Celor trei prieteni ai lui Daniel nu le era frica de nimic; nici macar de imparatul care era asa de increzut si de sever. Ei stiau de fapt ca Dumnezeu ii iubea si ca veghea asupra lor. Si cand Dumnezeu vegheaza asupra ta, n-ai de ce sa te temi.
Odata, imparatul Nebucadnetar, dadu ordin sa se faca un chip mare de tot, aproape asa de mare ca si cel pe care il visase. Dar acesta era tot in aur. Si langa chip porunci sa se construiasca un cuptor, un cuptor foarte mare din piatra, in care se putea face un foc mare.
Apoi isi chema toti servitorii de vaza, care erau mai multe mii si le zise: "Ascultati bine! In momentul in care va canta muzica, veti ingenunchia inaintea chipului pe care l-am facut. Ati inteles? Fiecare din voi sa cada in genunchi si sa se roage chipului. Si cine n-o va face, va fi aruncat in cuptorul cu foc."
Se facu liniste deplina. Se puteau auzi flacarile arzand si fumul se ridica, formand nori grosi, negri. La toata lumea ii era frica. Cand incepu sa cante muzica, facura ce le spuse imparatul. Cazura pe genunchi si se rugara chipului. Toti, in afara de prietenii lui Daniel. Cei trei oameni tineri ramasera in picioare. Ei nu ingenunchiara.
Imediat au fost dusi inaintea imparatului. Imparatul era suparat. El le spuse: "Ati facut-o intentionat? Vreau sa va mai incerc inca o data. Si daca de data aceasta nu ingenunchiati, va voi arunca in cuptorul cu foc. Si cine va va scapa de acolo? Veti arde de vii."
Dar cei trei prieteni zisera: "O, imparate, noi nu ne plecam in fata unui chip. N-avem dreptul s-o facem. Domnul nu vrea asa ceva. Si de aceea nu o facem. Si daca ne aruncati in foc, chiar si acolo ne poate ajuta Dumnezeu."
Atunci imparatul se infurie si mai tare. Se facu rosu de manie si porunci ca focul din cuptor sa fie facut si mai mare, de sapte ori mai mare. Apoi chema soldatii cei mai tari si le porunci sa-i arunce pe cei trei prieteni in foc. Soldatii facura ce li se ceru. Focul era asa de puternic, incat soldatii cazura morti. Dar aceasta nu-l impresiona pe imparat. El vedea doar focul si cei trei oameni care fusesera aruncati in el. Dar, deodata se sperie. El ii intreba pe servitori: "N-am aruncat noi oare trei oameni in foc?" "Ba da, imparate", raspunsera ei. "Dar iata ca sunt patru", striga imparatul. "Ia priviti: unul, doi, trei, patru! Merg incolo si incoace prin foc. Iar al patrulea, nu e ca un om, arata ca un inger." Imparatul se apropie de foc si striga: "Iesiti afara, caci nu mai sunt suparat pe voi." Cei trei prieteni ascultara. Mersera prin foc ca si cum n-ar fi fost fierbinte. Se infatisara inaintea imparatului. Ingerul nu mai era acolo. Venise doar sa-i pazeasca. Nici un fir de par din capul lor nu arsese. Focul nu mirosea nici macar pe hainele lor!
Cei trei prieteni se increzusera in Dumnezeu. Si Dumnezeu le ajutase. Astfel imparatul cel ingamfat invatase ca este cineva in cer, care este mai puternic decat toti imparatii!
