Era intr-o duminica.
Isus mergea pe un drum aproape de Ierusalim. Ucenicii ca si inca multi alti oameni mergeau cu El.
Toti se uitau la El cu respect si isi ziceau: "Merge la Ierusalim ca sa se faca Imparat?"
Doreau mult ca Isus sa fie imparat. Caci straini, si anume romanii ocupau tara. De multe ori ei erau foarte rai cu oamenii. Dar daca Isus ar fi imparat, El ar lupta impotriva lor si i-ar alunga din tara! Isus era asa de puternic. El putea face totul!
Deodata, Isus se opri. Ii chema pe doi dintre ucenicii Sai si le spuse: "Vedeti voi casele acelea acolo? Acela este un sat. Mergeti acolo. La intrarea in sat, veti vedea un magar, legat cu o sfoara de un stalp. Dezlegati-l si aducetimi-l. Si daca cineva va intreaba: Ce vreti sa faceti cu magarul? Le veti raspunde: Domnul are nevoie de el!"
Cei doi ucenici se gandira: "Ce va voi Domnul sa faca cu un magar?"
Si deodata intelesera. Daca voia sa intre in Ierusalim calare pe un magar, inseamna ca era hotarat sa devina imparat.
Fugira plini de bucurie pana in sat. Si totul era asa dupa cum spusese Isus. Aproape de una din case vazura un magar, legat de use. Dezlegara animalul si il luara cu ei. Cativa oameni care erau pe acolo ii intrebara: "Ce vreti sa faceti cu magarul?"
Ucenicii raspunsera: "Domnul are nevoie de el." Si atunci oamenii ii lasara sa plece.
Oamenii care mergeau cu Isus, fura tare bucurosi cand ii vazura pe ucenici, venind cu magarul. Acum intelegeau ce voia sa faca Isus.
Se dezbracara de haine si le pusera pe spatele magarului. Apoi il ajutara pe Isus sa se urce pe magar.
Si asa plecara. Ucenicii mergeau aproape de Isus. Iar oamenii in urma lor. Deodata incepura sa strige: "Iata Imparatul nostru. Osana imparatului nostru!"
Si tot mai multi oameni mergeau cu ei. Si in cele din urma se facu un sir lung de oameni. Toti strigau: "Vine imparatul nostru! Binecuvantat sa fie Cel ce vine in numele Tatalui! Osana imparatului nostru!"
Strangeau frunze mari de palmier si le vanturau in sus ca si pe niste steaguri. Isi dezbracau hainele si le asterneau pe jos, ca magarul sa mearga pe ele. Astfel imparatul lor nu mergea pe drumul plin de praf.
Ei strigau si cantau de bucurie. Ei se gandeau: "Isus va fi acuma imparatul nostru, imparatul de lupta. El va locui intr-un palat frumos, cum a locuit altadata imparatul David. Si ne va face pe toti bogati si fericiti."
Cu cat se apropiau mai mult de oras, cu atata strigau mai mult: "Osana! Osana!"
Pe marginea drumului stateau oameni bogati si puternici. Erau preotii si fariseii. Ei nu cantau. Acesti oameni nu-l iubeau pe Isus. Ei erau gelosi pentru ca oamenii il iubeau si il ascultau cu placere.
Ei se gandeau: "Pe noi trebuie sa ne asculte oamenii. Noi suntem mult mai intelepti si mai destepti decat El." Cand il vazura pe Isus apropiindu-se si auzira ce strigau oamenii, tare se maniara. Ar fi fost in stare sa-l dea pe Isus jos de pe magar, dar nu indraznira.
Oamenii strigau: "Osana imparatului nostru!"
Oamenii rai le zisera: "Nu mai strigati asa! El nu este imparatul nostru!"
Dar oamenii strigara mai departe.
Atunci ii spusera lui Isus: "Invatatorule, spune ucenicilor tai ca n-au voie sa strige asa!"
Dar Isus nu le spuse nimica, caci era adevarat: El era un imparat. Dar El nu era imparatul la care se gandeau ei. El nu era un imparat obisnuit.
El nu era un imparat razboinic. Ci un imparat pasnic.
El nu voia sa locuiasca intr-un palat, cum a locuit David altadata. El nu voia sa se lupte impotriva dusmanilor.
El voia sa faca mult mai mult pentru oameni. El voia sa lupte impotriva lui Satana, dusmanul cel mai mare, care voia sa-i faca pe toti oamenii nefericiti. Si dupa ce-l va fi invins, se va face imparat. Nu numai al Izraelului, ci a intregului pamant.
Oamenii nu intelegeau toate aceste lucruri. Ei credeau ca El se va face imediat imparat. De aceea erau asa de bucurosi. Dar Isus stia ca mai aveau sa se intample inca multe alte lucruri groaznice. De aceea El era tulburat.
Oamneii radeau, cantau si exclamau in strigate de bucurie. Dar Isus plangea.
Astfel intra in Ierusalim si merse pe strazi pana la templu. Acolo toti oamenii se stransera in jurul lui si asteptara ca El sa le spuna: "Faceti-ma imparat. Si atunci ii vom alunga pe toti dusmanii din tara."
Dar Isus nu spuse asa.
El ramase linistit in templu.
Atunci oamenii isi pierdura rabdarea. Ei spusera: "Nu vrea sa fie Imparatul nostru? Atunci vom pleca. Atunci va vedea El ce se va intampla."
Si astfel plecara unul dupa altul.
Aruncara pe strada frumoasele frunze de palmier.
Ei spusera: "Nu mai vrem sa stim nimica de Isus. Suntem suparati pe El. El nu vrea sa fie Imparatul nostru!"
Ei se inselau.
Isus va deveni intr-o zi totusi imparatul lor!
