Am nascut intr-un spital de stat din Bucuresti, unde incurajarea alaptarii era un subiect lipsit de importanta. Cele cateva cuvinte pe care le-am auzit din partea personalului medical au sunat cam asa: "Vrei sa alaptezi sau iti aducem un biberon cu lapte?". Ca si cum aveam de ales... intre o camasa rosie sau verde... sau intre un tuns bob sau in scari.
Decisiv pentru mine, in acele momente, a fost saculetul de cunostiinte (si avertismente referitoare la realitatea medicala) pe care il caram de la cursul de alaptare. Dar si increderea pe care mi-a transmis-o permanent, de la celalalt capat al telefonului, consultantul in alaptare.
Odata ajunsa acasa cu bebelusa, am beneficiat in continuare de sustinere, astfel incat povestea noastra s-a tesut frumos vreme de 2 ani.
Alaptarea, un proces pentru doi participanti fericiti
Reintoarcerea la munca a reprezentat insa capatul de ghem care a franat si, in cele din urma, a oprit definitiv roata alaptarii. Pentru ca tot de la consultant am invatat ca alaptarea este frumoasa atata timp cat "ambii participanti" se simt confortabil. Nu am considerat ca e o forma de egoism faptul ca nevoia intarcarii a venit din partea mea.
Am discutat bland cu fiica mea ca trebuie sa parcurgem impreuna o noua etapa a vietii noastre. Ce a urmat dupa cateva seri insirate printre margelute de lacrimi si imbratisari triste? O noua legatura frumoasa. Am insistat sa ii amintesc, in fiecare seara, ca eu raman tot a ei, indiferent de schimbarile prin care trecem impreuna. Iar ea a ales sa pastreze amintirea bebelusului lipit de trupul mamei.
Astfel ca astazi, la un an distanta de la acel moment, ritualul nostru de culcare se incheie cu imbratisarea sanului care i-a fost hrana si alint inca din prima zi de viata.
Finalul nostru de zi e mereu invelit cu file de copilarie blanda. In fiecare seara, imaginea celor cinci degetele mici pe pieptul meu imi aminteste ca fericirea locuieste cu noi. La lumina zilei nu prea avem ragaz sa o conturam, pentru ca ticaitul ceasului striga mereu sa ne grabim, dar seara, cand rememoram alaturi de familie povestea zilei, avem sansa sa ne vedem fericirea in toata splendoarea ei.
Pentru noi, cei doi ani de alaptare au fost cat o imbratisare mare. Acum insa, conturul povestii noastre se coloreaza cu imbratisari line si dese ca noaptea. Nu stiu ce va urma. Insa cred ca, in orice etapa a vietii, noi vom purta imbratisari.
Catinca este mamica, blogger si farmacist si scrie povesti despre castelul ei pe catincavlad.ro. O gasesti si pe Facebook Catinca Vlad.
