Era un om care toata ziua statea pe jos, la usa templului. Si cand treceau oameni pe acolo, isi intindea mana si striga:
"Dati-mi ceva! Aveti mila de mine, sarmanul!"
Saracul om, nu putuse niciodata sa mearga. Picioarele sale nu erau sanatoase. Nu putea sta in picioare. Totdeauna fusese asa. Cand fusese mic, mama lui n-a putut sa-l invete sa mearga. Cand il punea pe picioarele sale, cadea.
Cand se facu mare si ceilalti baieti fugeau si se jucau, el nu putea sa faca ca si ei. El ramanea trist intr-un colt.
Acum era un om mare, avea peste patruzeci de ani. Oamenii de varsta lui lucrau si-si castigau painea. El insa nu putea, el trebuia sa cerseasca.
De aceea statea culcat, aproape de usa templului.
In fiecare dimineata era adus acolo. Si cand trecea cineva, intindea mana.
Cateodata primea cate ceva.
De multe ori nu primea nimica.
Era un biet om nefericit.
Dar intr-o zi, omul acesta fu vindecat.
Aceasta se intampla intr-o dupa-masa, cam pe la ora trei. Erau multi oameni care mergeau la ora aceea la templu, caci atunci se aducea o jertfa.
Omul era culcat aproape de frumoasa poarta de aur a templului si iata ca Petru si Ioan se apropiara. Si ei voiau sa mearga in templu.
Ologul intinse mana si striga: "Dati-mi niste bani, ca sa-mi cumpar paine."
Petru si Ioan nu-i pusera bani in mana, ci Petru zise: "Uita-te la noi!"
Omul se uita la el si se gandi: "Ce vrea omul acesta de la mine? Petru zise: "N-am bani sa-ti dau. Dar am ceva mult mai pretios si aceea iti voi da!" Il lua pe om de mana si ii spuse: "Scoala-te! Domnul Isus vrea sa te vindece."
Si apoi il ridica pe olog. Omul se propti in picioarele sale paralizate. Dar iata ca picioarele sale nu mai erau paralizate! Picioarele si oasele acestui om se intarisera. Putea sa stea in picioare si sa mearga, ca toti oamenii.
Isus il vindecase.
Ce fericit era omul acela. Plangea si radea. El striga: "Pot merge! Nu mai sunt olog! Isus m-a vindecat! Ce bun e El fata de mine!"
Sarea si dansa de bucurie!
Dansa in spatele lui Petru si Ioan, in mijlocul templului. In templu erau multi oameni. Se uitau mirati si se gandeau: "Nu este acesta ologul, care statea la poarta templului si cersea? Este el cu adevarat vindecat? Petru si Ioan l-au vindecat?"
Se apropiara de Petru si Ioan si se uita la ei cu frica si cu admiratie.
Dar Petru le zise oamenilor: "Nu va uitati cu atata admiratie la noi, caci nu noi l-am vindecat pe acest om. Aceasta a facut-o Isus."
Apoi mai zise oamenilor, ca sa-l roage pe Isus sa le ierte pacatele.
El spuse: "Isus nu e mort. El a inviat din mormant si acum este in cer. El vrea sa va faca pe toti fericiti."
Petru mai spuse multe alte lucruri, iar oamenii erau ochi si urechi.
In templu erau insa si preoti. Ei era nemultumiti ca Petru era acolo si ca vorbea. Chemara soldati si acestia prinsera pe Petru si pe Ioan si ii bagara in inchisoare. Petru si Ioan ramasera toata noaptea in inchisoare; ei nu gaseau ca aceasta era grav.
Ei se gandeau: "Isus a suferit asa mult pentru noi, acuma putem si noi sa suferim putin pentru El. Putem fi inchisi pentru El." Si nu erau deloc tristi.
A doua zi, soldatii mersera sa-i ia si sa-i duca inaintea preotilor aceia rai!
Preotii se gandeau: "O sa-i speriem pe acesti doi oameni. Ca sa nu mai aiba curaj sa mai vorbeasca multimii de Isus. Caci noi nu vrem sa se mai vorbeasca de Isus. Oamenii nu trebuie sa-i asculte pe acesti ucenici. Ei trebuie sa ne asculte pe noi."
Spusera deci lui Petru si lui Ioan: "Nu mai aveti voie sa mai vorbiti de Isus al vostru! Sa nu incepeti iarasi sa vorbiti de El! Caci daca nu, veti vedea voi ce va asteapta!" Dar lui Petru si lui Ioan nu le era deloc frica.
Ei spusera: "Isus insusi a spus ca s-o facem si de aceea o si facem. Noi trebuie sa-l ascultam mai degraba pe Isus, decat pe voi."
Apoi plecara. Preotii nu indraznira sa le faca nimica, din cauza ologului care fusese vindecat.
Dar acuma erau si mai maniati.
Ei se gandeau: "Asteptati numai, c-o sa punem noi mana pe ei. L-am pedepsit noi pe Isus, si-i vom pedepsi noi si pe ei"
Dar ucenicilor nu le era frica.
Ei stiau ca Isus veghea asupra lor.
