Bebelusii au nevoie de atentia noastra in fiecare moment, iar primul an de viata al micutuluipoate fi extrem de obositor pentru noi, parintii. Unii, mai nazdravani, ne tin ocupati nu numai toata ziua, ci si toata noaptea.
Multi bebelusi se confrunta cu probleme de somn, iar asta are un efect negativ atat asupra lui, cat si a parintilor. Noi iti prezentam cateva probleme de somn si solutiile date de specialisti si mamici pentru a le rezolva.
Problema: Bebelusul doarme ziua si sta treaz noaptea
Explicatie: In primele luni, micutul tau nu stie ca noaptea trebuie sa doarma si ziua sa stea treaz, el respecta inca ritmul de somn din perioada sarcinii si doarme cand vrea.
Solutie: O prima solutie la aceasta problema este rabdarea. Cu timpul, micutul tau va incepe sa deprinda obiceiurile celor din jur, asa ca trebuie doar sa astepti ca el sa se adapteze. Pentru a-l ajuta pe bebe sa diferentieze mai usor si mai repede ziua de noapte, atunci cand doarme pe timpul zilei, lasa draperiile larg deschise pentru ca lumina sa intre in casa, iar seara nu aprinde toate luminile in casa, optand pentru lampi cu lumina palida si vorbeste in soapta, astfel incat micutul ca inteleaga ca acum este momentul pentru somn.
Problema: Somnul agitat
Explicatie: Bebelusii viseaza noaptea ce li s-a intamplat peste zi, iar uneori din cauza uimirii pe care o resimt la descoperirea noilor lucruri devin agitati sau nelinistiti. In ciuda aparentelor, micutul doarme profund, chiar daca tu il vezi facand diverse grimase sau dand din picioruse si din manute.
Solutie: In acest caz este vorba mai mult despre o infranare a dorintei naturale de a-l lua in brate pe micut. Nu il trezi, nu il legana si nu il lua in brate! Va reveni la somn foarte greu si aceasta agitatie pe care tu o observi este un comportament absolut normal al bebelusilor.
Problema: Micutul cere biberonul in timpul noptii
Explicatie: Bebelusii mananca doar cand li se face foame si nu au un program stabilit, pana si tu ca adult ai avut dficultati in a-ti stabiliza rutina zilnica de mancat atunci cand a intervenit in viata ta o schimbare de program, asadar iti poti imagina ca el nu urmeaza vreo regula. Bineinteles, aici intervine si varsta micutului, in primele luni e absolut normal sa se trezeasca pe timpul noptii pentru a manca.
Solutie: Alcatuieste un program de masa, astfel incat ultima masa sa fie inainte de culcare. Uneori micutii se trezesc in timpul noptii si plang, dar nu neaparat de foame, insa daca le aduci biberonul vor manca. Cand se mai trezeste in toiul noptii, lasa-l sa planga pentru cateva minute fara sa-i dai biberonul si incearca sa-l linistesti vorbind cu el. S-ar putea sa revina la somn in scurt timp.
Problema: Bebelusul nu poate dormi decat cu parintii in camera
Explicatie: Micutii sunt total dependenti de parintii lui si este absolut normal ca, daca este obisnuit sa doarma cu ei, sa se dezobisnuiasca greu. Spre exemplu, daca pana la un an a dormit intr-un patut langa voi, apoi il mutati in camera lui, e normal sa aiba dificultati in a se acomoda cu noua incapere.
Solutie: Nu trebuie sa va simtiti vinovati din cauza din cauza ca va doriti putina intimitate si liniste. Cand horati sa faceti aceasta "mutare" nu dati inapoi la primul planset, atat specialistii cat si parintii spun ca micutii se linistesc singuri daca observa ca nu rezolva nimic prin plans.
Problema: Prichindelul doarme prea mult
Explicatie: Fiecare copil este diferit, are un stil al sau, iar asta implica si un program de somn propriu. Micutul are nevoie de odihna mai multa decat un adult pentru ca este in plina crestere si dezvoltare.
Solutie: Parintilor care nu reusesc sa duca la bun sfarsit o noapte intreaga, li se pare ca somnul prea mult al unui copil e o problema inchipuita, insa este absolut normal sa-ti faci griji daca ti se pare ca bebelusul doarme prea mult. Copiii dorm de obicei in timpul noptii si mai au trei sieste in timpul zilei, dimineata, la pranz si dupa-amiaza tarziu. Daca atunci cand e treaz, bebelusul raspunde stimulilor externi, raspunde la gesturile tale si este bine dezvoltat din punct de vedere fizic, nu ai de ce sa-ti faci griji, pur si simplu are nevoie de mai mult somn.
Problema: Micutul nu mai poate dormi dupa ce a fost mutat intru-un nou patut
Explicatie: Bebelusul este invatat cu un anumit mediu de somn, iar dupa ce i-a fost schimbat patutul nu se simte in siguranta pentru ca nu stie la ce sa se astepte. De obicei aceste probleme cu somnul apar de la mutarea din cos in patutul cu barierele acelea de protectie.
Solutie: In prima saptamana dupa ce a fost mutat intr-un patut nou, stai cu el pana adoarme pentru a-l asigura ca totul este in ordine si aceasta schimbare este una absolut normala. Poti chiar sa aduci noul patut langa al vostru pentru o noapte sau doua.
Problema: Bebelusul tipa si plange noaptea, iar cand mergi sa-l linistesti parca nici nu te vede
Explicatie: Este vorba despre cosmaruri. Din pacate, micutii ingerasi nu sunt ocoliti de visele urate si pot reactiona destul de urat la ele. Cand apar aceste cosmaruri, denumite si terori nocturne, copiii tipa si plang zgomotos, sunt agitati si au privirea putin ratacita. Micutii pot incepe sa aiba cosmaruri si la 4-5 luni, ele pot dura o perioada scurta de timp si sa revina dupa cativa ani, sau pot fi si perioade lungi, in functie de modul in care tratezi problema.
Solutie: Asigura-l pe bebelusul tau sa esti langa el si ca il protejezi de orice i s-ar putea intampla rau, ia-l in brate si liniste-l cu mangaieri. Lasa usile camerelor voastre deschise astfel incat el sa stie ca esti aproape. Fiti tot timpul atenti la ce priveste micutul la televizor, uneori si desenele animate pot fi violente si infricosatoare, acordati atentie si jocurilor pe care le joaca micutul. Bineinteles, e imperativ ca el sa nu asiste la certuri sau scene conflictuale intre parinti sau alti membri ai familiei. De asmenea, un program de somn bine organizat ar putea fi o solutie buna pentru o noapte cat mai linistita si lipsita de vise urate.