Micutul tau ti-a demonstrat deja ca poate sa faca pipi la olita si la baie fara probleme; cand vine insa vorba de treaba mare, povestea se schimba. Se schimonoseste ca si cum este pe cale sa faca ceva, insa cand te oferi sa mergeti la toaleta, refuza cu desavarsire.
Daca povestea iti suna cunoscut nu trebuie sa iti faci griji, multi toddleri refuza sa faca numarul doi la baie, de aceea urmatoarele sfaturi ar putea sa iti fie de folos.
De ce refuza unii copii sa faca treaba mare la toaleta?
Uneori este o chestiune de control, cu cat il incurajezi sa faca numarul doi cu atat se bucura de puterea pe care o are in a se abtine sa nu faca. Teama ar putea fi si ea un alt factor, unii copii au probleme pentru ca le este teama sa nu cada in toaleta. Altii se tem de trasul apei sau sunt deranjati de ideea ca pierd ceva din ei insisi atunci cand scaunul dispare in vasul toaletei.
Ce sa faci atunci cand copilul tau refuza sa faca treaba mare la toaleta?
Fa o pauza. Spune-i copilului tau ca atunci cand este pregatit poate incerca sa faca la toaleta din nou, iar tu vei fi langa el sa il ajuti; renunta sa mai aduci in discutie subiectul si lasa-l pe cel mic sa se simta stapan pe situatie. Si mai ales, nu il forta sa stea pe toaleta daca nu vrea pentru ca nu numai ca il vei face sa se impotriveasca (si sa se teama, daca frica este motivul pentru care refuza), insa ai putea sa ii cauzezi si constipatie.
Incearca sa previ scaunele dureroase. Daca micutul tau refuza sa iasa afara este posibil sa devina constipat si daca chiar vrei sa se teama de toaleta, asta este tot ce ii lipseste. Asigura-te ca prichindelul consuma suficiente fructe, legume si cereale integrale si consulta medicul pediatru daca este nevoie sa ii dai un laxativ care sa il ajute.
Fa-l sa se simta in siguranta. Daca cel mic refuza sa faca numarul doi in toaleta de frica sa nu pice in ea, asigura-te ca fixezi bine colacul pe vasul toaletei si ca nu se clatina. Fa acelasi lucru cand vine vorba de scarita care il ajuta sa se urce pana la toaleta.
Nu te grabi sa tragi apa. Daca sunetul apei il sperie atat de mult incat refuza sa faca la toaleta, asteapta pana ce termina si pleaca din baie ca sa tragi apa. Pe masura ce se obisnuieste cu zgomotul apei, poti sa tragi apa cand cel mic este inca in baie si atunci cand consideri ca este pregatit, intreaba-l daca nu vrea chiar el sa fie cel care sa apese butonul.
Luati-va la revedere. Daca ti se pare ca cel mic este anxios cand trebuie sa tragi apa, incurajeaza-l sa isi ia la revedere la numarul doi si sa ii faca cu mana inainte de a apasa pe buton. S-ar putea sa il ajute sa ii fie mai usor sa se desparta de ceva ce considera ca este parte din el.
Motiveaza-l. Ofera-i o recompensa, un abtibild pentru fiecare ''treaba'' bine facuta la toaleta. Dupa ce a adunat suficiente abtibilduri, le poate folosi in schimbul unei inghetate sau a unei jucarii.
Lasa natura sa isi urmeze cursul. Chiar daca vor exista zile cand ti se va parea ca problema asta nu se va rezolva niciodata, ai rabdare, nu face prea mult caz si vei vedea ca in timp, scutecele murdare vor fi doar o amintire.
Sa iti inveti copilul sa faca la olita sau la toaleta poate sa iti testeze rabdarea, insa este important sa ai incredere, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, toti copiii depasesc cu brio aceasta perioada. Pana atunci, aminteste-ti ca a face la toaleta nu este o competitie si lasa-ti copilul sa decida ritmul in care face aceasta tranzitie si renunta la scutece, fara sa iti faci prea multe griji.