Daca ar fi sa va insir acum accidentele importante in care a fost implicat Fip in decursul celor 2 ani si mai bine de jumatate de existenta, as scrie un foileton, nu un singur episod.
Intr-un film parodie, la care sa te uiti seara inainte sa adormi, rolul cel mai potrivit pentru blondul temerar in casa caruia locuim impreuna cu sora sa, gratie benevolentei sale, s-ar numi "cascadorul ratat" si ar fi un soi de tragicomedie, in care n-ai sti daca sa razi sau sa ti se strepezeasca dintii, uitandu-te ce giumbuslucuri poate sa faca si cum trece prin pericole extreme ca prin urechile acului.
Cert este ca, acum o luna, intr-o frumoasa duminica dimineata (era 8 si jumatate!), i s-a infundat definitiv, cand in urma coborarii dealului din capul strazii noastre, darzul blond cu ochii ca coaja copacului, se da cu bicicleta cu tot de trei ori peste cap si aterizeaza in cea mai nefireasca pozitie pe asfalt, ca o clatita prost gatita de o gospodina putin mai nepriceputa ca mine. Concluzie: fractura de olecran, din fericire fara deplasare.
Am pornit cu viteazul catre spital, unde am fost trimisi la plimbare la 4 din cele 5 spitale unde am cerut ajutor, din cauza de lipsa de medic pediatru ortoped in garda. Chiar asa… Cine isi mai rupe mana intr-o frumoasa duminica dimineata la ora 8 si jumatate?!
La al cincilea spital suntem primiti, radiografiati, diagnosticati, ghipsuiti, dupa ce medicii se mira sincer ca au onoarea sa cunoasca "primul copil din Romania care merge pe bicicleta cu casca pe cap". I-as fi contrazis si le-as fi spus ca primul copil din Romania care merge pe bicicleta cu casca pe cap era sora-sa, de fapt, care-i cu 2 ani si o luna mai mare decat el. Dar n-am insistat sa o aduc in luminile rampei si pe adevarata vedeta si am lasat lucrurile sa curga de la sine.
Cultul copilului mic... accidentat
Odata cu ghipsul vindecator s-a nascut si un cult al copilului mic si al starii de sanatate a acestuia. De la rude la oameni necunoscuti de pe strada, toata lumea se mira de cat de micut e el cu ghipsul si cum de l-a capatat.
Cred ca visa si noaptea intrebarea "Vai, micutule, dar ce ai patit?" sau mai optimistul "Lasa ca te faci tu bine si o sa te plimbi iar cu bicicleta", pentru ca raspundea aleator, prin somn, "am casut cu cleta" sau "da, fac bine".
In afara de asta, copilul trebuia pazit ca pe un bibelou. L-am fi pus intr-o bula de sticla, daca am fi avut cum si l-am fi plasat pe noptiera, langa ornamentul de Craciun, in care un om de zapada asteapta nerabdator sa scuture cineva bila lui, ca sa ninga pe el. Ornament care, desigur, ocupa locul acela in continuare, desi e august, in asteptarea Craciunului urmator, care, fie vorba intre noi, nici macar nu mai e atat de indepartat. Copilul va fi pazit sa nu sara, sa nu alerge, sa nu coboare singur scarile, sa nu mearga, sa nu respire prea tare, daca se poate si, in niciun caz, sa nu verse apa pe ghips in timp ce bea 25 cl, ca se isca urgie, se topeste ghipsul si dispare ca si cum n-ar fi fost niciodata.
Din fericire, intr-un final glorios, ghipsul si-a gasit obstescul sfarsit. Doamna de la "camera de gips" a luat o foarfeca pe masura lui, l-a taiat nemilos, apoi l-a aruncat intr-o cutie imensa, alaturi de alte ghipsuri folosite si parasite fara scrupule.
Asa ca, nu e de mirare ca, in urma acestui cult al protejarii cu orice pret a copilului mic, dupa ce am iesit din salina, cand Ema a cazut, s-a lovit si a inceput sa planga, Fip i-a raspuns cu mare candoare in glas:
- Ema, nu mai pândțe. Uite, sunt bine, bezi?
Serialul de familie este scris de Diana, mamica Emei si a lui Fip. Ea isi asterne ideile bune si gandurile frumoase pe GangBlog.ro. O poti urmari pe pagina de Facebook GangBlog.
