Ezechia era un barbat tanar. El il iubea pe Domnul. El era un print. Si cand tatal sau muri, Ezechia deveni imparat. Imparat peste poporul Izrael. Dar poporul lui Dumnezeu il uitase pe Dumnezeu. Peste tot oamenii facusera chipuri si le adorau. Ei nu se mai gandeau la Dumnezeu. Ei nu se mai gandeau nici la casa lui Dumnezeu, la templul din Ierusalim, pe care il construise Solomon. Nimeni nu mai mergea la templu ca sa se roage si sa aduca jertfe.
Oameni rai batusera usa in cuie, ca nimeni sa nu mai poata intra. Sarmanul popor! Ar fi putut fi asa de fericit si iata ca era tare nefericit! Caci in fiecare an navaleau dusmani in tara, ca s-o jefuiasca si sa fure. Aceasta era pedeapsa poporului pentru ca-l uitase pe Dumnezeu.
Ezechia se gandea: "Asa nu mai poate merge, poporul meu trebuie sa-l iubesca iarasi pe Dumnezeu. Trebuie sa ajunga un popor, cu adevarat a lui Dumnezeu. Voi face totul pentru aceasta."
Si Ezechia se apuca imediat de lucru. Sfarama toate chipurile din tara. Deschise templul si il impodobi iarasi. Si apoi isi trimise servitorii in tara ca sa-i cheme pe oameni la Ierusalim. El zise: "Acum vom aduce toti jertfe si il vom ruga pe Domnul sa va ierte toate relele."
Si asa au si facut. Si apoi au facut o serbare.
Dupa aceasta incepu o vreme minunata pentru poporul Izrael. Daca voia sa-l iubeasca iarasi pe Dumnezeu, avea sa devina puternic si fericit. Avea sa devina iarasi poporul lui Dumnezeu. Si nu mai avea sa sufere din cauza dusmanilor, caci Ezechia ii alunga pe toti.
Dar Ezechia, nu era inca multumit. Poporul sau trebuia sa-l iubesca mai mult pe Dumnezeu. Mai erau inca multi dusmani, impotriva carora trebuia sa mai lupte. Voia sa-si faca poporul mai puternic si mai fericit.
Dar in timp ce facea toate acestea, se imbolnavi grav; nici un medic nu putea sa-l vindece. Iar starea lui se agrava tot mai mult.
Ezechia era foarte trist. Gasea ca e groaznic sa fi bolnav. El se gandea: "Cum as vrea sa ma vindec cat mai repede."
Si iata ca usa camerei se deschide. Isaia intra la imparat. Isaia era un profet, un servitor al lui Dumnezeu. El avea o veste de la Dumnezeu, pentru imparat. Dar era o veste trista.
Isaia zise: "O, imparate, trebuie sa spui adio familiei si prietenilor tai, caci vei muri."
Vai, ce se sperie Ezechia. Nu, nu pentru ca ii era frica de moarte! Nu, el il iubea pe Domnul si stia bine ca va merge in cer. Dar mai avea atatea de facut pentru poporul sau! Lucrarea sa, oh, lucrarea sa cea mare nu era terminata inca. Isaia plecase. Atunci Ezechia se intoarse in patul sau cu fata la perete si planse de suparare. Pernele sale erau ude de lacrimi!
"Oh, Doamne, se tangui el, mai lasa-ma sa traiesc inca catva timp! Mai lasa-ma sa mai lucrez catva timp pentru poporul meu! Vreau sa-l fac mai puternic si mai fericit."
Rugaciunea sa se ridica la cer. Si dupa scurt timp, usa se deschise din nou. Era Isaia, profetul. Dar de data aceasta avea o veste buna pentru imparat.
El zise: "Asculta imparate! Asa vorbeste Domnul: ,,Ti-am auzit rugaciunea si ti-am vazut lacrimile. Te voi vindeca. Vei mai trai inca mult timp, inca cincisprezece ani. Si Eu te voi ajuta impotriva dusmanilor."
Lui Ezechia aproape ca nu-i venea sa-si creada urechilor, asa de minunata era vestea. Dar crezu totusi, caci Dumnezeu o spusese. Trei zile mai tarziu, imparatul era vindecat. Si cand facu prima sa iesire, stii tu unde se duse? Se duse la templu, la casa lui Dumnezeu. Dumnezeu facuse asa o minune mare cu el. Acum voia sa-i multumeasca.
Si cativa ani mai tarziu, Dumnezeu facu o minune si mai mare cu Ezechia. Intrase in tara un imparat strain, cu o oaste mare. Acestia erau dusmani ai poporului Izrael. Ei vroiau sa cucereasca Ierusalimul, sa fure totul, sa distruga totul si sa-l prinda pe Ezechia. Dar in jurul Ierusalimului era un zid mare, pe care dusmanii nu-l puteau trece. In zid erau porti, dar oamenii le incuiara repede. Astfel nu puteau intra dusmanii. Dar ei nu plecara. Formara un cerc in jurul orasului si asteptara. Astfel nimeni nu putea intra si nimeni nu putea iesi din oras. Nimeni nu mai putea aduce mancare in oras. Ei mai aveau niste rezerve, dar si acestea aveau sa se termine in curand. Atunci oamenilor le va fi foame si vor fi obligati sa deschida portile orasului. Locuitorilor orasului incepu sa le fie frica. Chiar si lui Ezechia ii era frica. El se gandea: "Nu mai exista decat o singura persoana care ne mai poate ajuta." Se duse in templu si se ruga: "Oh, Doamne, ajuta-ne!"
Si dupa ce se ruga, veni Isaia in templu si zise: "Nu-ti fie frica imparate, caci Domnul zice: Te voi ajuta si imparatul strain nu va intra in oras."
Atunci imparatul strain scrise lui Ezechia o scrisoare foarte nelalocul ei.
Scrisoarea spunea: "Sa nu cumva sa crezi ca Dumnezeul tau te va ajuta. Aceasta n-o va face El, dealtfel nici nu o poate face, caci eu sunt mai puternic decat El. Nu te mai lasa inselat de Dumnezeul tau." Stii tu ce a facut Ezechia cu scrisoarea? O duse la templu si o lasa acolo. Se gandi: "Dumnezeu insusi va citi scrisoarea, Dumnezeu insusi va raspunde imparatului necredincios."
Si asa facu Dumnezeu.
Si cand se facu noapte, un inger se cobori din cer si se duse la dusmani. Ingerul aducea raspunsul la scrisoarea aceea jignitoare. Era o pedeapsa ingrozitoare.
Si cand se facu dimineata, mii de soldati de-ai imparatului strain zaceau morti pe pamant. Iar ceilalti care mai ramasera inca in viata, se speriara asa de tare, ca o luara la fuga in tara lor. Si nu mai indraznira sa vina niciodata asa frica le era de Dumnezeul lui Ezechia.
Si tot timpul cat trai Ezechia nu ma veni nici un dusman in tara. Iar poporul Izrael trai fericit si multumit.
