Mame mergeau pe strada. Ele aveau copiii lor cu ele. Pe cei mici ii purtau in brate, iar pe cei mari ii tineau de mana. Si ele erau asa de bucuroase ca si cum s-ar fi dus la o sarbatoare. Si era o sarbatoare unde mergeau, caci mergeau sa-l intalneasca pe Isus!
Mamele se gandeau: "Copiii nostri trebuie sa-l cunoasca pe Domnul Isus. Trebuie sa-l vada. Caci atunci nu-l vor mai uita niciodata."
Si apoi mai voiau sa-i ceara ceva. Ele voiau sa-i spuna: "Doamne Isuse, Tu care poti sa-i faci pe toti oamenii fericiti mari si mici, vrei sa-ti intinzi Mana Ta si peste copiii nostri si sa te rogi pentru ei? Atunci vor fi cu siguranta veseli si fericiti."
Ori, Isus era chiar acolo. Terminase sa vorbeasca cu niste oameni care chiar plecau. Isus ramase doar cu ucenicii lui. Acum era momentul! Mamele fugira vesele la El.
Dar cand le vazura ucenicii, venind cu copiii lor, le iesira in intampinare si le zisera: "Ce vreti sa faceti? Vreti sa-i aduceti pe copii la Isus? Ei nu pot intelege ce spune Isus. Mergeti numai acasa."
Dar Isus vazu cele intamplate si gasi, ca ucenicii nu aveau dreptate.
Le chema pe mame si pe copii si le zise: "Veniti fara teama! Veniti!"
Si le mai spuse ucenicilor: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti"
Ce minunat!... Atunci copiii fugira veseli la Isus. Poate ca nu-l vazusera inca niciodata, dar nu le era frica de El. Copiilor nu le-a fost niciodata frica de Isus. Se asezara in jurul Lui, iar Isus ii trase spre El. Isi intinse mainile in jurul lor si le vorbi prietenos.
Poate ca nu intelegeau inca tot ce le spunea, dar intelesera foarte bine ca Isus ii iubea!
Apoi puse Isus mana sa pe capul lor si ii binecuvanta. El le spuse ca va trebui sa fie intotdeauna fericiti si ca mai tarziu se vor intalni iarasi, in imparatia Sa.
Copiii ii apartin lui Isus.
Isus ii iubeste pe toti copiii.
