Nasterea unui copil vine la pachet cu multe intrebari si dileme pentru parinti. Multi se documenteaza din timp cu privire la investigatiile medicale si la schema de vaccinare pentru primele luni din viata bebelusului, insa nu sunt hotarati daca sa urmeze toate recomandarile pas cu pas. Doctorul Mihail Pautov a explicat pe larg toti acesti pasi.
Doctorul explica ce este scorul Apgar (sau nota pe care o primeste nou-nascutul) de la nastere si in functie de ce factori se stabileste. Urmeaza, in maternitate, primele vaccinuri ale bebelusului, un screening auditiv, oftalmologic si metabolic. La unii nou-nascuti apare si icterul neonatal, iar Mihail Pautov explica in filmulet ce este acesta si dupa cat timp ar trebui sa dispara.
In primele luni de viata ar trebui ca bebelusul sa faca si o serie de controale si ecografii. Cele mai cunoscute sunt ecografia de sold, care are rolul de a depista displazia de sold sau sub-luxatia de cap femural. Aceasta se face la 6 saptamani de viata, pentru a se putea repara eventuala displazie. Ecografia abdominala, cea cardiaca si cea transfontanelara sunt alte investigatii care se fac, de asemenea, cu sau fara recomandarea medicului pediatru.
Vaccinurile, un subiect controversat
Subiectul legat de schema de vaccinare din primele luni de viata a atras numeroase comentarii pe paginile de socializare ale medicului. Acesta a simtit nevoia sa vina cu lamuriri suplimentare, desi a explicat in videoclip ce rol are fiecare vaccin si de ce este important ca micutii sa le faca.
„Oameni buni, in special cei sceptici, am o simpla intrebare: de unde poate sa incapa intr-un om atata dualitate? De ce aveti incredere in medici sa va trateze de raceala, de pneumonie, aveti incredere sa va taie abdomenul si sa umble in el cat sunteti adormiti, sa va opereze pe creier, sa va dea chimioterapie; aveti incredere si apelati la medici pentru probleme voastre medicale si spitalele sunt pline, DAR, DEODATA, cand vine vorba de vaccin (pe care il recomanda 99% dintre medici), DEODATA aceiasi medici care va fac bine in alte situatii AU O AGENDA DE URMAT, fie sa se imbogateasca, fie sa nenoroceasca copiii; nu inteleg, cum este posibil? Inteleageam daca eram impartiti in 2 tabere: oameni care au incredere in stiinta si medicina, si oameni care nu au si se trateaza la vraci, si cand au apendicita invoca ingeri si fac incantatii; dar asa, efectiv nu inteleg. Cum tocmai aici, la vaccin, deodata stim mai bine, iar in rest ne lasam complet tratati, anesteziati la mana oricarui medic. Incredibil cum lucreaza mintea umana (si ne lucreaza, pe cei care le stim pe toate)”, a transmis doctorul Mihail Pautov, prin intermediul unui comentariu.
FOTO: Freepik