Stii tu cine era Iosif?
Iosif era unul din fii lui Iacov. El avea multi frati. Zece frati mari si unul mai mic. Pe cel mic il chema Beniamin. Iacov il iubea mult, dar Iosif era preferatul. Da, Iacov il iubea pe Iosif mai mult decat pe ceilalti si chiar il rasfata putin. Ii dadu o imbracaminte frumoasa, din mai multe culori, o imbracaminte de print! Micutul Beniamin ramanea aproape intotdeauna acasa cu tatal sau. Si Iosif era deseori acasa. Dar toti cei zece frati mari erau toata ziua afara pe camp, pazind oile si vacile. Cateodata Iosif le ajuta. Dar nu era prea fericit cu fratii lui, caci fratii lui se purtau intotdeauna urat cu el.
Stii tu de ce?
Pentru ca el primise o imbracaminte asa de frumoasa si ei nu. Dar si pentru ca atunci cand ei faceau ceva rau, Iosif ii spunea tatalui. Si pentru ca Iosif avea cateodata niste vise neobisnuite. Odata Iosif a visat ca era cu fratii lui pe camp. Graul era deja secerat. Urma sa fie legat. Aceasta se cheama sa se "lege snopi". Iosif a legat un snop si l-a culcat pe camp. Dar deodata acesta s-a ridicat, iar snopii fratilor lui au inconjurat snopul lui Iosif si i s-au inchinat. Iosif povesti visul fratilor sai. Acestia cand il auzira, tare se suparara si zisera: "Ti-ar conveni ca noi sa ne inchinam tie, iar tu sa fi stapan peste noi, fauritorule de vise, increzutule!"
Altadata visa Iosif ceva si mai neobisnuit. Soarele, luna si unsprezece stele de pe cer coborara si i se inchinara lui. Si cand povesti acest vis, pana si tatal sau se supara si ii zise: "Mai baiete, ce fel de vise sunt acestea? Doar nu cumva crezi ca noi toti, eu, mama ta si fratii tai ne vom inchina tie? Asa ceva este imposibil!"
Nu, nici Iosif nu credea una ca aceasta, dar totusi era visul lui. Iacov, tatal sau nu mai putea uita visele. Se gandea tot timpul la ele. Iar fratii lui erau foarte porniti impotriva lui, incat erau in stare sa-l bata si chiar sa-l si omoare. Dar nu indrazneau s-o faca atata timp cat Iacov, tatal lor mai traia.
Intr-o zi, fratii plecara departe cu oile si seara nu mai venira acasa. Atunci, Iacov, tatal lor ii zise lui Iosif: "Du-te la fratii tai si vezi cum le merge. Si apoi vino repede si spune-mi, caci sunt cam nelinistit din cauza lor."
Iosif porni indata la drum. Rataci vreme indelungata prin campiile intinse, dar nu-i gasi nicaieri. In cele din urma insa intalni un om care ii arata drumul. Si astfel isi regasi fratii. Ei il recunoscura pe Iosif de departe.
"Priviti" isi zisera ei, "vine fauritorul de vise! In sfarsit il avem in mainile noastre. Iar tatal nostru este departe. Stiti ce vom face cu el? Il vom omori si-l vom arunca in fantana si-i vom spune tatalui ca un animal salbatic l-ar fi sfasiat. Atunci vom vedea ce se va mai alege din visele sale frumoase." Ruben, fratele cel mare, zise: "Nu, asa ceva sa nu facem. Sa nu-l omoram. Mai degraba sa-l aruncam viu in fantana."
Acest frate nu era asa de rau ca si ceilalti dar, ii era frica de ei si de aceea vroia sa castige timp. El se gandea: "Astazi seara cand va fi intuneric, in ascuns il voi scoate eu afara pe Iosif." Il prinsera pe Iosif, il legara, si-l trasera dupa ei. Ii rupsera haina aceea frumoasa de pe el si il aruncara in fantana. El plangea si se tanguia, dar ei nici nu se sinchiseau de el. Nici nu le era mila de el.
"Asa" strigara ei, "stai foarte bine acolo, viseaza mai departe ca tu esti stapanul nostru!"
Apoi se asezara langa fantana si incepura sa manance. Trebuia sa fi fost tare rai, ca sa poata sa stea linistiti sa manance in timp ce fratele lor plangea. Dar Ruben nu era asa de rau ca si ceilalti. El fugi pe camp caci nu putea sa-l auda , pe fratele sau plangand. "Trebuie sa astept sa se faca noapte" se gandea el, crezand ca gasise o solute foarte buna…
Noroc ca nu era apa in fantana, asa ca Iosif nu se ineca. Dar nici nu mai putea sa iasa afara. Peretii fantanii erau prea inalti si mult prea netezi. Iar tatal lui nici nu banuia nimica si era si mult prea departe ca sa-l poata ajuta. Lui Iosif ii era frica si plangea. Atunci se gandi la Tatal care este in ceruri. Dumnezeu il vedea cu siguranta. Numai El il mai putea ajuta. Iar cand Iosif se gandea la el, nu-i mai era asa frica.
Apoi auzi iarasi voci. Fratii lui se intorceau. Aveau oare de gand sa-l scoata afara? Da. Il trasera cu o sfoara afara. Dar cine erau strainii care il inconjurau? Aveau cu ei camile care duceau niste saci mari. Parca erau niste negustori care veneau dintr-o tara indepartata. De ce oare se uitau asa la Iosif si-l masurau din cap si pana in picioare?
Vazu ca strainii ii dadura bani fratilor sai, apoi il legara pe Iosif si-l dusera la camile. Abia acum intelegea Iosif ce i se intampla: fratii lui il vandusera. Fu legat strans de o camila si trebui sa plece cu strainii... Iosif plangea de ti se rupea inima si striga: "Ajutor! Ajutor! Vreau sa ma intorc la tatal meu!" Fratilor insa nu le era mila deloc si nici Ruben nu era acolo. Iar cand Ruben se intoarse, Iosif era deja foarte departe. Era deci prea tarziu ca sa se mai poata face ceva.
"Vai de noi!” striga Ruben, "ce va zice tatal nostru de toate acestea?"
Dar ceilalti si gasisera o solutie. Nu le era teama de minciuna. Au junghiat un ied si au manjit cu sangele iedului haina cea frumoasa a lui Iosif. Imbracamintea plina de sange o trimisera printr-o sluga, tatalui spunandu-i: "Priveste tata, ce am gasit pe camp. Nu este oare aceasta haina lui Iosif?"
Astfel l-au inselat pe tatal lor. Cand Iacov vazu haina, crezu ca Iosif fusese sfasiat de un animal salbatic. Tare se intrista batranul tata si zise: "Acuma, ca fiul meu cel drag este mort, nu voi mai fi vesel niciodata."
Sarmanul Iacov!
Nu stia ca haina era manjita cu sangele unui ied.
Dar... nu-l inselase si el odata pe tatal sau cu un ied si cu haina fratelui sau?
