Copilul tipic vine pe lume echipat cu toate instrumentele necesare invatarii limbajului.
Odata cu maturarea treptata a acestor instrumente, limbajul prinde forma. Astfel, copilul incepe sa emita sunete izolate, silabe, iar mai apoi cuvinte si propozitii.
In tot acest proces este foarte important mediul in care se dezvolta cel mic. Parintii sunt responsabili in asigurarea unui climat adecvat in care acesta sa se poata dezvolta armonios.
Astfel, primul sfat in vederea stimularii limbajului este ca persoana/ persoanele de referinta din viata copilului sa mentina o relatie afectiva cu cel mic, si sa ii asigure atentia de care are nevoie.
Intrucat invatarea limbajului se bazeaza pe imitatie, este recomandata comunicarea cu cel mic inca de la primele luni de viata. In momentul in care acesta incepe sa emita sunete, adultul poate sa raspunda copilului cu aceleasi sunete, si nu numai, pentru a incuraja jocul imitatiei.
Stimularea limbajului se realizeaza si cu ajutorul activitatii de joc. Parintii pot achizitiona jocuri simple ce se pot explora senzorial (jocuri care produc sunete; care prezinta anumite texturi sau forme; care sunt colorate etc.), incastre, figurine si carti educative (cu animale, mijloace de transport, fructe, legume etc.) specifice varstei lor.
Aceste materiale au rolul de a-l ajuta pe copil sa cunoasca mediul sau, sa fie tot mai curios asupra lucrurilor care il inconjoara, si mai apoi sa emita onomatopee si cuvinte pe care le descopera prin joc. Mediul imediat apropiat il cunoaste tot cu ajutorul parintilor. Acestia trebuie sa ii prezinte copilului obiectele/elementele din jurul sau, sa le denumeasca, si sa ii ofere sansa sa le exploreze.
Invatarea cuvintelor se realizeaza atat spontan, cat si prin repetitie. Astfel, parintii sunt incurajati sa repete copiilor cuvintele pe care trebuie sa le insuseasca (incepand de la cele cu o structura fonetica simpla: "mama, "tata", "apa" etc., pana la cele mai complexe). Modelul emiterii cuvintelor este recomandat sa se ofere la nivelul inaltimii copilului, pentru ca acesta din urma sa poata percepe mai bine miscarile articulatorii, iar mai apoi sa le interiorizeze.
Odata ce copilul a dobandit un minim de cuvinte in vocabularul sau, el trebuie sa fie incurajat sa le foloseasca in comunicarea cu cei din jur. Este important ca cel mic, in functie de posibilitatile sale, sa isi exprime verbal nevoile si dorintele personale (exemple: "Da apa" , "Vreau banana" etc. ). Adultul trebuie sa ii intareasca motivatia copilului pentru verbalizare prin aprecieri si laude aduse in urma incercarilor sale de exprimare.
Pe langa aceste strategii de stimulare a dezvoltarii limbajului, se mai recomanda povestile simple citite de catre adult, ascultarea cantecelor pentru copii, si expunerea celui mic in diferite situatii de comunicare ( in parc; la bunici; la magazin etc.).
Tinand cont de toate cele prezentate, parintele ii poate oferi copilului sau conditii propice dezvoltarii limbajului.
In cazul in care apar dificultati de insusire a limbajului, contrar efortului realizat de adult pentru a stimula dezvoltarea, trebuie sa se apeleze la ajutor de specialitate.
Centrul de Recuperare Pediatrica KINETOBEBE