Era intr-o dimineata, devreme de tot. De-abia incepuse sa se lumineze afara. Soldatii stateau de straja la mormantul Domnului. Ei trebuiau sa fie atenti, ca sa nu se intample nimica la mormant. Trebuia sa ramana inchis. Si nimeni n-avea voie sa se apropie.
Stateau acolo de trei zile si inca nu se intamplase nimica. Nici nu venise nimenea.
Dar in dimineata aceea linistita veni totusi cineva. Si soldatii n-au putut sa-l alunge!
Era un inger!
Haina sa era alba, ca zapada. Si cand picioarele sale atinsera pamantul, acesta incepu sa se cutremure.
Soldatii se speriara de moarte. Vazura bine, ca ingerul se duse la groapa si inlatura piatra aceea grea.
Atunci o luara la fuga cat putura de repede. Ingerul ramase singur la groapa.
Si in acea dimineata linistita, Isus isi recapatase viata si iesi din mormantul acela negru. Inviase din morti. Moartea nu putea sa-l mai tina, caci era Fiul lui Dumnezeu. Pedeapsa Lui trecuse acuma. El nu va mai cunoaste niciodata durerea sau necazul.
Ingerul era servitorul Lui. Dumnezeu il trimisese.
Si toti ceilalti ingeri erau servitorii Sai.
El era Imparatul cerului si al pamantului.
Dar ucenicii nu stiau inca, ca Domnul inviase.
Ceva mai tarziu mersera niste femei la mormant. Erau femeile care-l inmormantasera pe Isus. Ele erau foarte abatute. Credeau ca Isus era pentru totdeauna in mormant. Ele mai cumparasera niste ierburi frumos mirositoare. Ele voiau sa le puna pe corpul lui Isus.
Dar cand ajunsera in gradina, se gandira la piatra aceea mare care era rostogolita in fata mormantului. Ele zisera: "Cine ne va ajuta sa indepartam piatra aceea grea?"
Deodata se oprira si facura ochii mari, de frica. Caci piatra fusese deja indepartata.
Cum se intamplase una ca aceasta?
Cine facuse aceasta?
Intrase deja cineva in mormantul Domnului?
Venisera oare dusmanii Lui si luara corpul lui Isus?
Una dintre femei pleca imediat. Ea se gandi: "Le-o voi spune imediat ucenicilor." Pe femeia aceea o chema Maria Magdalena. Dar celelalte femei se dusera pana la mormant.
Si acolo iarasi se speriara! Caci la mormant era cineva. Era un inger intr-o haina frumoasa alba. Si mai era inca unul. Doi ingeri erau in fata femeilor, langa mormant. Femeile tare se speriara.
Dar ingerii zisera: "Nu va temeti. Voi il cautati pe Isus, care a fost rastignit! El nu este aici, a inviat! Veniti sa vedeti, aici este locul unde a fost culcat." Ele se uitara: locul era gol. Dar tot nu intelesera ce se intamplase. Aproape ca n-o puteau crede.
Atunci zisera ingerii: "Nu va mai aduceti aminte ce v-a spus insusi Domnul, mai inainte? El v-a spus: Voi muri, dar dupa trei zile voi iesi din mormant!"
Da, acuma isi aduceau aminte. Si o mare bucurie le umplu inima.
"Mergeti repede si povestiti ucenicilor," zisera ingerii.
Da, bucuroase anuntau asa o veste. Tremurand de bucurie fugira repede inapoi.
Dar cine le venea in intampinare?
Cine le saluta asa de prietenos?
Era Isus! Traia iarasi.
Statea in fata lor. Il aveau iarasi pe stapanul lor mult iubit.
Femeile cazura in genunchi in fata Lui. Si ele suspinau de bucurie.]
Isus zise: "Spuneti ucenicilor mei ca si ei ma vor vedea." Si apoi femeile se gasira din nou singure.
Isus plecase dintr-o data. Dar femeile erau sigure acuma ca Isus traia. Il vazusera si ii auzisera vocea sa prietenoasa. Si fugira repede in oras la ucenici.
Radeau si strigau: "Domnul a inviat!" Dar ucenicii dadura tristi din cap.
"Ati visat", zisera ei.
Nu puteau crede asa ceva.
