David locuia intr-o tara indepartata, in care nu-l putea gasi imparatul.
Dar veni o zi foarte trista pentru David. Razboiul incepuse din nou in Izrael. Filistenii venisera iarasi. Saul, Ionatan si toti ceilalti oameni trebuiau sa lupte din rasputeri ca sa alunge pe dusmani. Iar intr-o zi, David primi vestea, ca Saul si Ionatan erau morti. Acum David nu mai trebuia sa ramana in tara aceea straina, caci nu-l mai urmarea nimeni. Dusmanul sau era mort. Dumnezeu il pedepsise pe Saul pentru toata rautatea sa.
Dar David fu foarte trist, auzind vestea aceasta, caci il iubea foarte mult pe Saul. Iar pe Ionatan si mai mult.
Planse toata ziua. Nu putu nici sa manance si nici sa bea intr-atat era de trist. Si cand se facu seara isi lua harpa si canta un cantec. Era un cantec foarte trist, un cantec de jale dupa Saul si Ionatan.
"O, Ionatan, Ionatan, te iubeam atat de mult, dragostea ta era asa de mare si de minunata."
Acela fu cantecul trist care rasuna in linistea serii.
Dar dupa ziua aceea trista avea sa vina o zi de bucurie.
Avea sa se intample ceva foarte frumos, ceva ce promisese Dumnezeu de mult timp. Atunci, David, era inca la tatal sau si pazea oile pe campia Betleemului.
Intr-o zi sosise Samuel, iti mai aduci aminte de el? Avea la el un corn plin cu ulei parfumat. Il unse pe David cu acest ulei si zise ca David va deveni imparat. Vestea aceasta venea de la Dumnezeu.
Si cat de veche era aceasta promisiune! Dar Dumnezeu n-o uitase!
Dumnezeu nu uita niciodata nimic. El face intotdeauna ceea ce promite. Si dupa ce muri Saul, David deveni imparat. El se duse sa locuiasca la Ierusalim, intr-un palat minunat imparatesc, devenind stapanul intregii tari.
El era fericit si recunoscator. El se gandea: "Eu sunt imparatul multor oameni, dar Dumnezeu este imparatul meu. Oamenii trebuie sa ma asculte, dar eu trebuie sa-l ascult pe Domnul."
David era un imparat bun. El era un om dupa voia lui Dumnezeu. Domnul il iubea mult de tot.
Iar David nu-l uita pe Domnul. El nu uita niciodata ca altadata fusese un simplu pastor de oi.
El se gandea deseori: "Ce bine s-a ingrijit Domnul de mine! El m-a ajutat in toate imprejurarile. El n-a ingaduit sa duc lipsa de nimic."
Apoi isi lua harpa si canta.
Incepu sa cante cum facea odinioara pe camp: "Domnul este pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic." Servitorii sai ascultara in liniste cantecul acela frumos.
Iar in cer, Dumnezeu il auzea si el.
