sanatatea generala a copilului. Mai mult, acestea favorizeaza aparitia cariilor in momentul in care apare dentitia permanenta, precum si a altor probleme de sanatate dentara.
Cum poti evita aparitia cariilor de biberon
Aparitia cariilor de biberon poate fi prevenita daca parintii urmeaza recomandarile medicilor stomatologi. Iata care sunt acestea:
1. Nu lasa copilul sa se obisnuiasca cu biberonul sau suzeta. In momentul in care copilul va sta foarte mult cu tetina in gura chiar si dupa ce a terminat de baut laptele este important sa-i iei biberonul. Daca bebelusul va ramane in continuare cu biberonul, resturile de lapte vor intra in contact cu bacteriile ducand la inmultirea acestora si la aparitia cariilor.
2. Igiena dentara dupa fiecare masa. Dupa fiecare masa este important ca bebelusul sa beneficieze de o igiena dentara. Pana la aparitia primilor dinti igiena se efectueaza cu ajutorul unui tifon inmuiat in apa. Apoi, cu periute de dinti speciale pentru sugari.
3. Evita alimentele dulci. Copiii mai mari pot incepe sa consume dulciuri. Alege insa unele sanatoase, preparate in casa, cu fructe pe post de indulcitori. Nu ii da copilului zahar deoarece, pe langa faptul ca este un puternic energizant, va favoriza aparitia cariilor.
4. Asigura-te ca micutul tau bea multa apa. Apa este cel mai bun medicament pentru organism. Aceasta este benefica si pentru sanatatea orala. Dupa masa este important ca micutul sa bea apa deoarece aceasta ajuta la eliminarea placii bacteriene care se acumuleaza in cavitatea bucala.
5. Mergi cu copilul in mod regulat la medicul stomatolog. Controalele de rutina la medicul stomatolog trebuie efectuate inca din primul an de viata. Medicul va observa aparitia cariilor inca din faza incipienta, cand sunt foarte usor de tratat. De asemenea, medicul te va indruma, in functie de varsta copilului, catre produsele de igiena orala adecvate. Este important insa sa alegi un medic stomatolog specializat pe tratarea copiilor.
Sursa foto: pexels.com