Ilie locui mult timp la femeia din tara indepartata. Si tot timpul acesta nu ploua. Aceasta era pedeapsa neascultarii, peste imparatul cel rau Ahab si peste poporul Izrael. Seceta dura mai mult de trei ani. Aproape ca nu mai crescu nimic pe pamant.
Dar cand pedeapsa fu destul de lunga, Domnul ii spuse lui Ilie: "Du-te acum la imparatul Ahab, caci vreau sa dau iarasi ploaie pe pamant." Ilie asculta cuvantul lui Dumnezeu. Se duse la imparatul Ahab. Acum putea merge linistit, caci stia ca Domnul veghea asupra lui.
Cand vazu imparatul pe Ilie, se manie foarte tare si zise: "Ah, iata-te, tu cel care l-ai facut pe poporul Izrael nefericit." Dar Ilie raspunse: "Nu, imparate, nu eu l-am facut nefericit pe poporul Izrael, ci tu esti acela, pentru ca l-ai uitat pe Domnul si te-ai inchinat lui Baal. Acum asculta ce trebuie sa faci. Vei chema tot poporul pe un munte inalt. Vor merge si toti preotii rai, care au adus jertfa lui Baal. Iata ce trebuie sa faci."
Ahab nu indrazni sa zica: "Nu, nu voi face asa ceva."
Se simti obligat sa faca asa.
Lucrurile se petreceau ca si cum Ilie ar fi fost imparatul.
Astfel oamenii din tara se adunasera pe un munte malt.
Imparatul era acolo.
Si Ilie era acolo.
Si preotii cei rai ai lui Baal erau acolo. Se uitau la Ilie cu invidie. Tare ar mai fi vrut sa-i faca ceva rau, dar nu indrazneau. Ilie spuse oamenilor: "Acum va voi arata ca Domnul este Dumnezeul vostru si ca nu mai trebuie sa-l uitati niciodata. Domnul poate totul, dar Baal nu poate nimic.
Ascultati ce vom face. Preotii lui Baal sa aduca o jertfa, iar eu voi aduce o jertfa Domnului. Dar nu noi vom aprinde jertfa. Preotii se vor ruga lui Baal sa le aprinda jertfa, iar eu ma voi ruga Domnului ca El s-o aprinda pe a lui. Si Dumnezeul care va trimite foc din cer ca sa aprinda jertfa, acela sa fie Dumnezeul nostru."
Toata lumea cazu de acord.
Mai intai incercara preotii lui Baal.
Stransera o gramada de pietre ca sa construiasca altarul. Pusera lemne deasupra si pe lemne pusera carnea unui junc. Aceasta era jertfa lor.
Apoi incepura toti sa se roage si sa strige: "O, Baal, asculta-ne dar! O, Baal, da-ne foc! O, Baal, raspunde-ne!" Strigara din ce in ce mai tare, pana ce obosira. Si totusi strigara neincetat: "O, Baal, raspunde-ne!". Ragusira de atata strigat si totusi nu primira nici un raspuns. Foc din cer nu cobori.
Apoi zise Ilie: "Acuma voi incepe eu." Facu si el un altar. Puse lemne si pe lemne puse si el carnea unui junc. Apoi sapa o groapa in jur. Apoi uda totul cu apa si apa umplu groapa.
Si cand Ilie ingenunche in fata jertfei, se facu liniste deplina. Se ruga, dar nu striga ca si preotii cei rai. Stia ca Dumnezeu il aude si daca vorbeste incet. Se ruga plin de venerate: "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isac si Iacov, arata tuturor acestor oameni ca tu singur esti Dumnezeul lor si ca eu sunt servitorul tau, si ca poporul tau nu trebuie sa te mai uite niciodata. Raspunde-mi Doamne, raspunde-mi!"
Ilie nu trebui sa se roage mai mult, ca deodata oamenii se trasera inapoi, speriati; caci foc cadea din cer. Focul cazu pe jertfa, iar jertfa incepu sa arda cu flacari mari. Lemnul arse, carnea arse si flacarile uscara toata apa din groapa. Cand vazura oamenii toate acestea, cazura pe genunchi si strigara: "Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!"
Acum vazusera ca Domnul poate face totul si ca Baal nu poate face nimic. Isi dadura seama cat de rai si fara minte au fost, uitandu-l pe Dumnezeu atotputernic.
Dupa ce plecara oamenii, Ilie mai ramase pe munte si se ruga. Nu se ruga ca sa vina focul, ci ca sa vina ploaia. Si Dumnezeu asculta rugaciunea servitorului sau. Inca in aceeasi seara, in timp ce Ilie se ruga, nori negrii aparura pe cer si incepu sa ploua.
Iarba incepu din nou sa inverzeasca, florile incepura sa infloreasca, pomii se imbracara cu frunze noi, graul crestea si se cocea. Iar oamenii il secerara, il treierara, il macinara si avura din nou faina ca sa faca paine.
Cine le dadu aceasta paine?
Baal?
Nu, oamenii o stiau bine acuma.
Baal nu poate face nimic, dar Dumnezeu poate totul.
Domnul avea grija de ei.
El singur este Dumnezeu.
