Traia odata un imparat in Izrael. Il chema Ahab. Era un imparat tare rau. Sotia lui, pe care o chema Izabela, era si mai rea decat el. Ei locuiau intr-un palat frumos, in tara Izrael. Ei erau imparatul si imparateasa poporului lui Dumnezeu. Dar ei nu faceau poporul fericit. Din contra, il faceau nefericit. Stii tu ce faceau? Ei zisera: "Noi nu-l mai iubim pe Dumnezeu, vrem un alt Dumnezeu." Si facura o statuie, numind-o Baal. Ei spusera: "Iata Dumnezeul nostru!"
Ingenunchiara si se rugara la statuie. Chemara preoti sa aduca jertfa statuii. Ei spusera oamenilor: "Si voi trebuie sa va rugati chipului. Trebuie sa-l uitati pe Dumnezeu."
Asa facura aproape toti oamenii din Izrael. Ei se gandeau: "Daca o spune imparatul, trebuie sa fie bine." Ingenunchiara in fata statuii si il uitara pe Dumnezeu. Dar acum nu mai erau fericiti. Caci cine il uita pe Dumnezeu nu mai poate fi fericit. Dumnezeu nu vrea ca oamenii sa-l uite. Si nu dupa mult timp veni si pedeapsa.
Intr-o zi imparatul Ahab era in palatul sau. Statea pe tronul sau de aur, multumit de sine.
Deodata se deschise usa si un strain intra. Arata foarte sarac. Purta o haina lunga, cenusie si la mijloc era incins cu un cordon de piele. Dar nu era intimidat de frumusetea palatului.
Se uita tinta la imparat si zise: "Eu sunt Ilie, profetul, servitorul lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a trimis ca sa-ti spun ca te va pedepsi, din cauza pacatelor tale. Iata care va fi pedeapsa: nu va mai ploua si noaptea nu va mai cadea roua, pana cand Eu voi vorbi iarasi." Apoi Ilie se intoarse si pleca. O clipa se facu liniste in palat. Imparatul si servitorii sai erau speriati de acest strain si de cele spuse de el. Dar apoi incepura sa rada si sa zica: "Ha, ha, ce nebun! Ca si cum el ar opri norii sa aduca ploaie." Dar zilele trecura si nu ploua. Trecura saptamani si tot nu ploua. In fiecare zi soarele statea pe cer, arzand pamantul. Si totul se usca pe pamant. Iarba se usca. Florile se vestejira. Frunzele cazura de pe pomi. Graul se usca pe camp. Ori, oamenii au nevoie de grau ca sa faca paine. Si cum nu mai aveau paine de mancat, sufereau de foame.
Atunci i se facu tare frica imparatului, caci vazuse ca Ilie spusese adevarul. El striga: "Ilie e devina de toate acestea. El ne-a adus nenorocire. Aduceti-l aici pe Ilie. Cautati-l peste tot."
Soldatii lui Ahab strabatura tara in lung si in lat. Dar pe Ilie tot nu-l gasira. Iar nici ploaia nu venea!
Stii tu unde era Ilie?
Undeva in mijlocul muntilor curgea un parau. Ilie era langa acest rau, intre munti. Acolo il ascunsese Dumnezeu, departe de imparatul acela rau. Acolo Ilie gasise un loc sigur. Soldatii nu-l puteau gasi caci Dumnezeu veghea asupra lui. Noaptea dormea Ilie intr-o pestera. Aceea era ca si o gaura in munti.
Cand ii era sete bea apa din parau.
Nu sufera nici de foame, caci in fiecare dimineata si in fiecare seara, Dumnezeu ii trimetea ceva de mancare.
Stii tu cine ii aducea mancarea? Corbii! Niste pasari mari, negre. In fiecare dimineata veneau cu cate o bucata de paine sau de carne in cioc si le lasau sa cada langa Ilie.
Si reveneau in fiecare seara cu ciocul plin de paine si carne. Caci Dumnezeu spuse corbilor sa aiba grija de Ilie. Poporul Izrael suferea de sete si de foame pentru ca l-au uitat pe Dumnezeu.
Dar Ilie avea destul de mancat si de baut, pentru ca ramasese un servitor credincios lui Dumnezeu.
