Poc, poc, poc! se auzea.
Cioc, cioc, cioc!
Erau oameni care lucrau cu ciocanul, unul era batran si trei erau tineri. Cel batran se numea Noe, iar tinerii erau fii lui: Sem, Ham si Iafet. Ei isi ajutau tatal la lucru.
Doborau trunchi grosi de copaci din care taiau stalpi si scanduri. Cu acestea construiau ceva.
O casa?
Da, semana putin cu o casa. Era tot asa de inalta, dar era o corabie, si anume un vapor mare de tot, care avea mai bine de o suta .de metri lungime. La aceasta, oamenii au lucrat foarte mult timp, dar acum era aproape gata.
Cine trebuia sa plece cu acest vapor urias? Cei patru barbati, impreuna cu sotiile lor.
In total opt oameni.
Nu erau multi pentru un vapor asa de mare. Aproape o mie de oameni aveau loc in acest vapor. Puteau merge cu ei si altii dar nu mai vroia sa mearga nici unul.
Oamenii veneau sa vada vaporul si cand il vedeau incepeau sa rada. Isi bateau joc de batranul Noe. "Nu poti merge cu acest vapor", strigau ei "caci doar se afla pe uscat. Cum vrei sa duci asa un vapor mare la apa?"
"Apa va veni aici", zise Noe. "Apa va acoperi totul pe pamant. Dumnezeu a spus-o. Deoarece oamenii au devenit foarte rai si nu-l mai asculta pe Dumnezeu. Si cei ce nu vor fi in corabie se vor ineca." Oamenii au inceput sa rada si mai tare.
"Nu radeti" striga Noe. "Mai bine ascultati si rugati-va ca Dumnezeu sa va ierte neascultarea voastra! Atunci veti avea voie si voi sa intrati in corabie." Dar ei strigau: "Nu, noi nu vrem sa ne rugam! Nu vrem sa intram in corabia asta."
Oamenii care locuiau acolo au devenit mai rai decat Cain, caci cel putin lui ii era frica de pedeapsa. Oamenilor acestora nu le era frica de nimica.
Traiau ca si cum Dumnezeu n-ar fi existat, facand ce le trecea prin cap. Domnul ii avertizase de mai multe ori, dar ei nici nu se sinchiseau. Radeau chiar si de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu ingaduie ca cineva sa rada de El. Domnul a avut multa rabdare cu oamenii aceia rai, dar pentru ca nu vroiau sa asculte de El, urma sa vina pedeapsa peste ei.
Iata de ce Dumnezeu a spus lui Noe sa construiasca corabia aceea. Noe il iubea pe Dumnezeu. El nu trebuia sa fie pedepsit si nici nevasta si nici copiii lui.
Dumnezeu ii spusese exact cum sa construiasca corabia. I-a facut o usa si o fereastra. Iar in interior erau multe camere. Corabia avea si un acoperis. Si toate crapaturile erau astupate cu pacura si cu smoala ca sa nu poata patrunde nici o picatura de apa. Toata ziua se auzeau ciocanele.
Poc, poc, poc!
Cioc, cioc, cioc!
Oamenii auzeau bataia lor seara cand mergeau la culcare si la fel dimineata cand se trezeau.
Poc, poc, poc!
Cioc, cioc, cioc!
Ascultati dar, auziti dar!
Dar oamenii cei rai nu ascultau.
Deodata ciocanele se oprira.
Marele vapor era gata.
Si iata ca acuma o mare multime se apropie de corabie, vrand sa intre inauntru. Aceasta multime nu erau oameni, ci animale.
Ele veneau doua cate doua, cate o pereche, Dumnezeu era acela care le chemase. Intrara deci, unul dupa altul in corabie, iar Noe arata fiecaruia locul sau de adapost. Pana si hrana lor era deja pregatita.
Oamenii cei rai vazura toate acestea, dar totusi nu vroiau sa asculte. In curand insa va fi prea tarziu.
Opt oameni au intrat in corabie.
Si Dumnezeu insusi a inchis usa dupa ei. Corabia ramase neclintita inca o saptamana.
Apoi nenorocirea veni. Nori negri se apropiau si cerul se intuneca. Soarele se ascunse. Se facu intuneric, ca si noaptea. Apoi incepu sa ploua, asa de tare cum niciodata nu mai plouase.
