Podeaua in camera bebelusului

/ / Modificat: 2010-11-03
Podeaua in camera bebelusului

Podeaua din camera bebelusului ar trebui sa fie cel mai usor lucru de ales, dar se pare ca ajunge in topul deciziilor dificile de pe lista amenajarii camerei celui mic. Pana acum ne bazam pe faptul ca trebuie sa fie moale si placuta, insa acum ca stim ca trebuie tinut cont si  de alergeni si emisii toxice, lucrurile s-au mai complicat.


 Parchet sau covor?

Avantajele covorului sunt ca reprezinta o zona moale pentru joaca si ca bebe nu se loveste prea tare atunci cand cade. Pe de alta parte, covorul strange praf si este mai greu de curatat, plus ca poate duce la alergii sau chiar astm.

Parchetul in schimb e mult mai usor de curatat si nu prezinta riscuri decat din punct de vedere al suprafetei tari de care bebelusul se poate lovi.

Lemnul este o idee excelenta pentru camera bebelusului pentru ca e usor de curatat si e neutru din punct de vedere al culorii, deci nu va trebui sa schimbi pardoseala pentru o posibila redecorare. In plus, nu se deterioreaza asa usor.

Ca sa nu fie rece, sa eviti riscul accidentelor mentionate si sa nu se mai faca ecou, pune o carpeta asorata , o salteluta de joaca sau o paturica pentru sport pe parchet.


Profita de podeaua pe care o ai deja

Daca bugetul nu iti permite sa schimbi podeaua sau daca stai cu chirie, iata cateva ponturi pentru o podea veche de lemn sau pentru o camera cu covor.

Daca bebelusul tau e predispus la alergii, s-ar putea sa fii nevoita sa renunti la covor mai tarziu. Pana atunci incearca sa urmezi urmatoarele sfaturi:

• Ai grija sa il cureti foarte bine inainte ca bebe sa se insteleze in camera si apoi la perioade scurte de timp;
• Da cu aspiratorul in mod regulat;
• Acopera covoarele vechi cu niste carpete pentru camera copilului, din fibre naturale, mari si usor de curatat.

Daca ai podele de lemn, ai grija sa le cureti bine si sa elimini orice urma de praf, sa astupi orice crapatura, gaura sau neregula a perchetului, unde se poate aduna mizerie, apoi pune peste podea carpete antiderapante pentru camera copilului. In cazul in care parchetul are nevoie de refinisare:

• Sigileaza camera pentru a preveni poluarea aerului din intreaga casa;
• Aspira tot praful si sterge totul cu o carpa moale, actiune pe care probabil vei fi nevoita sa o repeti de cateva ori pana cand va fi cu adevarat curat;
• Da parchetul cu ceara non toxica sau cu lac pe baza de apa.
 

Pluta si linoleumul natural

In categoria materialelor de podea usor mai moi intra pluta si linoleumul natural. Expertii spun despre aceste materiale ca sunt amortizante si elastice. Sunt si usor de intretinut, nu au toxine si nu retin praf. Asadar, reprezinta o alternativa buna la covorul clasic din camera bebelusului.
 

Ce fel de podea alegem pana la urma?

Orice ai alege, podeaua ar trebui sa aiba urmatoarele caracteristici:

• Trebuie sa fie potrivita cu atmosfera camerei bebelusului (pin sau stejar pentru un stil rustic, laminata sau bambus pentru un stil modern);
• Fara alergeni sau emisii, pe cat posibil;
• Usor de igienizat;
• Usor de curatat;
• Sa nu faca ecou prea mare;
• Sa nu fie rece pentru bebe, dar nici pentru mami, cand va jucati impreuna;
• Durabila;
• Cu o culoare neutra.

Daca totusi alegi un covor, ai putea sa incerci o culoare neutra care sa fie complementara atmosferei camerei si pe care sa il poti utiliza si in cazul in care te hotarasti sa reamenajezi. Pune pe deasupra o carpeta pentru copii, pentru ca aceasta se poate baga la masina de spalat.

Taguri Camera bebelusului Camera bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre