Isus isi petrecu copilaria in casa dulgherului Iosif, in micul orasel Nazaret.
Iosif lucra in atelierul sau, iar Maria facea mancare. Isus crestea; el se facea mare si tare.
Toata lumea il iubea. Copiii si oamenii mari.
El semana cu ceilalti copii; el era un baiat ca toti baietii. Si totusi era diferit de ceilalti.
Nu facea niciodata nici un rau. Era un copil sfant. Si aceasta pentru ca era Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu din ceruri era tatal sau.
Oamenii nu stiau aceasta. Ei credeau ca Iosif era tatal sau.
In fiecare an, Iosif si Maria faceau o calatorie. Mergeau la Ierusalim, unde se gasea frumosul templu. Acolo era o sarbatoare mare. Era sarbatoarea pastelui. Toti locuitorii Israelului mergeau acolo.
Isus nu avusese inca voie sa mearga acolo. Fusese prea mic pentru asa o calatorie lunga.
Dar cand implini doisprezece ani, avu voie sa mearga pentru prima data, la Ierusalim.
Era o calatorie frumoasa. Se urca, se cobora. Multi oameni mergeau impreuna cu Isus si parintii lui la sarbatoarea pastelui. Toti oamenii mergeau cantand.
Si in sfarsit ajunsera pe un munte inalt, de unde se puteau vedea casele albe ale Ierusalimului. Ce bucurosi erau ei. Se vedea si templu, alb ca si casele, dar cu acoperisul din aur. Era casa cea mai frumoasa din tot orasul.
Era casa lui Dumnezeu.
"Este casa tatalui meu," se gandi Isus. El era tare fericit ca se gasea acolo.
Intrara in frumosul templu, caci acolo se tinea sarbatoarea.
Adusera o jertfa si se rugara.
Si Isus se ruga. El vorbea cu tatal sau, din ceruri.
El gasea ca era minunat sa fi in templu. El se gandea: "De fapt, aici e locul meu. In casa tatalui meu. Aici vreau sa locuiesc mereu."
El spera ca sarbatoarea va dura mult timp.
Sarbatoarea dura sapte zile. Si dupa ce se termina, oamenii se dusera acasa. Si Iosif si Maria se dusera acasa. Nu-l vedeau pe Isus, dar nu erau nelinistiti. Ei se gandeau: "El este asa de ascultator si de intelegator. Nu face niciodata rele. Precis ca s-o fi dus inainte cu alti copii. Il vom ajunge din urma."
Se uitara cu bagare de seama, sa vada daca nu-l zaresc pe undeva.
Dar nu-l vazura nicaieri.
Ii intrebara pe ceilalti oameni: "Nu ne-ati vazut copilul?" Dar nimeni nu stia unde se afla. Se facuse deja seara si inca nu-l gasisera. Atunci Iosif si Maria incepura sa se nelinisteasca. Nu mai indraznira sa mearga mai departe spre Nazaret. Se intoarsera inapoi si se gandira: "Precis ca trebuie sa fi ramas la Ierusalim."
Mersera pe strazi si cautara peste tot, dar nu-l gasira nicaieri. Maria ii intreba pe oameni: "Nu mi-ati vazut copilul? Mi-am pierdut copilul."
Dar oamenii dadeau din cap, ca nu. Ei nu-l cunosteau pe Isus.
Maria pleca plangand, caci incepu sa se ingrozeasca. Unde era copilul ei? De ce nu ramasese cu ea? El fusese intotdeauna asa de ascultator. Cautara mai departe. Il cautara timp de trei zile fara sa-l gaseasca. A treia zi se intoarsera la templu. Acuma era liniste acolo. Aproape toti oamenii plecasera. Doar preotii mai erau acolo si alti intelepti, care vorbeau oamenilor despre Dumnezeu.
Si cand Maria se uita in jurul ei, il vazu deodata pe Isus. Copilul ei statea linistit acolo, in mijlocul acelor oameni intelepti; el asculta ce vorbeau ei si le punea fel de fel de intrebari. Si toti se minunau, caci nu vazusera inca niciodata un baiat asa de intelept, raspunzand asa de bine la intrebari.
Maria se indrepta spre el.
"Copilul meu," zise ea, "de ce ai ramas aici? Tatal tau si cu mine ne-am nelinistit asa de mult. Te-am cautat peste tot."
"Tatal tau si cu mine" spusese Maria?
Era Iosif tatal sau?
Isus zise: "De ce m-ati cautat? Nu stiati ca eu trebuie sa stau in casa Tatalui meu?"
Atunci Maria intelese ca Isus nu fusese neascultator. Ea se ingrijorase prea tare. Nu era vina lui Isus.
Era vina ei.
Caci ea uitase ca Dumnezeu era Tatal sau.
Se intoarsera deci in Nazaret si Isus se duse ascultator cu ei.
Isus locui acolo cu Iosif si cu Maria pana ce se facu mare.
Si in fiecare an se ducea cu ei la Ierusalim la sarbatoarea pastelui. Dar Maria nu-si mai facea grijuri din cauza lui.
