Sfecla rosie, un aliment vital pentru sanatatea ochilor si dezvoltarea abilitatilor motrice fine la bebelusi, poate fi introdusa in meniul diversificat intre 8 si 10 luni, ceva mai tarziu decat alte alimente, din cauza continutului crescut de nitrati, considerati periculosi pentru sanatate, in cantitati foarte mari.
Ce vitamine si minerale contine?
Sfecla rosie este un aliment bogat intr-o multime de nutrienti esentiali pentru cresterea si dezvoltarea copilului, inca de la varste mici. Putina lume stie ca aceasta leguma contine cantitati impresionante de fibre, esentiale pentru buna functionare a sistemului digestiv, dar si de antioxidanti, care "pun in miscare" toate organele si tesuturile corpului. Insa nici la capitolul vitamine si minerale, sfecla nu ramane restanta, fiind considerata unul dintre cele mai hranitoare alimente:
Vitamine:
• Vitamina A;
• Vitamine B (B3, B6, B9);
• Vitamina C.
Minerale:
• Calciu;
• Potasiu;
• Sodiu;
• Fosfor;
• Magneziu;
• Fier.
Ce beneficii are pentru sanatate?
Nu doar vederea si sistemul digestiv au de beneficiat de pe urma concentratiilor mari de vitamina A sau fibre. Exista o multime de efecte benefice pe care leguma le are asupra cresterii si dezvoltarii copilului:
• protejeaza ficatul, curatand si eliminand toxinele din corp;
• combate anemia (stimuleaza productia de globule rosii noi);
• stimuleaza dezvoltarea musculara;
• intareste sistemul imunitar;
• intareste oasele si ajuta la procesul de crestere;
• regleaza tensiunea arteriala;
• previne aparitia cancerului;
• scade colesterolul "rau" din sange etc.
Cum alegi sfecla rosie?
Potrivit raportului pe 2014 al Environmental Working Group, sfecla rosie nu face parte din categoria alimentelor contaminate cu pesticide si aditivi. Acest lucru inseamna ca poti servi in siguranta copilului sfecla cumparata din orice magazin, indiferent daca este eco sau nu. Daca vrei sa cumperi o sfecla coapta si bogata in nutrienti esentiali, este important sa tii cont de cateva criterii esentiale:
• alege legume de marime medie, intrucat sunt mai dulci si au o textura mai buna pentru consum decat cele foarte mari (diametrul nu trebuie sa depaseasca 10 cm);
• cumpara sfecla cu frunze atasate, intrucat acestea ajuta la pastrarea prospetimii legumei pe termen mai lung (frunzele trebuie sa fie verzi si sa aiba un aspect proaspat);
• opteaza pentru legume cu aspect uniform, nepatate sau lovite.
La ce mese ale copilului se introduce?
Sfecla, la fel ca si alte legume, este indicat sa fie introdusa in mesele de pranz sau cina ale bebelusului, alaturi de alte alimente. Pe masura ce creste, ii vei putea oferi sfecla si pe post de gustare (finger food) intre mese, fiind un aliment hranitor si satios.
Cum o pregatesti si servesti?
Cele mai multe persoane apeleaza la fierbere pentru a gati sfecla mai repede si mai usor. Insa cand vine vorba de mancarea bebelusului, cel mai potrivit mod de a o prepara este coapta (pe gratar sau la cuptor) ori gatita la aburi. Sunt doua metode de gatire sanatoase, care pastreaza nutrientii intacti in leguma, astfel incat organismul micutului tau sa se bucure de beneficiile lor.
Este indicat sa fie lasata mai mult timp la gatit, pana cand capata o textura foarte moale, astfel incat sa fie mai usor de pasat. Desi multa lume consuma sfecla cu tot cu coaja, este recomandat ca aceasta sa fie indepartata atunci cand este servita copilului.
Coaja este greu de digerat chiar si la adulti, daramite la copiii mici, care au sistemul digestiv extrem de sensibil. Sfecla se serveste bebelusului sub forma de piure sau supa crema, alaturi de alte legume. Este un aliment de care copilul tau se va indragosti usor, intrucat are un gust dulce si o aroma delicioasa.
Cu ce alte alimente o poti asocia?
Sfecla rosie se asociaza foarte bine cu o multime de legume, insa cand vine vorba de meniul diversificat al bebelusului, este indicat sa o combini doar cu: dovlecel, cartof, morcov, patrunjel, telina etc. Spre deosebire de multe alte legume, sfecla rosie se asociaza foarte bine si cu cerealele integrale.
Tu cand i-ai dat sa guste bebelusului tau prima oara sfecla rosie? Ce retete delicioase ai preparat pentru el? Spune-ne sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!