Scaderea in greutate a nou-nascutului (in medie cu 6 % din greutatea initiala a sa, dar putand varia intre 3 % si 10 %) are loc intre prima si a cincea zi de viata. O scadere in greutate de 7% este normala in prima saptamana de viata, in cazul unui copil alaptat.
Abia dupa ce greutatea scade cu peste 10 procente din greutatea avuta de copil la nastere te poti ingrijora. Ulterior, bebelusul va recupera gramele pierdute si va incepe sa ia normal in greutate.
De ce scad nou-nascutii in greutate?
Nu uita ca fatul nu a trait intr-un mediu terestru pana la nastere si ca are nevoie sa se adapteze la acesta. Unele organe incep sa functioneze abia dupa nastere, deoarece in burtica mamei nu ii sunt necesare, cum ar fi plamanii – e ceva nou sa traga aer pe nasuc, nu? Scaderea in greutate face parte din procesul de adaptare a corpului sau la noul mediu.
Cea mai vehiculata teorie este ca bebelusii se nasc cu un surplus de greutate pentru a-i ajuta sa faca fata stresului din procesul nasterii si tranzitiei catre viata extrauterina.
Lipidele stocate in corpul nou-nascutului se consuma in primele zile de viata in mod intens, deoarece laptele consistent al mamei vine abia dupa 3-5 zile, iar acestea au rolul de a fi echivalentul laptelui gras al mamei.
Factori care influenteaza scaderea in greutate a nou-nascutului
Scaderea in greutate a nou-nascutului poate fi determinata de:
• greutatea initiala a copilului (cei care au o greutate mai mare vor slabi mai mult);
• momentul in care incepe alaptarea, instalarea secretiei lactate a mamei,
• starea de sanatate a copilului (cei bolnavi pierd mai mult in greutate);
• temperatura mediului inconjurator;
• timpul petrecut in incubator;
• timpul in care este expus la surse de caldura, cum ar fi radiatorul;
• cantitatea de lichid administrat;
• respectarea repausului nou-nascutului.
Unii bebelusi se nasc cu o greutate mai mare decat firesc si vor pierde mai mult din ea, daca mama a suferit de diabet gestational, este obeza sau sufera de o boala congenitala de inima. Hranirea nou-nascutului cu lapte formula sau cu apa in perioada neonatala poate fi un factor care sa ajute scaderea in greutate.
Scaderea in greutate este un fenomen firesc, insa atunci cand bebelusul nu recupereaza pana la varsta de 2 saptamani este un semnal de alarma, deoarece copilul este bolnav sau subnutrit.