In seara aceleiasi zile, doi oameni mergeau pe strada.
Erau tristi...
Veneau de la Ierusalim si voiau sa mearga intr-un sat, care se chema Emaus. Ei locuiau acolo.
Vorbeau despre Isus si ziceau: "Ce trist ca e mort! Noi am crezut ca se va face imparat. Am crezut ca e Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu, care ne va face pe toti fericiti. Dar el n-a fost Fiul lui Dumnezeu, caci altfel n-ar fi murit. Si ce povestesc femeile la Ierusalim, crezi ca este adevarat? Ele spun ca ar fi iesit din mormant. Dar asa ceva nu se poate intampla. Caci atunci ar fi totusi, Fiul lui Dumnezeu! Dar de ce a trebuit mai intai sa moara?"
Ei nu mai intelegeau nimica si dadeau tristi din cap.
Deodata un om mergea langa ei. Era Isus, dar ei nu-l recunoscura.
El ii intreba: "Despre ce vorbiti cu atata inflacarare si de ce sunteti asa de tristi?"
Ei raspunsera: "Nu stii dar, ce s-a intamplat la Ierusalim?"
"Ce dar?" intreba strainul.
"Nu stii dar, ce i s-a intimplat lui Isus?" raspunsera ei. "Precis ca ai auzit deja vorbindu-se de Isus. El era bun si putea face totul. A vindecat pe bolnavi. A redat lumina orbilor. Si a facut inca multe alte minuni. Dar preotii cei rai l-au prins si l-au rastignit. Si acuma e mort. Noi am crezut, ca El era Mantuitorul care ne va face pe toti fericiti. Dar, iata ca sunt deja trei zile de cand e mort. Sunt niste femei la Ierusalim, care spun ca El traieste, ca a iesit viu din mormant. Dar asa ceva nu se poate. De ce a trebuit atunci sa moara?"
Ei credeau ca si strainul va zice ca si ei: "Nu, asa ceva este imposibil."
Dar omul le spuse cu totul altceva.
El spuse: "Cat sunteti de fara minte! De ce nu credeti una ca si aceasta? E adevarat, Isus a inviat. Si va mai intrebati, de ce a murit? Aceasta a trebuit sa se intample asa, ca oamenii sa fie iarasi fericiti. Isus a vrut sa se intample asa. A vrut sa poarte pedeapsa, pe care o meritau oamenii, ca intr-o zi sa poata merge in cer. Intelegeti acuma ca Isus i-a facut totusi pe oameni fericiti? Caci El este cu adevarat Mantuitorul?"
El le mai povestise inca multe alte lucruri. Cei doi oameni il ascultau si tristetea lor disparu.
Acuma intelegeau totul si recunosteau, ca Isus inviase cu adevarat.
Ar fi dorit sa-l asculte inca mult timp pe strainul acela, dar nu se mai putea, caci ajunsera deja la ei acasa. Iar strainul voia sa mearga mai departe.
Dar ei nu voiau sa-l lase sa plece.
"Ramai cu noi," zisera ei, "caci iata vine seara. In curand va fi intuneric si atunci tot nu vei mai putea merge mai departe!"
Si spre bucuria lor, omul ramase cu ei. Se aseza la masa, ca sa manance cu ei. Cei doi oameni se uitau la el.
Cine era acela care-i facuse atat de fericiti?
Ochii sai aveau o privire asa de prietenoasa, vocea sa era asa de linistita si de buna.
Dar iata ca ia painea. Se ruga, rupse painea in doua, si dadu fiecaruia cate o bucata.
Si deodata il recunoscura.
Era Domnul!
Intinsera mainile spre El.
"Isus, stapanul nostru mult iubit!" ar fi vrut sa strige. Dar Isus nu mai era acolo.
Cum disparuse? Ei nu stiau. Totul fusese asa de ciudat. "Ah," spusera ei, "am mers tot drumul cu El, fara sa stim ca era El! Acuma intelegem de ce eram asa de fericiti!"
Cei doi oameni nu-si mai terminara mancarea, ci mersera repede inapoi la Ierusalim, ca sa povesteasca totul ucenicilor. Si ce fericiti vor fie ei, cand vor auzi aceasta! Ucenicii erau adunati intr-o casa, iar usa era incuiata. Caci le era frica de preoti.
Dar cand cei doi oameni batura la usa, usa le fu deschisa. Si inainte ca sa fi deschis gura, ucenicii le spuse: "Domnul a inviat cu adevarat. Petru l-a vazut!"
"Da," strigara cei doi oameni, "si noi l-am vazut."
Si povestira tot ce se intamplase.
Si pe cand vorbeau cu mare inflacarare, cine aparu deodata printre ei? Cine ii saluta asa de prietenos? Era Isus acela?
Dar cum intrase? Usa era doar incuiata si geamurile erau inchise.
Toti se speriara.
Dar Isus le spuse: "Nu va temeti, Eu sunt acela. Veniti si atingeti-ma. Uitati-va bine la Mine, si veti vedea ca sunt Eu."
Si apoi le arata mainile Sale si picioarele Sale. Se mai puteau vedea urmele facute de cuie. Ceru si ceva de mancare. Manca o bucata de paine cu niste miere.
Atunci crezura ca El era mult iubitul lor stapan. El se aseza iarasi cu ei la masa, ca si mai inainte. Si ei auzira din nou vocea Sa plina de dragoste.
Ce seara minunata!
Si dupa ce pleca Isus, nimeni nu mai era trist. Ei stiau acuma, ca-l aveau iarasi pe Domnul si Stapanul lor si ca El era Mantuitorul, care va mai face inca pe multi oameni fericiti.
