Scaunul la sugarul foarte mic

/ / Modificat: 2012-05-01
Scaunul la sugarul foarte mic
Intrebare:

- Am o fetita de o luna si sunt nelamurita in privinta scaunelor, sunt de natura lichida in care se regaseste un lichid vascos tip mucoasa intestinala si firisoare de sange. Ce poate fi?

Raspuns:





 

Diareea acuta este una dintre cele mai comune manifestari patologice intalnite la sugar, putand fi determinata de cauze multiple si foarte variate:

  • infectia: atat intestinala (enterala) cat si parenterala: orice infectie din organism de la infectii in sfera ORl, infectii respiratorii si pana la infectia urinara, pot fi insotite la sugar de tulburari ale tranzitului intestinal; etiologia poate fi bacteriana, virala sau parazitara;
  • tratamente antibiotice administrate pentru alte afectiuni, inclusiv colita pseudomembranoasa;
  • greseli alimentare: supra sau subalimentatie, dilutii necorespunzatoare de lapte, alimente necorespunzatoare etc.;
  • alergii alimentare; in cazul sugarilor alimentati la san, alimentatia mamei trebuie avuta in vedere;
  • malnutritia, prin scaderea tolerantei digestive si a imunitatii poate determina diaree;
  • alte boli digestive sau extradigestive (un sindrom hemolitic uremic se poate insoti de aparitia unor scaune cu sange).

    La sugar, in primele luni de viata, datorita particularitatilor sale functionale si a unui sistem imunitar inca insuficient maturat, exista riscul aparitiei unor complicatii severe in cazul neglijarii unui episod de diaree acuta severa: sindrom de deshidratare acuta, convulsii, malnutritie, anemie, prolaps rectal, volvulus, perforatie intestinala, megacolon toxic, septicemie etc.

    Prezenta mucusului/puroiului si a sangelui in scaun sunt semne patologice care tradeaza prezenta unei enterocolite (o inflamatie a intestinului), de cele mai multe ori determinata de o cauza infectioasa. Prima atitudine cand observati astfel de modificari in scaun trebuie sa fie consultarea fara intarziere a medicului, cu atat mai mult daca este vorba despre un sugar atat de mic.


  • Taguri Scaun bebelusi Scaunul la bebelusi Scaune nou nascuti

    Articole recomandate

    Citeste si despre