Doi oameni mergeau pe o strada. Un barbat si o femeie. Ei mergeau foarte incet.
Ei erau tare obositi. Facusera deja o calatorie lunga. Era Maria si Iosif.
Mergeau la Betleem.
Acela era orasul in care locuise inainte imparatul David. Acolo trebuiau sa-si inscrie numele. Asa poruncise imparatul. Si ceea ce poruncea imparatul trebuia facut. Caci el era stapanul aproape a intregii lumi. Imparatul voia sa stie cati oameni locuiau in tara. De aceea trebuia ca toti oamenii sa-si inscrie numele, fiecare in orasul sau natal. Si de aceea trebuiau sa mearga Iosif si Maria la Betleem, caci acesta era orasul lor. Acolo locuisera altadata familiile lor.
Din Nazaret si pana in Betleem, era o calatorie lunga. Ei nu puteau merge cu trenul, caci pe vremea aceea nu exista inca tren. Ei nu puteau merge nici calare pe un magar sau intr-o caruta. Ei nu aveau bani sa cumpere nici macar un magar sau o caruta.
Trebuiau sa faca deci, tot drumul pe jos. Aceasta dura foarte mult timp si erau foarte obositi, mai ales Maria.
Dar in sfirsit se vedeau casele albe ale Betleemului.
Intre timp se facuse seara. Soarele aproape ca asfintise. Iosif zise: "Inca putin Marie! Vom ajunge in curand si ne vom cauta un loc de adapost pentru noaptea aceasta."
Si asa mersera mai departe si ajunsera in sfarsit la Betleem. Dar acum era aproape intuneric.
Se dusera la o casa mare. Era o casa de oaspeti. Calatorii puteau dormi acolo. Acolo se va gasi cu siguranta un pat in care sa poata sa se odihneasca Maria. Dar mai erau multi calatori, si fiecare voia sa se odihneasca bine. Toata casa era plina. Iosif si Maria cautara peste tot, dar nu mai era nicaieri nici un loc liber. Nu mai era loc pentru ei in casa de oaspeti. Ce sa faca?
Trebuiau sa doarma afara, sub cerul liber?
Nu, din fericire nu.
Gasira totusi ceva.
Gasira un grajd si intrara inauntru.
Oile nu erau acolo. Ele erau pe camp la pasunat. Spre norocul lor erau paie si o iesle acolo. Aceasta era o covata din lemn, unde se pune fanul pentru oi.
Iosif facu un pat din paie. Maria va putea sa doarma bine acolo. Apoi ii multumi domnului pentru ca gasise locusorul acela linistit.
"Somn usor Marie!"
"Somn usor Iosife!"
Apoi se facu liniste. Afara era intuneric bezna. Stelele luceau sus pe cer. Era noapte in Betleem.
Si in aceasta noapte linistita si adanca, se intampla un lucru minunat, in iesla saracacioasa din Betleem. Avu loc intamplarea cea mai minunata de pe pamant.
Maria dadu nastere copilasului despre care ii vorbise ingerul cu catva timp in urma.
Era un copilas micut, asa de micut si de neajutorat ca si orice nou nascut. Semana cu un copil obisnuit, dar era un copil sfant. Era fiul lui Dumnezeu. Cand va fi mare, va deveni imparat si ii va face pe toti oamenii fericiti. Asa ii spusese ingerul.
Maria se bucura tare mult de copilas. Il lua in brate si il saruta cu duiosie.
Si Iosif era bucuros. Mangaie copilul cu mana sa mare si aspra. Maria nu avea hainute, dar avea fasii de panza in care infasura copilul. Nu avea nici leagan. Dar Iosif lua ieslea si facu un pat din paie din ea. Apoi Maria isi culca copilul in iesle.
"Il va chema Isus" zise Maria, "dupa cum a spus-o ingerul."
Si iata ca micul imparat fu culcat intr-o iesle pentru animale.
El, fiul lui Dumnezeu se nascuse intr-un grajd.
Si nimeni nu stia nimica.
