Adam si Eva nu mai puteau locui in frumosul paradis.
Inainte, viata lor a fost vesela si fericita. Acum viata lor era trista si plina de truda. Aceasta era pedeapsa neascultarii lor. Dar iata ca intr-o zi se intampla ceva foarte frumos. Dumnezeu le darui un copil, un baietel dragalas. Ce fericiti erau ei acum. Eva deveni mama. Ea-l numi pe baietel Cain.
Dupa un timp li se nascu iarasi un copil, pe care il numira Abel. Adam si Eva aveau acuma doi baieti.
Eva n-avea nici un leagan in care sa culce copiii. Si n-avea nici paturi, ca sa-i apere de frig. Era asa de saraca incat n-avea aproape nimic. Dar ea avea grija de Cain si Abel cum putea mai bine. Le facu un patut din fan si paie si ii acoperi cu o blana de animal, care le tinea cald.
Cei doi baieti crescura repede. Invatara sa mearga si sa vorbeasca. Apoi Adam si Eva i-a invatat sa se roage. Le mai povesti despre Domnul Dumnezeu, despre paradis si despre Satana, care vrea intotdeauna sa-i faca pe oameni neascultatori. Si apoi i-au intrebat pe copii: ,,Vreti voi sa-l iubiti mereu pe Domnul si sa-l ascultati intotdeauna?"
Cu timpul Cain si Abel se facura adevarati flacai. Ei trebuiau sa lucreze intocmai ca si tatal lor. Cain se facu agricultor. El lucra pe camp. Semana graul, iar cand graul era copt, il secera, il macina si cocea paine.
Abel se facu cioban. El mergea cu oile sale la pasune, cautandu-le iarba cea mai gustoasa. Laptele oilor era foarte bun. Cateodata mai taia si cate o oaie. Atunci avea carne buna. Cain semana tot mai mult grau, iar Abel avea tot mai multe oi, caci in fiecare an se nasteau mielusei. Dar cine facea sa creasca graul pentru Cain? si cine-i dadea toate oile lui Abel? Dumnezeu Domnul. Totul vine de la Dumnezeu. Aceasta o stiau bine Cain si Abel.
Si de aceea ei doreau sa-i multumeasca Domnului pentru toate si sa-i oferce ceva in schimb.
S-au hotarat sa aduca lui Dumnezeu o jertfa. Stii tu cum au facut? Cand Abel a vrut sa aduca Domnului o jertfa a ales oaia cea mai frumoasa din cate avea. Apoi zise: "Aceasta oaie este pentru Dumnezeu." A cautat crengi uscate, caci acestea ardeau bine, le puse pe o gramada de pietre, a taiat oaia si a asezat-o peste crengi. Acum jertfa era pregatita.
Si pentru ca jertfa trebuia sa arda, Abel puse carbuni aprinsi sub crengi. Vantul sufla in foc, crengile ardeau, arzand si carnea. Iar fumul se ridica la cer.
Indata Abel ingenunche si zise plin de veneratie: "Dumnezeul meu cat de mult te iubesc. Tu veghezi asupra mea cu atata grija. Si aducandu-i aceasta jertfa din toata inima vreau sa-ti arat recunostinta mea."Domnul asculta toate acestea. El asculta mereu cand oamenii se roaga. El vazu ca Abel il iubea. Si Domnul il iubea pe Abel. Ii primi jertfa si aceasta tare il mai facu pe Abel fericit.
Si Cain aduse Domnului o jertfa. Stranse niste pietre, puse niste crengi deasupra, iar pe crengi putin din graul pe care Domnul facuse sa creasca pe ogorul sau. Apoi ii dadu foc. Apoi incepu si Cain sa se roage, dar in inima lui nu era deloc multumit. Se gandea: "De ce oare trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu, eu insu-mi am semanat graul si am muncit ca acesta sa creasca!" si Dumnezeu stia bine ceea ce gandea Cain. Vazu ca, Cain nu-1 iubea. Si de aceea nu-i primi jertfa. Si nu-i dadu nici bucurie si nici fericire. Cain observa bine acest lucru si se supara foarte tare pe Dumnezeu, si pe Abel, dar mai ales pe Abel. Deveni invidios. El se gandea: "Dumnezeu il prefera pe Abel; lui ii da fericire, insa mie nu." Foarte des se gandea la aceasta devenind din ce in ce mai rautacios. Nu mai putea dormi noaptea si nu mai manca aproape nimica. Dumnezeu ii atrase atentia si ii zise: "Caine, de ce esti asa de rau si invidios? Este vina ta daca lucrurile stau asa. Daca tu mai iubi ai fi si tu fericit si vesel. Gandeste-te la aceasta Caine si nu mai fi invidios." Cain insa nu asculta si facu dupa capul lui. Intr-o zi ii zise lui Abel: "Hai sa mergem pe camp." Si cand fu singur cu Abel, incepu o cearta cu el. Il tranti si il batu pana cand il omori. Abel zacea acum intins pe pamant, iar singele lui se scurgea pe iarba. Cain se sperie foarte tare! Nu stia cum sa fuga de repede caci ii era frica de pedeapsa! Dumnezeu vazuse totul. El vede tot ce se intampla pe pamant. Il intreba pe Cain: "Unde este Abel, fratele tau?" Atunci Cain incepu sa-l minta si zise: "Nu stiu unde este Abel. In orice caz eu nu sunt pazitorul fratelui meu!" Dumnezeu zise: "Pentru ca ai facut asa ceva, nu voi mai lasa sa creasca nimica pentru tine. Pleaca de aicea caci nu mai vreau sa stiu nimica de tine. Si ori cat de departe te vei duce, nicaieri in lume nu vei mai gasi liniste."
Asa se si intampla. Cain pleca departe, tot mai departe, dar oriunde se afla isi aducea aminte de fratele sau Abel, pe care il omorase. Toata viata lui a fost plina de frica si nefericita.
Astfel Adam si Eva au pierdut in aceeasi zi pe cei doi fii ai lor. Nici unul, nici celalalt nu s-au mai intors seara acasa. Atunci, Adam si Eva s-au dus sa-si caute copiii. L-au gasit pe Abel care parea ca doarme intins pe pamant. Dar el nu se mai scula, caci era mort. Adam si Eva 1-au ingropat in pamant. Erau foarte tristi. Domnul insa le facu o noua bucurie. Le dadu alti copii, fetite si baieti. Unul din baieti semana mult cu Abel. El il iubea pe Dumnezeu ca si Abel. Numele lui era Set.
