Isac se facu un baiat mare. Si cu cat se facea mai mare cu atat Avraam il iubea mai mult.
Dumnezeu ii daruise acest copil. Avraam il iubea si pe Dumnezeu foarte mult. Dar pe cine iubea Avraam mai mult, pe Dumnezeu sau pe copilul sau?
De multe ori el ii aducea jertfe lui Dumnezeu. Atunci el ii daruia Domnului ceva. Era in stare sa-i dea totul Domnului.
Oare totul?
Chiar si pe copilul sau?
Ar da el oare lui Dumnezeu chiar si pe copilul sau?
Dumnezeu se gandi: "Vreau sa vad pe cine iubeste Avraam mai mult pe Mine sau pe copilul sau? Vreau sa vad, daca Avraam ma iubeste cu adevarat mai presus de orice." Si Dumnezeu il chema in timpul noptii: "Avraame!"
Avraam se trezi indata si zise: "Iata-ma." Apoi il auzi pe Domnul, zicand: "Da-mi copilul tau. Adumi-l ca jertfa pe muntele Moria." Vai, ce se sperie Avraam! Pe singurul sau copil pe care il iubea asa de mult nu avea voie sa-l aiba? Copilul pe care i-l daruise Dumnezeu, trebuia sa-l inapoieze acum? Si totusi Dumnezeu spusese, ca Isac va locui in aceasta tara si ca va deveni tatal unui popor mare! Avraam nu mai putea intelege nimic. Nu-i venea sa creada asa un lucru. Dar Dumnezeu ii spusese clar, iar el trebuia sa-l asculte. Avraam insa era in stare sa strige de durere. Nu mai putea dormi. Se gandea tot timpul la urmatorul lucru: trebuie s-o faca sau nu? Avraam era foarte trist, caci daca ar face cum i-a cerut Dumnezeu, nu ar mai avea copil. Dar daca n-ar face asa, Dumnezeu n-ar mai fi prietenul sau.
Ce sa faca oare?
Avraam nu stia deloc.
Chiar nu stia?
Stia ca atunci, cand Dumnezeu spune ceva, trebuie facut. Si ca trebuie sa-l ascultam chiar si cand nu intelegem nimica. Chiar si daca aceasta ne doare. Avraam credea toate acestea si credinta lui il facu ascultator.
El se gandea: "Nu stiu de ce Dumnezeu imi cere una ca aceasta. O fac insa, caci El a cerut-o si Dumnezeu poate sa faca, ca totul sa fie iarasi bine." De aceea in zorii diminetii urmatoare Avraam se scula, pregati un magar si doi servitori. Apoi se duse in cortul in care dormea Isac. "Trezeste-te baiatul meu, caci vom face o calatorie!"
Lui Isac ii placeau asemenea calatorii. Calatoria fu lunga si frumoasa, durand trei zile. Era calatoria cea mai frumoasa din cate facuse Isac pana atuncea. Pentru Avraam insa, aceasta fu calatoria cea mai grea. Nici un tata n-a facut vreodata o calatorie asa de grea. Ajunsera in sfarsit la muntele Moria. Avraam zise celor doi servitori: "Ramaneti aici cu magarul. Isac si cu mine vom urca sus. Iar dupa ce vom aduce acolo o jertfa, ne vom intoarce!"
"Ne vom intoarce." Da, asa a zis Avraam. Asa s-a si gandit. El credea ferm ca Dumnezeu va face ca totul sa fie bine. Isac lua lemnele, iar Avraam duse ulciorul cu foc. Si asa pornira la drum. Dar deodata Isac zise: "Tata!" Avraam il intreba: "Ce este fiul meu?" "Tata, tu ai focul, eu duc lemnele, dar unde este mielul pentru jertfa?" Avraam ii spuse: "Domnul se va ingriji de un miel, fiul meu."
Si astfel plecara mai departe. Odata ajunsi pe munte, Avraam pregati un altar de pietre si puse lemnele peste el. Iar acum trebuia sa vorbeasca. Ii explica lui Isac, caci el trebuia sa fie mielul si il puse pe lemne.
Dar atunci Domnul striga: "Avraame, Avraame!" Caci acum era destul. Dumnezeu vazu ca Avraam era in stare sa-i dea totul.
Avraam striga bucuros: "Iata-ma." Si Domnul zise: "Opreste-te Avraame si nu-i fa nimic baiatului, caci acum stiu ca ma iubesti mai presus de orice si ca esti gata sa-mi dai chiar si pe copilul tau!" Ce mare bucurie pe Avraam! Il dezlega repede pe Isac si tare il mai stranse in brate. Deodata auzi fosnind ceva in spatele lui. Si cand se intoarse vazu un miel, care se prinsese intr-o tufa. Dumnezeu insusi facuse aceasta. Avraam puse mielul pe altar si-i aduse Domului o jertfa. Inca niciodata in viata lui nu fusese atat de fericit si de recunoscator!
Apoi se intoarsera impreuna acasa. Dumnezeu se ingrijise ca totul sa fie bine. Avraam isi mai avea copilul. Iar Dumnezeu ii mai era prieten. Ba mai mult, Dumnezeu nu-i fusese niciodata asa un prieten bun. Si cu siguranta Isac va deveni tatal unui popor mare.
Si mai tarziu, mult mai tarziu, cand Avraam va fi de mult timp in cer… un alt Tata si-ajertfit Fiul. Dar de data aceasta nimeni n-a strigat: "Opreste-te!" Si de data aceasta fiul a fost cu adevarat mielul.
Cine este acest Tata?
Este Dumnezeu insusi, care ne iubeste atat de mult, incat si-a dat pe singurul Sau Fiu pentru noi.
Cine era Fiul?
Este Isus, care a murit pe cruce ca sa poarte pedeapsa noastra si care a trebuit sa fie mielul pentru noi.
