Era miezul noptii.
Era intuneric.
Si in noaptea aceea intunecoasa, un om era in inchisoare. Era culcat pe jos intr-o incapere mica de tot, intr-o celula. Iar de fiecare parte stateau doi soldati. Ei trebuiau sa-l pazeasca, ca nu cumva sa fuga.
De fapt asa ceva nu era cu putinta, caci la fiecare mana avea cate un lant. Iar cu lantul era legat strans de mainile soldatilor.
Daca ar fi vrut sa fuga, soldatii s-ar fi trezit imediat. Usa celulei era inchisa bine, iar usa de intrare a inchisorii la fel. Si la usi stateau alti soldati care aveau grija ca nu cumva sa fuga cineva. Caci mai erau si alti oameni in inchisoare; hoti, ucigasi, si tot felul de oameni rai.
Nu, omul nu putea cu nici un chip sa fuga. Nu trebuia ca sa fuga. Caci a doua zi trebuia sa fie dus inaintea imparatului. Apoi trebuia sa moara. Noaptea aceasta era ultima noapte din viata sa.
Ii era oare frica omului? Plangea el oare pentru ca a doua zi trebuia sa moara?
Nu, omului nu-i era deloc frica de moarte. Caci el stia ca Domnul va veghea asupra lui, chiar si daca ar trebui sa moara. Stia ca atunci va merge in cer. Si de aceea statea linistit intre cei doi soldati si dormea.
Omul acela nu era nici hot si nici ucigas! El il iubea pe Domnul.
Si nici nu facuse nici un rau.
El le povestise oamenilor despre Isus.
Stii tu cine era omul acela?
Era Petru!
Preotii aceia rai au reusit totusi sa-l inchida. Si nimeni nu mai putea sa-l ajute. Nici prietenii lui macar.
Prietenii sai insa se gandeau neincetat la el.
Ei nu se culcasera. Ei voira sa ramana toata noaptea impreuna. Si chiar daca nu puteau sa-l ajute pe Petru, tot se puteau ruga pentru el.
Si voiau sa se roage toata noaptea.
Ei se rugau: "Doamne, ajuta-l pe Petru! Noi nu putem face nimic pentru el, dar Tu poti face totul!"
Petru dormea. Si cei doi soldati care erau langa el, dormeau si ei.
Si iata ca un inger aparu in celula.
Il atinse pe Petru, il trezi si ii spuse: "Scoala-te repede!"
Petru facu intocmai. Lanturile cazura de pe mainile sale. Soldatii nu se trezira.
Ingerul ii spuse: "Incalta-te, ia-ti haina pe tine si haide!"
Petru facu intocmai si il urma pe inger, in afara inchisorii. Usile acelea grele se deschisera singure. Soldatii erau acolo, dar ei nu-l oprira pe Petru. Ei nu-l vedeau.
Petru se gandea: "Precis ca visez."
Ajunsera pe strada.
Petru vazu luna pe cer. Si tot nu putea crede ca iesise cu adevarat din inchisoare.
Ingerul il insoti pe Petru pe strazi. Apoi, deodata disparu. Petru era singur.
Se opri, se uita in jurul sau si se gandi: "Da, acuma stiu ca Dumnezeu si-a trimis ingerul Sau ca sa-mi ajute sa ies din inchisoare. Sunt iarasi liber. Sunt liber cu adevarat!"
Dar unde trebuia Petru sa mearga acuma?
Bineinteles, ca mai intai la prietenii sai. Petru cunostea bine casa in care se strangeau. Putea s-o gaseasca chiar si pe intuneric. Ajuns acolo, batu la usa. Aceasta rasuna puternic in noaptea linistita.
Ucenicii si ceilalti prieteni ai lor, tare se speriara. Inca mai erau acolo si se rugau pentru Petru. Si deodata se auzi: bum, bum, bum, la usa! cine putea sa vina in toiul noptii? Erau oare soldati, care voiau sa-i prinda si pe ei? In casa era si o servitoare, pe care o chema Roda.
Ea se duse la usa si striga: "Cine e acolo?"
"Deschide numai, caci sunt eu" striga o voce.
O, era vocea lui Petru. Servitoarea o cunostea bine. Si de bucurie uita sa deschida usa. Fugi repede in casa si striga: "Petru este in fata usii. Petru este iarasi aici!"
"Ah, Roda, asa ceva nu se poate", spusera ceilalti. "Te inseli."
"Nu, precis el este!" zise fata. "Ascultati cum bate iarasi." Atunci fugira toti la usa si o deschisera. Da, era intr-adevar Petru, cel care intra vesel in casa.
"Petre," strigara ei, "tu esti cu adevarat? Cum ai iesit din inchisoare? - Te-a eliberat imparatul? - Ai fugit pe ascuns? - Cum de-ai putut iesi din — inchisoare?"
Asa vorbeau toti in acelasi timp.
Petru astepta pana ce se linistira. Apoi le povesti toata povestea. Atunci vazura cat de minunat le ascultase Domnul rugaciunile. Si ii multumira lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar Petru nu putea sa ramana cu prietenii sai. Caci, cand se vor trezi soldatii, precis ca-l vor cauta in tot orasul. Si de aceea pleca chiar in noaptea aceea, departe, unde imparatul si cu soldatii sai nu-l mai puteau gasi. Si peste tot pe unde ajungea, povestea despre Isus, care-i iubeste pe oameni si care intotdeauna vegheaza asupra lor.
