Roz cu buline sau bleu cu dungi, cu mot, cu ciucurasi sau cu modele simpatice, caciulitele sunt accesorii dragalase pe care ne-am obisnuit sa le vedem la mai toti bebelusii. Ca parinti, ne asumam faptul ca ele le tin micutilor de cald, dar oare au ei nevoie de acestea? In realitate, purtate in casa caciulitele fac mai mult rau decat bine!
Bebelusii sanatosi, care au fost nascuti natural, nu trebuie sa poarte caciulite in casa. Tot mai putini medici sunt de acord ca aceasta masura nu este necesara, ba chiar poate fi daunatoare. Motivele sunt numeroase si explicatiile, pertinente:
Caciula pe cap in casa ii anihileaza mare parte din miros
Mirosul bebelusului este cunoscut drept cel mai frumos miros cu putinta. Biologic, mamele si copiii lor sunt programati sa se recunoasca dupa miros. Nu degeaba, dupa ce nasc, mamele isi miros instinctiv copiii: in acel moment se declanseaza un val masiv de oxitocina, un hormon cu rol extrem de important in alaptare si in mentinerea lactatiei. Iar purtarea caciulitei pe capul bebelusului creeaza o bariera intre pielea acestuia si mama, blocand astfel tocmai acest miros minunat care declansaza o stare de bine.
Caciula pe cap in casa poate cauza hiperincalzire
In primele zile dupa nastere bebelusul intampina unele probleme de adaptare la temperatura exterioara. De aceea pediatrul ar putea recomanda ca in acest interval extremitatile celui mic sa fie acoperite. Insa perioada de acomodare nu dureaza mai mult de 3-4 zile. Apoi, daca sta intr-un mediu in care temperatura este de 23-24 de grade Celsius, bebelusul nu are nevoie de accesorii suplimentare pentru a-l incalzi. Caciulita purtata in casa creste riscul de hipertermie la bebelusi, care au o capacitate scazuta de a pierde caldura.
Mitul potrivit caruia copiii pierd caldura prin pielea de la nivelul capului a fost demontat de medici. Mai mult, acestia spun ca purtarea caciulitelor va determina o crestere ingrijoratoare a temperaturii corpului celor mici.
Cum il incalzesti pe bebelus?
In interior, asadar, micutul nu are nevoie de caciulita in casa. Daca ti se pare ca are manutele reci, e suficient sa il iei in brate. Pur si simplu il incalzesti cu propriul tau trup. Si nu doar ca ii cresti temperatura corpului la un nivel confortabil, dar apropierea dintre parinte si copil ii regleaza celui mic ritmul cardiac, respiratia si nivelul de glucoza din sange. Asaza-l pe nou-nascut pe pieptul tau, direct pe piele. E suficient sa va acoperiti cu o paturica. Vei vedea cat de repede se va incalzi.
Cand se foloseste caciulita
Indiferent de varsta bebelusului, caciulita trebuie purtata doar afara, atunci cand este racoare sau bate vantul. E un mit cel potrivit caruia copilul mic ar putea face otita pentru ca "il trage curentul". Otita are cauze interne si nu externe.
Temperatura optima pentru bebelus
Pentru sugari, temperatura optima trebuie sa se incadreze intre 22 si 24 de grade Celsius. Pe timpul verii, temperatura camerei nu trebuie sa fie niciodata mai mica de 16 grade Celsius, insa cel mai bine este sa mentii temperatura cam la 18-20 grade Celsius. De aceea, e foarte util un termometru in camera bebelusului. Acesta te ajuta sa verifici mereu temperatura si sa te asiguri ca cel mic are parte de tot confortul.
Cum imbraci bebelusul in functie de temperatura
Daca temperatura se incadreaza intre 22 si 24 de grade, bebelusul nu are nevoie decat de un tricou si o pereche de pantalonasi scurti sau chiar doar un body subtire pentru a se simti confortabil. Noaptea, atunci cand temperatura e posibil sa mai scada cu 1-2 grade, e de preferat ca micutul sa doarma intr-un sac de dormit cu coeficient de caldura 0,5 Tog.
Doar daca este vorba despre un copil nascut prematur va trebui sa acorzi mai multa atentie felului in care il imbraci. Acesti copii sunt mai sensibili, astfel ca au nevoie de un strat suplimentar de imbracaminte fata de un copil nascut la termen. Insa asta doar pana cand ajung la greutatea normala pentru varsta lor. Astfel, in interior, prematurii sub 3 kilograme trebuie sa aiba inclusiv capul acoperit. Alege haine moi, usoare, din tesaturi naturale, cum ar fi bumbacul.
Retine faptul ca cea mai importanta functie a hainelor este de a-l proteja pe cel mic de cald sau de frig si de a-l face sa se simta confortabil.