Un om pleca intr-o calatorie mare. El locuia la Ierusalim si trebuia sa mearga in alt oras, la Ierihon.
Acesta era un drum greu. Nu erau case pe acolo. Nu locuia nimeni pe acolo. De o parte si de alta a drumului nu erau decat dealuri si tufisuri. Iar in tufisuri erau hoti, care pandeau. Il vazura pe calator apropiindu-se si cand fu aproape, se napustira asupra lui. Ii luara toti banii si ii rupsera hainele de pe el. Apoi il batura pana cand cazu jos. Apoi o luara la fuga.
Iata-l pe bietul om, jumatate mort, intins pe marginea drumului. Nu se mai putea scula. Plangea incet si se gandea: "Daca nu vine nimeni sa ma ajute, va trebui sa mor aicia."
Dar dupa o bucata de timp auzi-tap-, tap-, tap- se apropie cineva.
Era un om imbracat in alb. Un preot care se rugase in templu, un servitor de al lui Dumnezeu. Lui ii va fi mila de bietul om, el il va ajuta cu siguranta. Ranitul ridica putin capul si striga: "Ajutor! Ajutor!"
Preotul insa, se facu ca nu aude. Nu-i era mila de nevoias. Il lasa acolo si trecu de partea cealalta a drumului. Nefericitul era din nou singur, zvarcolindu-se de dureri si suferind.
Dar asculta!
Tap, tap, tap...
Venea iarasi cineva. De data aceasta era un Levit, servitor de-al preotului. Si el fusese la templu. Si el era un servitor de-al lui Dumnezeu. Avea el oare mai multa mila decat preotul?
"Ajutor! Ajutor!" striga sarmanul om. Dar, nici Levit nu era un servitor bun de-al lui Dumnezeu. Trecu tot asa de repede ca si preotul.
Ranitul se afla din nou singur. Capul si tot corpul il durea asa de tare. Se simtea din ce in ce mai rau.
Gemea si suspina.
Nimanui nu-i mai era mila de el.
Se gandea: "Precis ca voi muri aici."
Asculta dar, nu cumva vine iarasi cineva?
"Trop, trop, trop," se auzea.
Un magar se apropia incet.
Si pe magar era un om. Il va ajuta oare acesta?
Nu, el nu-l va ajuta, cu siguranta.
Caci el era un Samaritean, un om dintr-o tara straina. Era chiar un dusman. El va rade de el si-i va zice: "Ha, ha, aicia esti? Asa-ti trebuie!"
Sarmanul om, inchise ochii si incerca sa stea linistit, ca Samariteanul sa nu cumva sa-l observe.
Dar, ce se aude? Magarul s-a oprit. Pasii se apropiau si o voce ii spuse: "Ah, saracul de tine, ce ti s-a intamplat? Nu mai poti merge? Lasa ca te ajut eu."
Apoi Samariteanul ingenunche langa om, ii sterse sangele si ii puse o compresa pe cap. Il ridica cu mare grija si il aseza pe magarul sau, el mergand langa magar si avand grija ca nu cumva sa cada.
Samariteanul nu se gandea ca omul acela era dusmanul lui. El nu tinea cont de aceasta. El isi iubea dusmanul. Ii era mila de el. El era un Samaritean milos.
Incetul cu incetul ajunsera la un han. Acolo se putea manca si dormi, cand cineva facea o calatorie. Dar pentru aceasta trebuia sa se plateasca.
Samariteanul il duse pe om in casa, il aseza pe un pat si se ingriji de el. Iar a doua zi, cand Samariteanul trebui sa plece, il chema pe stapanul hanului, ii plati si ii spuse: "Aceasta este pentru tine, dar trebuie sa ai mare grija de omul acesta. Il vei lasa sa plece numai cand va fi pe deplin sanatos. Si daca banii nu-ti ajung, eu iti voi plati restul la intoarcere."
Si aceasta poveste a povestit-o insusi Domnul Isus.
Si dupa ce a povestit-o a mai intrebat: "Care dintre cei trei oameni a facut voia lui Dumnezeu? Preotul, Levitul sau Samariteanul?"
Aceasta nu era o intrebare grea. Toti oamenii puteau sa raspunda cu usurinta.
Atunci Domnul Isus zise: "Sa faceti si voi la fel."
