Implicarea tatalui poate reduce mortalitatea infantila
In Saptamana Mondiala a Alaptarii (1-8 august 2011) nu i-am uitat pe tatici si ii invitam la un atelier gratuit sustinut de doamna dr. Oriana Goleanu de la Fundatia pentru Ajutor Medical "Profilaxis" Timisoara. Atelierul, organizat de Asociatia Hands Across Romania si Asociatia pentru Nastere Naturala si Alaptare (ANNA), care va fi practic un ghid pentru tatal zilelor noastre, va incadra teme precum:
-
tranzitia de la viata de cuplu la viata de parinti;
-
roluri, asteptari si impartirea sarcinilor intre parinti;
-
implicarea tatalui in ingrijirea nou-nascutului;
-
implicarea tatalui in relatia cu copilul mic (1-6 ani);
-
eu tatal/tatal meu;
-
influenta experientei personale a relatiei cu tatal meu;
-
depresia post natala;
-
mama si tata raman un cuplu si dupa nasterea copilului.
Atelierul gratuit va avea loc joi, 4 august in intervalul orar 17:00 – 19:00 la Bucharest Hubb.
Sarcina reprezinta o perioada de pregatire pentru rolul de parinte, atat pentru viitoarea mama, cat si pentru viitorul tata. Este o perioada in care cei doi parinti isi imagineaza copilul si negociaza trasaturile lui: "Va avea ochii tai si nasul meu", "este agitat ca tine" sau "este vanjos ca tatal lui" si altele asemenea.
Tatal, departe de senzatiile fizice ale mamei, urmareste de la distanta dezvoltarea intrauterina a fatului si isi creeaza treptat, pe masura ce sarcina devine din ce in ce mai evidenta, propria relatie cu bebelusul, in felul sau unic. Ii vorbeste in dreptul burtii mamei, mangaie burtica sau pur si simplu asculta linistit bataile inimii sau simte impunsaturile delicate ale vreunui piciorus, din exterior.
O perioada in care barbatul din el incepe sa se transforme, lasand in spatiul ratiunii nenumarate intrebari, ecouri ale unor emotii demult ingropate: Oare voi fi un tata bun? Oare voi avea rabdarea necesara? Oare voi putea sa o impart? Si pana la urma, care este rolul meu? Cum voi fi ca tata?
Toate aceste intrebari, absolut firesti, pot capata o conotatie anxiogena daca indoielile cu privire la propria abilitate de a fi un parinte indeajuns de bun sunt din ce in ce mai mari. De multe ori, acest lucru se intampla pe fondul unei neincrederi mai vechi pe care viitorul tata o are in el insusi. Sau pe fondul unei relatii dificile cu propriul tata. Acest lucru transpare cel mai adesea din pozitia declarata: "Eu nu voi fi niciodata ca tatal meu!". Fiind o pozitie extrema, are potentialul de a genera noi si noi conflicte interioare in pragul deciziilor vizavi de copil. Uneori, aceste sentimente puternice care umbresc perfetiunea logicii se strecoara in relatia de cuplu generand conflicte intre cei doi parinti.
Ce se intampla cand se naste bebe?
"Nasterea este momentul culminant care instituie o noua ordine in noua familie. Cuplul a devenit o familie, sotii au devenit parinti. Bebelusul atrage toate privirile, toate simturile. Tatal se surprinde pe el insusi cum tresare in prima noapte cu bebelusul acasa la fiecare zgomot care vine dinspre patut. Bebelusul nu este numai in centrul atentiei celor doi parinti, ci a tuturor bunicilor, a tuturor apropiatilor. Tatal este pus sa faca tot felul de indeletniciri pentru ca bebelusul are nevoie, pentru ca mama are nevoie. Uneori nu prin cele mai bune tehnici de comunicare. Raspunsurile pe care tatal le gaseste, reactiile lui, parca nu mai multumesc pe nimeni si atunci incep sa se strecoare indoielile" spune Claudia Necula, psihoterapeut ANNA.
Apar momente in care simte ca spatiul ii este invadat, ca timpul nu mai este al lui, ca cea pe care o iubeste nu mai e la fel. Si, cu toate acestea, cu toate frustrarile si limitarile care deriva din aceasta noua ordine, bebelusul il atrage ca nimic altceva. Se surprinde contemplandu-l, urmarindu-i atent miscarile degetelor sau ritmul respiratiei in somn. Bebelusul il transforma. Din imagine, inchipuire, a devenit realitate, o realitate parte din el.
Uneori aceasta trecere este traita cu mai multa incantare si cu mai putina intristare. Alteori insa, atunci cand nesigurantele sunt prea dificil de gestionat, sentimentele ambivalente devin persistente, senzatia de "nu-mi gasesc locul" se accentueaza, retragerea poate parea cea mai buna solutie si relatia dintre cei doi parinti are de suferit.
Exista o solutie pentru toate aceste dificultati: comunicarea. Dar ca sa putem sa comunicam, mai intai trebuie sa aflam ce vrem sa comunicam. Adica sa descoperim ce se afla in spatele tuturor acestor trairi. Apoi sa ne dam seama de cea mai buna cale prin care le putem impartasi celor care ne sunt aproape. Dupa ce si acest lucru se intampla, raspunsul la intrebarea "si eu ce fac?" se va revela de unul singur.
Un studiu realizat de Universitatea de Sud Florida in anul 2010 releva cat de important este rolul tatalui. Rezultatele studiului au fost corelate cu reducerea mortalitatii infantile in timpul primului an de viata a copilului:
Indiferent de etnie sau status socio-economic, probabilitatea decesului in primul an este de aproape 4 ori la copii carora le-a lipsit influenta paternala in perioada prenatala.
Femeile care nu au avut sprijinul tatilor au o prevalenta mai mare de complicatii obstetricale materne si este mai putin probabil ca acestea vor avea o ingrijire adecvata prenatala si au mai multe sanse de a fuma.