Apa curgea, navalea, si ropotea pe pamant si nu se mai oprea. In intuneric vaporul statea foarte linistit. Apa ropotea pe acoperisul de lemn, se scurgea dealungul peretilor si inconjura corabia din toate partile. Acum corabia statea in apa. Apa crestea tot mai mult si deodata corabia se urni din loc. Incepu sa se legene pe apa, iar vantul o impingea inainte.
Incotro?
Noe nu stia.
Nici cei ce erau in corabie nu stiau. Domnul insa stia. El impingea vaporul peste apa cea mare. Si pentru ca El era acela care il conducea, totul mergea bine. Ploaia continua. Apa crestea tot mai mult pe pamant. La scurt timp cele mai inalte case se gaseau in apa. Apoi cei mai inalti pomi, si in sfarsit toti muntii inalti erau sub apa.
Abia acuma Dumnezeu alunga norii cei negri de pe cer. Ploaia inceta si soarele incepu din nou sa straluceasca. Dar uscatul nu se vedea. Totul era o apa mare si adanca.
Nu mai erau nici oameni rai. Toti se inecasera. Corabia plutea pe marea imensa. In corabie se aflau opt oameni fericiti si o multime de animale, care in curand urmau sa locuiasca iarasi pe pamant. Nu trebuia sa le fie frica de nimic, caci Dumnezeu avea grija de ei. Corabia pluti multa vreme incolo si incoace pe apa.
Intr-o zi insa se auzi-pac!
Corabia se lovise de ceva si nu putea merge mai departe. Se implantase in varful unui munte. Acolo trebuia sa astepte pana cand pamantul sa se fi uscat. Apa incepu sa scada. Noe vazu cum ies la iveala unul cate unul muntii.
Totul dura insa foarte mult timp. Iar Noe nu mai putea de nerabdare. De-aceea se duse intr-o zi la remiza in care se gaseau pasarile, prinse un corb negru si il lasa sa zboare pe geam afara. Corbul fu tare bucuros, zbura afara departe si nu se mai intoarse. Era o pasare puternica care putea sa traiasca pe pamant.
Apoi, Noe lasa sa zboare un porumbel. Acesta zbura toata ziua incolo si incoace, cautand ceva de mancare. Dar negasind nimica, se intoarse seara trist si obosit, caci nu putea sa traiasca inca pe pamant. Noe isi intinse mana pe geam afara si lua porumbelul in corabie. Porumbelul era trist si obosit pentru ca nu putea inca sa traiasca pe pamant.
Mai astepta Noe inca o saptamana. Apoi lasa porumbelul sa zboare a doua oara. Si de data aceasta se intoarse seara, dar ce avea el in cioc? O frunza pe care o rupsese dintr-un pom. Era ca si cum ar fi vrut sa spuna: "Nu mai dureaza mult, Noe. Pomii ies deja din apa."
Aceasta era o veste buna. Si cand dupa o saptamana, Noe lasa porumbelul din nou sa zboare afara, acesta nu se mai intoarse. Gasise hrana.
Atunci Noe desfacu acoperisul corabiei si astepta ca Domnul sa vorbeasca. Si Dumnezeu ii zise: "Acuma Noe poti sa iesi din corabie, impreuna cu sotia ta, cu copiii tai si cu toate animalele."
Ce fericiti erau ei acuma ca puteau sa iasa afara! Iarba incepu sa inverzeasca, iar florile incepura sa infloreasca. Pamantul era iarasi frumos. Pasarile isi faceau iarasi cuiburi, cantand cele mai frumoase cantece. Animalele zburdau vesele prin padure, raspandinduse in toate partile, cautandu-si un adapost. Noe aduse Domnului o jertfa. Pe cand fumul se ridica la cer cei opt oameni ingenunchiara si ii multumira lui Dumnezeu pentru grija minunata ce le-o purtase.
Dumnezeu vazu jertfa. El vazu si cat de fericiti si recunoscatori erau ei. El promise ca nu va mai trimite niciodata un potop asa de mare pe pamant.
El zise: "Cand va ploua in viitor, nu trebuie sa va mai temeti. Daca va uitati la cer veti vedea cateodata curcubeul meu pe cer. Pe acela il vad si Eu si el este un semn ca niciodata lumea nu se va mai ineca."
Ai vazut tu vreodata bolta aceea colorata pe cer?
Acela este curcubeul.
