Cinci dintre cele mai comune mituri privind diversificarea alimentatiei

/ / Modificat: 2023-12-24
Cinci dintre cele mai comune mituri privind diversificarea alimentatiei

Introducerea alimentelor solide in alimentatia bebelusului este o etapa care vine la pachet cu multe provocari, dar si cu stres pentru parinti. Pe internet, in carti de specialitate, dar si la persoane care au deja copii gasim o multime de informatii care, de foarte multe ori, se bat cap in cap. Multe lucruri care se aplicau in urma cu 10-15 ani nu mai sunt valabile in prezent, insa unele mituri s-au perpetuat ca atare.

In ciuda faptului ca se fac constant studii si medicina pediatrica evolueaza de la un an la altul, inca auzim propagandu-se informatii si sfaturi gresite. Iata cateva dintre cele mai cunoscute, demontate!

Diversificarea poate incepe mai devreme de 6 luni?

Este, probabil, cel mai comun mit. In unele tari chiar se recomanda diversificarea de la 4 luni sau din momentul in care bebelusul poate sta in fund, chiar daca este inainte de 6 luni.

In realitate, majoritatea organizatiilor pediatrice recomanda introducerea alimentelor solide dupa varsta de 6 luni.

Alimentele solide ii ajuta pe copii sa doarma mai bine?

Mancarea nu are nicio legatura cu felul in care se odihnesc copiii, cel putin nu in primul an de viata.

Intre 6 si 12 luni, copiii doar gusta, experimenteaza cu texturi si cu arome, nu mananca la o masa cat sa se sature. Laptele este in continuare sursa lor principala de hrana.

Alimentele noi trebuie introduse intr-o anumita ordine?

S-a perpetuat ideea ca, daca fructele sunt introduse inaintea legumelor, bebelusii nu mai vor sa manance legume. Academia Americana de Pediatrie spune ca nu exista nicio dovada in acest sens.

Se spune, de asemene, sa nu oferi alimente cu potential alergen inainte de un an. De fapt, lucrurile stau exact invers! Inainte de varsta de un an este important sa introducem cat mai multe alimente, astfel scade riscul ca micutii sa dezvolte alergii. Sistemul lor imunitar este in formare, astfel ca expunerea timpurie la cantitati mici din alimente cu potential alergen scade riscul de a dezvolta alergii.

Bebelusii trebuie sa manance 150 g la o masa?

Nu exista o cantitate standard pentru portiile bebelusilor. Multi micuti doar gusta cateva lingurite, intre 6 si 12 luni, baza fiind in continuare laptele. Este important sa ii lasam in ritmul lor si sa nu ii fortam.

Adaugam sare in mancarea bebelusilor, pentru a avea gust mai bun?

Sarea, zaharul si mierea nu ar trebui sa se regaseasca in alimentatia bebelusilor inainte ca acestia sa implineasca un an. Piureurile de legume pot fi imbunatatite la gust cu mirodenii, ierburi aromatice, ulei de masline de calitate, unt sau smantana.

FOTO: Freepik

Taguri Diversificarea la bevelusi Diversificarea alimentatiei

Articole recomandate

Citeste si despre