Instinctul copiilor de a "testa" orice lucru prin introducerea lui in gurita face ca, de cele mai multe ori, atunci cand vine momentul in care dintisorii incep sa iasa, bebelusii sa dezvolte obiceiul de a musca. O muscatura din partea copilului tau in timpul alaptatului poate fi de-a dreptul dureroasa si, mai mult decat atat, te poate face sa nu te mai bucuri la fel de alaptare, de fiecare data traind cu teama ca te-ar putea musca din nou. Cea mai intalnita cauza a muscaturilor bebelusilor este cresterea dintilor, dar nu este singura.
Cand poate musca bebelusul?
Muscatul la sfarsitul alaptarii. De multe ori, dupa ce s-a saturat, bebelusul musca sanul pentru ca se plictiseste.
Daca aceasta incepe sa devina o problema, fii atenta la bebelus si indeparteaza-l de la san inca din momentul cand crezi ca s-a saturat, inainte sa apuce sa muste.
Cand ii cresc dintii. Muscatul poate fi provocat de cresterea dintilor. Iritarea gingiilor face ca cel mic sa simta nevoia de a strange. Cel mai bun remediu si pentru bebelus si pentru tine (pentru a scapa de muscaturile lui) este sa-i cumperi o jucarie special conceputa pentru momentul cresterii dintilor. Cele cu efect racoritor vor da cu siguranta rezultatele cele mai bune.
Muscatul la inceputul alaptarii. Daca bebelusul musca imediat ce l-ai pus la san, incearca sa-i oferi jucaria. Poate chiar nu ii este foame. Nu uita, ca de fiecare data cand il alaptezi si nu musca, sa-l feliciti.
Muscatul pentru castigarea atentiei. Concentreaza-ti atentia asupra bebelusului atunci cand alaptezi, altfel, este foarte posibil ca el sa te faca atenta muscandu-te. Daca esti atenta la ceea ce face el iti va fi usor sa iti dai seama si cand s-a saturat sau se pregateste sa muste.
Oricare ar fi cauza muscaturilor, tu trebuie sa iei atitudine cat mai repede, pana cand acest fapt nu devine un obicei. Asigura-te ca nimeni nu incepe sa rada atunci cand cel mic musca si ca nimeni nu il musca pe el in joaca. Daca ii va vedea pe cei din jur ca rad cand el musca, se va simti incurajat. Acelasi lucru este valabil si pentru cazul in care altcineva il musca pe el: va intelege ca acesta nu este un lucru rau si va continua sa muste.
Va trebui sa intarc cand copilului ii cresc dintisorii?
Multi considera ca in momentul in care dintii bebelusului incep sa-si faca aparitia alaptatul trebuie sa inceteze. Nimic mai putin adevarat! Daca bebelusul tau suge cum trebuie, nu ar trebui nici macar sa-i simti dintii, chiar daca i-au crescut foarte multi. Si tine minte ca pentru cel mic este practic imposibil sa muste si sa fie alaptat in acelasi timp, dintii de jos fiind acoperiti de limba in timpul alaptatului.
Exista si copii care nu musca niciodata, dar pentru altii, acest lucru este chiar necesar atunci cand le cresc dintii. Totusi, muscaturile pot fi stopate cu putina insistenta din partea mamei. Muscatul este, de cele mai multe ori, un obicei temporar care dureaza cateva zile sau cateva saptamani.
Cum fiecare copil este diferit este foarte probabil sa fie nevoie sa incerci mai multe metode pana sa reusesti sa opresti muscaturile celui mic. Totul depinde de varsta, temperamentul si personalitatea micutului tau. Oricum ar fi, nu te opri din alaptat decat atunci cand simti si crezi tu ca este cazul. Muscaturile nu inseamna ca bebelusul a fost alaptat suficient.
Ce pot face?
De cele mai multe ori opritul alaptarii pentru cateva minunte se dovedeste a fi cea mai buna metoda de a dezvata copilul de muscat. El va intelege astfel ca alaptatul si muscatul nu pot fi facute impreuna. De fiecare data cand te musca, insoteste indepartarea lui de la san de cuvinte: un ton hotarat care-i spune ca daca musca nu mai primeste lapte si ca cea care poate fi muscata este jucaria, nu sanul, il va face pe copil sa inteleaga si sa se dezvete in timp de acest obicei.
Incearca sa nu tipi atunci cand bebelusul iti musca sanul. Mai ales daca este prima data, este clar ca te va lua prin surprindere si muscatura este dureroasa, dar o astfel de reactie din partea ta poate face mai mult rau: bebelusul poate deveni incantat de reactia ta si poate ajunge sa muste doar ca sa vada daca reactionezi la fel. Pe de alta parte, poate exista si reactia inversa cand micutul se sperie si refuza sa mai fie alaptat.
Problemele mai mari apar in momentul in care cel mic musca si nu da drumul. Majoritatea copiilor musca, dar deschid gura in secunda urmatoare. Daca acest lucru nu se intampla, poti incerca sa bagi degetul intre gingiile lui si sa incerci sa-l indepartezi. Daca nici asta nu merge si deja a strans prea tare, apropie-l de sanul tau astfel incat respiratia sa-i fie ceva mai dificila. Va fi nevoit sa deschida gura pentru a respira corect. Alte mame obisnuiesc sa stranga usor nasul bebelusului cu acelasi scop.
Incearca sa eviti folosirea gelurilor pentru gingii cu putin timp inainte de alaptare. Acestea pot face ca si limba micutului sa amorteasca si la fel si sanul tau, facand alaptarea mai dificila.
Sanatatea sanilor tai
Muscaturile dese ale sanilor pot provoca infectii, asa ca lasa sanii sa se vindece pana la urmatoarea alaptare.
Dupa fiecare alaptare, este bine sa-ti lasi sanii neacoperiti cateva minute. Astfel ei se vor putea usca in mod natural.
Laptele matern are minunate calitati vindecatoare, asa ca poti incerca sa-ti masezi mamelonul cu cateva picaturi din propriul lapte.