Somnul bebelusilor pe timpul verii nu este atat de confortabil si odihnitor ca cel din alte sezoane. Zilele sunt mai lungi in sezonul canicular, iar noaptea isi face simtita prezenta la ore mult mai inaintate si este mai scurta. Asadar, ora de culcare este amanata ceva mai tarziu decat era stabilit in programul de somn. Caldura, ora tarzie de culcare si putinele ore de somn dau peste cap toata rutina celui mic!
Nu incerca sa il obligi!
In sezonul de vara, ceasul biologic al bebelusului se adapteaza noului program de zi si de noapte. Acest lucru este inevitabil. Asa ca nu te mira daca nu mai adoarme la ora cu care era obisnuit, mai ales daca inca este lumina afara.
Nu ai ce face decat sa adaptezi si programul micutului noului orar. Asadar, muta treptat ora de culcare a micutului un pic mai tarziu, mai intai cu 30 de minute, apoi cu 1 ora si cu maxim 1 ora si jumatate, timp in care poti sa ii citesti povesti, sa va jucati sau sa ii faci masaj si baita etc.
Creeaza ambientul necesar pentru somn!
Stim bine ca vara intunericul se poate instala afara chiar si in apropiere de ora 21:00. Iar bebelusul nu va adormi inainte ca acest lucru sa se intample, chiar daca ora lui de culcare este programata inainte. Asa ca este cazul sa apelezi la cateva trucuri prin care sa faci noapte inainte de vreme. Trage draperiile si fa cat mai intuneric in camera!
In plus, copilul este obisnuit cu un anumit program sau atmosfera seara la culcare: baita, masaj, poveste, liniste, intuneric etc. Ai grija sa respecti toti acesti pasi pentru ca micutul sa isi dea seama ca e ora de somn. S-ar putea sa ai noroc!
Muta orele de somn din timpul zilei mai devreme!
Decaleaza un pic orele programate pentru somnul din timpul zilei. Adoarme-l pe bebelusul tau mai devreme decat de obicei. In acest fel, micutul va fi mai obosit seara, cand vine ora de culcare. Daca se intampla acest lucru, nu mai conteaza ca este inca zi afara sau nu.
Va dormi bustean fara sa scanceasca macar. Insa nu muta orele mult prea devreme, pentru nici oboseala exagerata nu este recomandata. Se stie ca bebelusii care sunt obositi foarte tare sau extenuati au probleme cu somnul.
Imbraca-l comod si protejeaza-l de tantari!
Arsita zilelor caniculare isi poate pune amprenta si asupra noptilor. Astfel ca, desi temperatura scade simtitor la lasarea intunericului, se poate resimti o stare sufocanta si inabusitoare in casa. Deschide larg geamurile cand temperatura scade.
Daca este foarte cald poti lasa bebelusul sa doarma doar in scutec, avand grija sa fie protejat de tantari. Daca ai patut cu plasa speciala sau baldachin nu trebuie sa iti faci probleme din aceasta cauza.
Nu uita de obiectul de confort al bebelusului!
Chiar daca esti acasa sau in vacanta, obiectul de care bebelusul este atasat se poate dovedi cea mai eficienta metoda de a-l adormi chiar si in zilele toride de vara. Si chiar daca prezenta lui nu favorizeaza in niciun fel somnul, trebuie sa stii ca absenta lui poate echivala cu plansete, tipete si cu o stare de iritabilitate. Este foarte posibil ca cel mic sa nu vrea sa adoarma nici in ruptul capului fara prietenul lui!