Alegerea si rolul nasilor de botez

/ / Modificat: 2017-05-12
Alegerea si rolul nasilor de botez

Alegerea nasilor de botez este foarte importanta pentru familia copilului ce urmeaza sa fie botezat pentru ca ei vor avea un rol foarte important in viata micutului. In mod traditional, nasii de botez erau alesi din familie si de obicei se mosteneau. In ziua de azi nasii de botez sunt alesi mai mult pentru ca sunt prieteni apropiati de familie.

Cu toate acestea, de dragul copilului, este bine sa te gandesti serios la alegerea nasilor potriviti. Daca alegi varianta prietenilor de familie, gandeste-te asupra rolului pe care acestia il vor juca in viata copilului tau. Crezi ca peste 10 ani veti fi inca prieteni? Iti pot oferi ajutorul lor tie si copilului daca veti avea nevoie de el? De asemenea, de multe ori prietenii de familie nu sunt foarte bogati.

Cateodata parintii trebuie sa se gandeasca si la aspectul financiar atunci cand aleg nasii, pentru ca ei ar trebui sa il sprijine pe copil din toate punctele de vedere in viata. Biserica sfatuieste ca nasii sa fie alesi in functie de taria credintei lor in Dumnezeu pentru ca ei vor fi calauzitorii spirituali ai copilului atunci cand va creste. Biserica cere ca nasii sa fie un cuplu casatorit.

Nasii sunt practic parintii spirituali ai copilului. Inainte de a intra in Biserica, nasii trebuie sa se marturiseasca si sa se impartaseasca, pentru a fi curati in fata lui Dumnezeu. Ei se leapada de pacatul stramosesc si se inchina lui Iisus, crestinand copilul. 

Nasii sunt numiti pe viata. Ei se schimba doar in doua cazuri:

• Daca copilul botezat de acestia moare (pentru ceilalti copii care se nasteau se alegeau alti nasi deoarece se considera ca nasii vechi au ghinion);

• Daca unul dintre nasi moare (atunci ramane sa boteze nasul ramas in viata alaturi de o ruda sau un vecin apropiat care sa ia locul nasului decedat).

In mod traditional, nasii de casatorie nu erau obligati sa boteze decat primul copil al cuplului. Daca finii mai aveau copii dupa aceea ii botezau numai daca vroiau sau daca isi permiteau din punct de vedere financiar.

Daca copilul se nastea foarte bolnav si avea sanse mici de supravietuire, acesta era botezat de urgenta de catre moasa, pentru a nu muri nebotezat. Daca moasa nu este o posibilitate, nasul in aceasta situatie poate fi oricine din familie, sau orice cunostinta, in caz de urgenta, cu conditia sa fie crestin ortodox. 

Rolul nasilor 

Rolul nasilor de botez este esential, ei "luand un pagan si aducand acasa un crestin" si participand in mod activ la slujba botezului. Nasii au indatorirea de a pregati copilul pentru botez. In cazul in care copilul moare, nasii trebuie sa se ocupe de inmormantare.

Nasii aduc daruri la botez pentru copil. Datina cere ca nasii sa aduca lumanarile, un rand de haine, camasuta alba si fase. Nasii cumpara astfel "lumina de botez". Ei mai cumpara un metru, doi de panza necusuta in care se infasa copilul la botez.

Pe vremuri, baietilor botezati, nasii le dadeau cate un colac in fiecare an de Craciun, pana se la casatorie, apoi tinerii le aduceau nasilor colaci. Fetele primeau doar hainele de botez. In ziua de azi fetelor li se daruiesc si cercei la botez. 

Nasii mai au si urmatoarele responsabilitati:

• platesc preotul;
• aduc bautaura pentru masa de dupa botez;
• dau bani copilului la botez (optional);
• dau un animal de curte la botezul copilului (un purcel, un miel sau un vitel);
• ajuta parintii copilului cu bani, cand este necesar;
• se ocupa de educatia religioasa a copilului atunci cand va creste (il invata sa-si faca cruce, il invata rugaciuni, il duce la biserica etc.);
• se intereseaza de sanatatea si educatia lui.

Taguri Nasi botez Botez copii

Articole recomandate

Citeste si despre