Detergentul pentru hainele bebelusului

/ / Modificat: 2016-08-01
Detergentul pentru hainele bebelusului

Ce detergent folosim pentru hainutele bebelusului?

In general, medicii pediatri le recomanda mamicilor sa foloseasca formule speciale de detergent pentru bebelusi, pentru a preveni aparitia alergiilor si a iritatiilor.

Pielea fina si sensibila a bebelusului trebuie sa primeasca o ingrijire corespunzatoare pentru ca cel mic sa se simta confortabil.

Si, pentru ca in primele luni de viata bebelusii isi murdaresc foarte tare hainutele, poate fi destul de dificil sa gasesti un detergent bun, care sa curete petele persistente si sa protejeze in acelasi timp.

Cele mai potrivite formule de detergent pentru bebelusi disponibile in farmacii sunt hipoalergene si nu au parfum. Detergentii pe baza de aloe vera sau detergentii tip gel, care se dizolva imediat in apa, sunt foarte potriviti pentru spalarea lucrusoarelor bebelusului, pentru ca sunt mai usor de clatit.

O alternativa bio la detergentii clasici sunt nucile de spalat. Continand saponina, au aceleasi proprietati de curatare ca un detergent obinuit, in schimb nu au adaosuri de substante chimice cu potential alergen. Pentru ca sunt foarte bine tolerate de pielea sensibila, sunt convenabile ca pret si prietenoase cu mediul, nucile de spalat castiga teren in fata detergentilor obisnuiti.

Folosim balsam de rufe pentru hainele lui bebe?

Daca alegi un detergent de rufe obisnuit, asigura-te ca este varianta sensitive, mai blanda cu  pielea bebelusului tau. In ceea ce priveste folosirea balsamului, parerile sunt impartite. Unii specialisti nu-l recomanda, pentru ca poate ramane pe hainutele bebelusului, iritandu-i pielea. Cel mai bine este sa optezi tot pentru o formula delicata, special creata pentru pielea sensibila, dar care sa curete eficient petele.

Unii medici recomanda folosirea otetului sau a uleiului de lavanda in loc de balsam pentru hainele bebelusilor foarte mici. Otetul este o alternativa ecologica la balsamul de rufe obisnuit; pe langa faptul ca neutralizeaza ph-ul alcalin al detergentilor, este eficient si in curatarea resturilor de detergent de pe hainute. In plus, te poate scuti de o cheltuiala suplimentara.

Cum spalam hainele bebelusului?

Unele mamici sunt de parere ca, la inceput, hainele bebelusului trebuie sa fie spalate de mana, cu sapun pentru copii. Cu timpul, insa, poti sa le bagi fara grija la masina de spalat, mai intai separat de lucrurile adultilor, apoi chiar impreuna cu acestea. Exista pe piata saculeti speciali de protectie in care se pot introduce lucrurile bebelusului, atunci cand sunt spalate la masina alaturi de hainele parintilor.

Cand speli lucurile lui bebe separat, este bine sa setezi masina de spalat la o temperatura mai mica decat cea folosita pentru lucrurile tale (40 grade celsius). Pentru ca majoritatea hainutelor de bebelus sunt facute din bumbac, este bine sa nu le speli la temperaturi mari, care le-ar putea modifica sau strica (bumbacul intra la apa). Inainte de a spala, citeste specificatiile referitoare la spalare inscriptionate pe eticheta hainutelor!

Unele masini de spalat moderne sunt prevazute cu un program special de spalare a hainelor de bebelus. Oricum, este bine sa setezi masina astfel incat, dupa spalarea lucrusoarelor, sa urmeze si o clatire suplimentara. Prin stoarcere, hainutele bebelusului se vor usca mai repede. Si daca ai putea sa le si calci, ar fi perfect. Prin calcare se distrug toti microbii ramasi pe hainutele celui mic.

Tinand cont de aceste sfaturi, fiecare mamica poate opta pentru varianta care i se pare cea mai eficienta pentru propriul bebelus.

Nu uita sa speli intotdeauna si hainutele noi ale bebelusului. Acestea pot fi impregnate cu anumite substante alergene.

La calcat, intoarce lucrurile pe dos si nu insista foarte mult pe zonele imprimate.

Taguri Detergent haine bebe Haine bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre