Imparatul David avea un fiu, pe care il chema Absalom.
Absalom era un print foarte frumos. Avea un par foarte lung care cadea in niste bucle foarte frumoase. Mai avea si o trasura frumoasa, trasa de cai puternici. Cand trecea cu trasura pe strazi, buclele fluturau in jurul capului sau. Atunci oamenii se opreau ca sa-l admire si ziceau: "Priviti, acesta este printul nostru, printul nostru cel frumos, Absalom."
Da, Absalom era un print frumos. El era si prietenos cu toti oamenii. Cateodata ii saruta chiar si pe oamenii din strada.
De aceea oamenii il iubeau pe printul Absalom. Ei spuneau: "Ce print dragut! Ce imparat bun va fi mai tarziu. O, da, Absalom va fi imparatul nostru, mai tarziu."
Iar cand Absalom auzea aceasta, era multumit. Tocmai de aceea se purta asa de dragut cu oamenii, ca acestia sa zica: "Absalom va fi imparatul nostru."
Si intr-adevar, daca devenea imparat, putea locui in frumosul palat. El ar fi stapan peste toata tara, el ar fi cel mai puternic si cel mai bogat dintre oameni.
Dar tatal sau David mai era imparat. Trebuia ca el sa moara intai. Absalom nu putea deveni imparat, inainte ca tatal lui sa fi murit. Absalom astepta deci, ca tatal sau sa moara.
El se gandea: "Vai, ce mult mai traieste. As vrea ca tatal meu sa fie foarte bolnav. As vrea ca tatal meu sa fie deja mort."
Absalom era foarte rau, caci dorea moartea tatalui sau. Facea impresie buna, dar in inima lui era cu totul altul. Se purta astfel, doar ca sa devina imparat. El era un print frumos, cu o inima falsa si murdara.
Dar oamenii nu vedeau aceasta. Absalom astepta de mult timp sa devina imparat, dar tatal sau, David nu era bolnav. Ar putea sa mai dureze mult timp pana sa moara. Atunci Absalom se gandi: "De ce sa mai astept atata? As putea sa-l alung pe tatal meu. Astfel as deveni imediat imparat."
Vorbi despre aceasta prietenilor sai. Ei erau tot asa de rai ca si el. Ei ii spusera: "Pai, sigur ca da. Noi te vom ajuta. Fi sigur de aceasta."
Stii tu ce a facut printul acela rau? Se duse foarte politicos la tatal sau si ii spuse: "Tata, imi dai voie sa merg la Hebron? Vreau sa-i aduc acolo Domnului o jertfa." David ii raspunse: "Du-te in pace fiul meu."
Absalom pleca deci la Hebron. Era un oras, nu departe de Ierusalim. Acolo aduna pe toti prietenii sai si pe toti oamenii care voiau sa-l ajute. Acestia formara o multime intreaga de oameni, o armata puternica. Absalom se hotarase sa se intoarca la Ierusalim ca sa-l alunge pe tatal sau.
Oamenii sai suflau in trompete si strigau peste tot: "Absalom este imparat in Hebron!"
Sarmanul David! Cat fu de surprins! Nu putea crede ca fiul sau era asa de rau si ca voia sa-i faca atata rau.
Si totusi era adevarat.
Absalom pornise deja cu oastea sa. Trebuia oare ca David sa-si adune servitorii si soldatii sai? Nu, el nu dorea asa ceva. El se gandi: "Voi fugi de fiul meu. O, Absalom, ce durere imi faci!" Dar el se gandi: "Domnul il vede. Domnul stie totul! Daca El gaseste de bine ca eu sa raman imparat, El ma va aduce inapoi la Ierusalim."
Pleca deci. Plangea, parasind Ierusalimul. Prietenii sai, cat si servitorii sai mersera cu el. Erau o multime intreaga, care il iubeau mult. Formau un sir lung, dar in acelasi timp era un sir de oameni tristi. Iesira din oras si se dusera departe, tot mai departe.
Trecura peste un rau, peste munti, si ajunsera intr-un oras indepartat. Acolo se oprisera.
In acest timp Absalom era la Ierusalim. Se instalase in palatul tatalui sau; el era imparatul. Era insa fericit?
Nu, el nu era inca multumit, printul acela rau. Caci daca el era imparatul voia sa fie sigur ca va ramane pentru totdeauna. Si de aceea voia sa-l aiba pe tatal sau prizonier. Astfel David nu s-ar mai putea intoarce niciodata ca sa-l alunge.
De aceea Absalom stranse o armata mare si se duse spre locul in care se gasea tatal sau.
Lui David nu-i mai ramanea altceva decat sa se apere, impotriva propriului sau fiu. Trimise armata sa in intampinarea lui Absalom, dar el nu se duse. El ramase in oras si astepta. Era foarte trist si ingrijorat.
El se gandea: "De nu-i s-ar intampla nici un rau lui Absalom; de nu l-ar omori! Caci atunci va trebui sa se infatiseze inaintea lui Dumnezeu cu inima sa rea, iar Dumnezeu il va pedepsi pentru toate relele, pe carele-a facut." David porunci tuturor soldatilor sai: "Nu-i faceti nici un rau fiului meu!"
Cat de mult isi iubea copilul sau. Cele doua osti se intalnira intr-o padure mare. Oastea lui Absalom si oastea lui David.
Ele incepura lupta. Absalom era in frunte, calare pe un magar. El lupta cat putu de tare si soldatii sai la fel. Dar armata lui David fu mai tare, caci Domnul ii ajuta. Ei castigara lupta. Toti soldatii lui Absalom o luara la fuga. Fugi si Absalom. El galopa cat putu de repede, dar padurea era deasa, iar crengile atarnau foarte jos. Absalom isi prinse capul intre crengi, iar magarul continua sa fuga. Absalom ramase cu capul atarnat de crengi. Parul sau lung si frumos se incolacise in jurul crengilor pomului.
Acum statea atarnat acolo.
Asa l-au gasit soldatii lui David. Si a primit deci pedeapsa.
El a vrut sa-l prinda pe tatal sau. Acum el insusi era prins.
A vrut sa-l omoare pe tatal sau. Acum el insusi fusese omorat.
David era acasa, ingrijorat si astepta.
Deodata aparu un om fugind si striga: "O, imparate, noi am castigat!"
Dar David nu era deloc multumit. El il intreba doar: "Ce e cu fiul meu Absalom?"
Omul ii raspunse: "Eu nu stiu nimic."
In momentul acela veni un altul si striga: "O, imparate, am castigat!"
David il intreba acelasi lucru: "Ce e cu fiul meu Absalom?"
Omul ii raspunse: "Absalom e mort." La auzul acestora David incepu sa planga. In durerea sa, se zbatea si plangea in hohote. "O, fiul meu Absalom, fiul meu, fiul meu! As fi dorit atat de mult ca tu sa traiesti, iar eu sa fi murit!" Cat de mult isi iubea copilul sau.
Ceva mai tarziu, David se intoarse la Ierusalim. Locui iarasi in palatul sau. Statea iarasi pe tronul sau. Totul era ca si alta data.
Nu, nu chiar totul.
Caci printul Absalom nu mai trecea pe strazi. David isi pierduse fiul pentru totdeauna. Si cand David se gandea la el devenea foarte trist.
Atunci ofta: "O, Absalom, fiul meu, fiul meu!"
