A fost odata un om tare nefericit. Locuia singur, singurel, intr-o coliba, undeva in afara orasului, pe camp. Trebuia sa locuiasca acolo. Oamenii, il alungasera acolo, pentru ca-i ingrozea pe toti.
El avea o boala foarte periculoasa. Era lepros. Capul lui era plin de umflaturi urate, cat si mainile si picioarele. Tot corpul sau era bolnav. Boala pe care o avea era molipsitoare. Si daca cineva se apropia de el, putea sa se imbolnaveasca si el. De aceea nu se apropia nimeni de el. Cativa oameni ii aduceau de mancare, dar o lasau in apropierea colibei si fugau repede inapoi. Cateodata, cand mergea putin pe drum si vedea ca se apropie oameni, trebuia sa strige: "Lepros! Lepros!" Trebuia sa strige astfel, ca sa le atraga oamenilor atentia. Si oamenii faceau un ocol mare, ca sa se fereasca de el. Ei se gandeau: "Ce cauta omul acesta dezgustator pe drum?"
Bietul om era tare nenorocit. El avea mereu dureri, la maini, la picioare, peste tot. Nimeni nu-l putea ajuta. Si pe langa toate acestea, toti oamenii se purtau urat cu el. Dar intr-o zi, veni Isus prin apropierea orasului. Sarmanul om nu-l cunostea pe Domnul Isus, dar auzise pe oameni vorbind despre El. Si anume pe oamenii care ii aduceau de mancare si pe care ii intalnea pe drum. "Domnul Isus poate face totul," ziceau ei, "ii vindeca chiar si pe bolnavi."
Cand auzi bolnavul asa ceva se gandi:"Trebuie sa merg la Isus. El ma poate vindeca si pe mine."
Si indata porni in cautarea lui Isus. Mergea cat putea de repede cu picioarele sale bolnave. Cand se apropiau oamenii, striga: "Lepros! Lepros!" Atunci oamenii faceau un ocol mare si se uitau urat la el. Bietul om se gandea: "Sa sper, ca Domnul Isus nu se va dezgusta de mine! Sa sper ca nu ma va alunga. De m-ar face bine!"
Si aproape ca nu mai avea curaj sa mearga mai departe. Trebuia oare sa se intoarca inapoi, sa se tarasca in coliba lui, sa aiba mereu dureri si sa fie mereu trist? Nu, trebuia sa mearga mai departe, caci Domnul Isus putea sa-l vindece. Daca voia!
Si omul merse cat putu de repede mai departe. Cauta, si se uita peste tot. In sfarsit il vazu pe Isus. In jurul lui era o gloata mare de oameni. Atunci omul fugi spre Isus cat putu de repede. Cand il vazura, oamenii se dadura speriati inapoi. Ei strigara plini de furie: "Pleaca! Ce cauti aici?"
Dar omul era deja aproape de Isus. Cazu pe genunchi inaintea Lui si ii intinse mainile sale dureroase, strigand: "O Doamne vrei sa ma vindeci? Tu poti s-o faci daca o vrei!" Domnul Isus nu-l alunga. Lui nu-i era frica de ranile lui. Domnului Isus ii fu mila de bietul om.
El se apropie de lepros. Multimea se sperie cand il vazu punadu-si mainile pe capul sau bolnav si zicand: "Vreau sa te faci sanatos."
Si iata ca ranile disparura dintr-o data. Disparura si toate durerile. Omul era cu adevarat sanatos.
Plangea de bucurie.
Nu stia cum sa-i multumeasca Domnului Isus.
Dar Domnul Isus era deja departe. Mai erau asa de multi saraci, nenorociti, care-l asteptau. Atunci omul se intoarse la el acasa. Nu, nu se mai duse in coliba aceea urata. Ci, in casa lui adevarata, in oras, acolo unde locuise pe vremuri inainte de a fi bolnav. Acum avea iarasi voie sa mearga peste tot. Nu mai trebuia sa strige: "Lepros! Lepros!", ca sa le atraga atentia oamenilor. Si nimeni nu se mai uita urat la el.
Numai cu putin timp inainte fusese un biet nenorocit. Acuma, insa, iata, ca era un om tare si vesel.
Aceasta o facuse Domnul Isus.
