In apropierea Ierusalimului era o gradina mare, care se numea Ghetimani. Acolo se duse Isus, impreuna cu ucenicii Sai.
Era tulburat, caci stia ca nu va mai fi mult si dusmanii Lui vor veni cu trupa de oameni inarmati ca sa inchida. Apoi Il vor judeca, Il vor chinui si Il vor omori.
Aceasta era ingrozitor. Dar asa trebuia sa se intample. Isus insusi o voia.
El nu meritase sa fie pedepsit asa. Isus nu facuse niciodata nici un rau. El nu meritase nici o pedeapsa.
Dar oamenii au facut neincetat raul. Ca pedeapsa nu aveau voie sa mearga in cer.
De aceea spusese Isus: "Tata, pedepseste-ma numai pe Mine. Eu ii iubesc pe oameni. Lasa-ma pe Mine sa port pedeapsa lor. Atunci nu va mai trebui ca ei sa fie pedepsiti si astfel vor avea voie sa vina in cer."
Si acuma avea sa se implineasca ceea ce spusese Isus. Acum avea sa vina pedeapsa, pe care n-a meritat-o Isus si pe care totusi a vrut sa o aiba.
Dar pedeapsa era asa de grea!
Isus se gandi: "Vreau sa fiu singur. Il voi ruga pe Dumnezeu sa-mi ajute sa duc pedeapsa aceea grea."
Si de aceea, indata ce ajunse la gradina le spuse ucenicilor: "Ramaneti aici!"
Lua cu El insa pe trei din ucenicii Sai si ii duse putin mai departe, in gradina. Acestia erau Petru, Iacov si Ioan. Le spuse celor trei: "Sunt asa de tulburat. Ramaneti aici. Dar sa nu dormiti. Vegheati si rugati-va pentru Mine." Apoi se duse singur mai departe in gradina cea intunecoasa. Cazu pe genunchi si spuse: "Tata, sunt asa de trist si de tulburat, caci se apropie pedeapsa aceea grea. Dar voi face tot ceea ce vrei Tu sa fac. Ajuta-ma Tata si fa-ma tare."
Apoi se scula si se duse la cei trei ucenici. Voia sa le impartaseasca necazul Sau.
Dar cand ajunse langa ei, iata-i pe toti trei culcati si dormind.
Atunci Domnul ii scula si le zise: "Petre, dormi? Nu poti tu sa veghezi o ora cu Mine?"
Vocea Sa era foarte trista. Petru se sperie si se rusina. Acum se gandira toti trei: de data aceasta vom ramane treji. Dar cand pleca Isus sa se roage, se intinsera din nou pe iarba si ochii li se inchisera. Erau mult prea obositi! Il lasara pe Isus singur cu necazul Sau! Isus ingenunche din nou in intuneric. Era abatut si apasat, caci pedeapsa era asa de grea.
Picaturi mari de sudoare se rostogoleau de pe fruntea lui, din cauza spaimei prin care trecea. Si totusi zise: "Tata, voi suporta pedeapsa, dar ajuta-ma!"
Apoi se intoarse la ucenicii sai si iata-i ca dormeau iarasi. De data aceasta insa ii lasa sa doarma si se duse inapoi sa se roage.
Si picaturile de sudoare se facura picaturi mari de sange pe fruntea Lui, asa era de trist si de apasat. Isi varsa inima inaintea lui Dumnezeu. Si spuse iarasi: "Tata, ajuta-ma sa fac tot ce voiesti Tu!"
Atunci veni un inger din cer. El il imbarbata pe Isus si il intari. Si iata ca nu mai era tulburat si apasat. Se gandi: "Acum poate sa vina pedeapsa aceea grea. Caci astfel vor putea merge in cer toti oamenii si toti copiii care ma iubesc."
Dar ce se intampla acolo? Se vad lumini apropiindu-se in gradina intunecoasa. Se aud vocile unei multimi de oameni. Ucenicii mai dormeau, dar unul dupa altul se trezira, speriati. Se sculara si fugira aproape de Isus. Ce voiau oamenii acestia in gradina aceasta?
Iata ca Iuda era printre ei. El mergea inainte. El le arata celorlalti oameni drumul. Erau soldati care veneau sa-l prinda pe Isus.
Iuda le spusese: "Il cunoasteti voi pe Isus? Nu? Atunci vi-L voi arata eu. Voi face ca si cum as mai fi prietenul Sau. Ii voi da un sarut. Fiti foarte atenti. Caruia ii voi da un sarut, acela este Isus."
Iuda inainta. Se duse drept la Isus.
"Buna seara, stapane!" striga Iuda. Si ii dadu lui Isus un sarut. Acest Iuda, murdar si nemernic. Isus intreba trist: "Iuda, ma tradezi cu un sarut?"
Iuda nu mai indrazni sa zica nimica. Se duse repede in spatele soldatilor. Dar Isus se duse la soldati.
El intreba: "Pe cine cautati?"
"Pe Isus" strigara ei.
Isus spuse: "Eu sunt acela."
Si atunci se intampla ceva neobisnuit: toti soldatii se dadura inapoi, de frica si cazura la pamant.
Se uitau plini de frica la Isus. Ei nu-l puteau prinde doar daca El ar fi vrut-o. Isus intreba iarasi: "Pe cine cautati?" Si soldatii raspunsera plini de frica: "Pe Isus."
Isus spuse: "Eu sunt acela. Daca ma luati pe Mine, macar sa nu faceti nici un rau ucenicilor mei. Lasati-i sa plece in pace."
Apoi isi intinse mainile. Si soldatii il prinsera.
Atunci Petru sari in fata. Voia sa lupte pentru Isus. "Dati-i drumul," striga Petru. "Dati-i drumul Domnului si Stapanului meu."
Avea un cutit mare la el, un fel de sabie. O scoase si incepu sa-i loveasca pe soldati. Si ii nimeri. La unul ii taie urechea.
Dar Isus spuse: "Opreste-te Petre! Tu nu trebuie sa-mi ajuti. Ingerii din cer m-ar ajuta. Daca l-as ruga pe tatal meu, mii de ingeri ar veni in ajutorul meu. Dar nu vreau aceasta. Lasa-ma sa plec. Totul trebuie sa se intample intocmai." Si apoi se duse la soldat si ii vindeca urechea. Iata cat de bun era El cu dusmanii Sai.
Dar dusmanii nu erau buni cu El. Il luara si ii legara mainile cu sfori, ca si cum ar fi fost un ucigas periculos. Apoi se dusera cu El in intuneric. Ucenicii se imprastiara in toate partile. Il lasara singur pe Isus.
