O barca plutea pe lac. In ea erau doisprezece oameni. Ei erau ucenicii Domnului. El ii trimisese de la El si le zise: "Mergeti de partea cealalta a lacului. Eu va voi ajunge din urma."
Ei ar fi vrut mai degraba sa ramana cu Isus, dar trebuiau sa-l asculte.
Plecasera seara, iar acuma era noapte. Peste tot era intuneric. Vantul sufla foarte tare, iar ei trebuiau sa mearga impotriva vantului.
Vantul incepu sa sufle si mai puternic. Ucenicii vasleau cat puteau de tare, dar tot nu reuseau sa inainteze! Caci vantul si valurile li se impotriveau. Valurile mari se izbeau de peretii barcii, care plutea incolo si incoace, aruncata cand pe un val, cand pe altul. Ar fi putut foarte usor sa fie facuta bucati. Si atunci ei s-ar fi inecat toti. Ucenicilor li se facu tare frica.
Se gandeau: "Iata-ne singuri in mijlocul acestui lac furios. Domnul Isus nu este cu noi, asa cum a fost ultima data cand ne-a surprins o furtuna puternica. De data aceasta, El nu ne poate ajuta. El nici nu stie ca noi suntem in pericol. El nu ne vede. Poate ca ne vom ineca toti."
Dar Isus stia ce se intampla cu ei.
El ii vedea pe ucenicii Sai.
El mai era pe munte singur, in intuneric. Se urcase pe un munte, ca sa se roage acolo.
Dar nu-si uitase ucenicii si ii vedea de departe, in intuneric.
Ii vazu cat de greu vasleau ca sa inainteze cu barca. Vazu si cat de tare le era frica si ca doreau mult ca El sa fie cu ei. Si indata se duse spre ei.
Nu se duse cu o barca!
Mergea pe apa. Apa nu putea sa i se impotriveasca. Trebuia sa-l asculte.
Isus zise: "Apa, trebuie sa ma duci!" Si apa il duse. Isus se duse pe apa la barca ucenicilor. Ei vasleau din greu si le era asa de frica ca se vor ineca! Dar deodata vazura ceva alb, ce se plimba pe apa. Se speriara si mai tare.
"O naluca! O naluca!" strigara ei.
Dar indata auzira vocea Domnului care zise: "Nu va speriati caci Eu sunt."
Ce bucurie! Domnul Isus mersese in intampinarea lor! Nu-i uitase!
Petru striga: "Doamne, Tu esti? Pot sa merg la Tine? Pot sa merg si eu pe apa?"
Si Domnul ii spuse: "Vino!"
Atunci Petru iesi din barca si isi puse picioarele pe apa. Si iata ca apa il duse si pe el. El nu se scufunda. Merse pe apa, spre Isus. Si nu-i era deloc frica, caci se uita la Isus si stia ca El veghea asupra lui.
Dar vantul sufla tot asa de tare si valurile spumegau sub picioarele lui. Apa era asa de neagra si asa de adanca. Cand vazu Petru aceasta, i se facu totusi frica.
Uita de Domnul. Si indata incepu sa se scufunde in adancime. "Doamne, ajuta-ma!" striga Petru.
Dar Isus era deja langa el si il lua de mana. Il trase pe Petru din apa si ii zise: "Putin credinciosule, de ce m-ai uitat?"
Si cu Petru de mana, se duse la barca. Se urcara amandoi in barca. Si iata - cat de ciudat - deodata se facu liniste de tot.
Vantul nu mai sufla.
Valurile nu mai izbeau in barca.
Vantul si valurile stiau acuma cine era in barca.
O stiau si ucenicii.
Cazura pe genunchi in fata lui Isus si spusera din toata inima: "O, Doamne ce puternic esti! Tu esti fiul lui Dumnezeu si Tu veghezi mereu asupra noastra."
Da, acum erau siguri de aceasta.
Daca Domnul este prietenul tau, vei fi intotdeauna in siguranta. Atunci n-ai nici un motiv sa-ti fie frica.
