Ilie ramase mult timp in munti, langa parau. Acolo avea un ascunzis bun, unde nu-l puteau gasi soldatii imparatului. Avea destula mancare, caci corbii ii aduceau paine si carne.
Dar in cele din urma trebui sa plece de acolo, caci apa nu mai curgea, caci paraul secase.
Dumnezeu ii spuse lui Ilie sa se duca intr-o tara indepartata; si acolo se va ingriji Dumnezeu de el.
Ilie porni deci la drum. Dupa o calatorie lunga ajunse in tara aceea indepartata, la poarta unui oras. Lui Ilie ii era sete si foame, din cauza lungii calatorii. Deodata vazu Ilie o femeie care iesea din oras. Ea mergea sub pomi si strangea frunze. Avea deja o gramada intreaga.
Ilie o intreba: "Vrei sa-mi aduci putina apa? Asa mi-e de sete!" Femeia vru sa faca asa ceva.
Ilie ii spuse: "Adu-mi si o bucata de paine, caci tare mi-e foame!"
Dar femeia dadu din cap si zise: "Nu, domnule, asa ceva nu pot face. Nu mai am paine, crede-ma. Am doar un pumn de faina intr-o oala si cateva picaturi de ulei intr-un ulcior. Aceasta este totul. Am cautat niste crengi ca sa fac un foc si cu putinul ulei care imi mai ramane voi putea face o turta, pentru fiul meu si pentru mine. Iar dupa aceea nu vom mai avea ce manca. Va trebui sa murim."
Ce trist suna aceasta! Dar Ilie nu era deloc trist.
El zise: "Du-te numai acasa si coace turta, asa cum ai zis si adumi-o mie. Vei putea sa mai coci una si pentru tine si pentru fiul tau. Va ramane destul, caci asa vorbeste Domnul: "Faina nu va scadea din oala si nici untdelemnul din ulcior nu se va imputina" Si vom manca impreuna de acolo, pana ce va veni ploaia si va fi iarasi paine."
Ce cuvinte ciudate erau acestea. Dar femeia il crezu pe Ilie pe cuvant! Se duse la ea si aprinse focul. Lua mana de faina si picaturile de ulei si facu o turta. Copilul ei statea si se uita la ea cu multa pofta. Si deodata... ii veni mamei sa cante de bucurie. Inchipuie-ti ca era din nou faina in oala si ulei in ulcior. Cine le umpluse iarasi? Femeia o stia bine. Dumnezeu facuse aceasta. Era un miracol foarte mare. Femeia continua sa coaca. Prima turta fu pentru Ilie. A doua pentru copilul sau. A treia pentru ea insasi. Putea face cate avea nevoie. In fiecare zi. Ilie ramase sa locuiasca la ea. Si in fiecare zi facea turte pentru toti trei, cate vroiau.
Dar intr-o zi se intampla ceva foarte trist. Baiatul se imbolnavi. Rasufla greu si in cele din urma nu mai rasufla deloc. Baiatul murise.
Mama era foarte trista. Se aseza cu copilul in brate. Il striga pe nume, dar copilul n-o mai auzea. Copilul ei era mort. In curand trebuia sa fie ingropat si atunci avea sa fie pentru totdeauna despartita de el. Lui Ilie ii fu tare mila de aceasta femeie.
El ii zise: "Da-mi mie copilul." Lua copilul mort din bratele mamei, il duse in camera sa si il puse pe patul sau. Apoi ingenunche. Se gandi: "Dumnezeu a ingaduit ca acest copil sa moara; Dumnezeu poate sa-i redea viata." Apoi se ruga fierbinte: "Doamne Dumnezeul meu, reda viata acestui copil." Se ruga astfel de mai multe ori. Si Dumnezeu asculta rugaciunea servitorului sau. Si dupa catva timp copilul incepu din nou sa respire. Deschise ochii si ridica capul. Ilie il lua bucuros in brate si il duse repede la mama sa. "Iata, fiul tau traieste", striga el.
Femeia aproape ca nu putea crede, dar totusi era adevarat. Copilul intindea mainile spre ea. Copilul a fost smuls de la moarte! Femeia plangea de bucurie. Ea ii spuse lui Ilie: "Acuma stiu ca esti un mare profet, servitorul Dumnezeului celui viu!"
Si acum stia si mai bine ce bun era Domnul cu el.
